Dintotdeauna am simțit o mare atracție față de obiectele personalizate, în principal datorită unicității acestora. Nu mă număr printre persoanele care își doresc să aibă neapărat numai lucruri unicat sau cât mai rare. Însă articolele personalizate îmi aduc zâmbetul pe buze din motivul că știu că cineva a lucrat la materializarea acestuia special pentru mine. Nu doar produsul în sine este unic, ci și sentimentul pe care eu îl trăiesc atunci când mă bucur de el. Mai mult decât atât, personalizarea unor articole mi se pare perfectă pentru ”înghețarea” unor amintiri pe care dorim să le păstrăm vii. Astfel le putem retrâi ori de câte ori privim obiectele care păstrează în ele emoția acelor momente. Recent am descoperit un atelier de personalizare self-made în care oricine își poate personaliza articole. De la căni și brelocuri, până la pietre și perne, aproape orice este posibil la cei de la PrintBox. Procedura este foarte simplă, mai multe detalii despre aceasta puteți afla în cele ce urmează.
Despre atelierul de creație online PrintBox
Iubesc obiectele personalizate, însă deseori mi s-a întâmplat să nu fiu mulțumită de rezultatele finale. Tocmai din acest motiv, de ceva timp am început să caut ateliere de personalizare self-made prin intermediul cărora să îmi pot personaliza singură articolele dorite. Dacă sunteți cu mine deja de ceva timp, probabil ați văzut că am mai făcut asta în trecut, pe un alt site. Dar acolo nu se puteau face decât tricouri, iar eu îmi doream și alte obiecte. Ei bine, recent i-am descoperit pe cei de la PrintBox pe a căror platformă mi-am personalizat în doi timpi și trei mișcări 4 articole. Este vorba despre o pernă, o cană, un mouse pad și un desfăcător pentru sticle.
Personalizarea se face foarte ușor, chiar și de către persoanele cu zero experiență la acest capitol. Pur și simplu, intrați pe site și navigați printre categoriile de produse. În momentul în care ați găsit obiectul dorit, faceți click pe el pentru a intra în pagina acestuia. Acolo veți găsi toate instrucțiunile de urmat pentru personalizarea acestuia, totul realizându-se cu doar câteva click-uri. Termenul de livrare al produselor comandate este foarte scurt, eu mi-am primit articolele de pe o zi pe alta. Acum că v-am oferit toate detaliile, propun să nu vă mai țin pe jar și să vă arăt în detaliu ce mi-am comandat din portofoliul acestora.
Pernă decorativă
Trecuseră deja șapte luni de la nunta noastră și noi nu reușisem să ne mobilizăm în a ne printa niște fotografii. Așa că am profitat de ocazie și am printat cadrul nostru preferat – unde credeți – pe o pernă decorativă. Suntem foarte mulțumiți de rezultat, printul fiind de o calitate excepțională! Și chiar și perna în sine este faină, are prestanță, se cunoaște că nu este printre cele mai ieftine de pe piață. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să îmi fac această pernă și și-a găsit repede loc printre celelalte de pe patul nostru.
Cană ceramică
Nu știu dacă ați reținut acest aspect despre mine, dar eu colecționez căni, în special personalizate. Îmi pare că au un aer aparte și parcă mă îmbie să consum apa sau ceaiul cu mai mare drag. Mi-am dorit o cană cu un astfel de mesaj de foarte mult timp, într-o perioadă chiar uitasem de el. Dar după ce l-am revăzut, mi-am amintit cât de mult îmi place și mi-am spus că trebuie să am o cană cu acesta. Așa că iat-o:
Mouse pad
Nu mai folosisem un mouse pad de foarte mulți ani, dar întâmplarea a făcut să am un mouse foarte încăpățânat. Și obișnuiam să folosesc fie o coală, fie o carte, orice cu ajutorul căruia funcționa puțin mai bine. În momentul în care am văzut că la cei de la PrintBox se pot personaliza și mouse pad-uri, nu am stat pe gânduri și mi-am făcut unul. Cum altfel, dacă nu cu un mesaj care să se potrivească activității mele din online? Trebuie să recunosc că-mi dă un vibe foarte bun și că alt spor am la scris de când am intrat în posesia acestuia.
Desfăcător pentru sticle
Pe acesta l-am personalizat special pentru soțul meu, pentru că mi s-a părut un must have. Am intuit că îl va bucura să aibă un desfăcător pentru sticle cu numele lui. Și că i se va părea funny, ceea ce s-a și întâmplat. Nu prea consumă alcool, dar atunci când are poftă de o bere, îmi doresc să o desfacă folosind acest obiect. Recunosc, în cazul acestuia am cam dat greș cu încadrarea textului, astfel încât a ieșit puțin deviat. Astfel de lucruri se pot întâmpla atunci când vorbim despre personalizarea self-made, așa că eu îmi asum 100% acest lucru. Deranjată aș fi fost dacă ar fi ieșit astfel din ”mâna” unui angajat al atelierului, așadar sunt ok cu asta.
Vă voi face cât de curând un later edit cu fotografia acestuia. Momentan este rătăcit undeva în bucătărie. 😀
Bonus
Fiecare comandă plasată pe site beneficiază de un cadou constând într-un obiect personalizat. Momentan puteți alege dintre un breloc foto personalizabil pe ambele părți sau o fotografie 10X15 cu imprimare PREMIUM. Eu am ales fotografia deoarece – după cum menționam anterior – chiar nu aveam niciuna de la nunta noastră. Așadar, acum avem și noi o fotografie găzduită de o ramă din argint dăruită de nașii noștri.
În încheiere
Sper că prin intermediul acestui articol v-am convins cât este de fain să vă personalizați singuri diverse articole. Și că, de asemenea, la cei de la PrintBox găsiți cea mai mare varietate de obiecte ce pot fi personalizate. Găsiți aici până și pietre de ardezie pe care puteți imprima fotografii sau text. Așadar, fie că le personalizați pentru voi, fie că le oferiți în dar, articolele personalizate la PrintBox vor fi deopotrivă inedite și apreciate.
De curiozitate, voi îi știați pe cei de la PrintBox? Aveți comenzi la activ pe site-ul acestora?
Mulțumesc tare mult pentru recomandare.
Cu mare drag! 🙂
Trebuie sa recunosc ca cel mai mult imi place mousepad-ul😁 Si eu am nevoie de unul.
Mă bucur mult să aud asta! 😀
Foarte dragute alegerile tale, imi place foarte mult si mouse pad ul si perna, foarte foarte dragute, ma duc sa ma uit si eu ce imi pot achizitiona de la ei!
Au o mulțime de lucruri drăguțe, eu mi-aș mai personaliza niște brelocuri. 🙂
Mouse pad-ul si pernuta personalizata mi se par atat de frumoase si de feminine! Mi-ar placea si mie, mai ales un mouse pad fix cu mesajul tau de keep calm and blog on..un reminder bun ca ar trebui sa mai scriu :))
Daaa, nu-i așa? :)) Eu încă mă străduiesc să ajung la zi cu tot ce am de scris pe blog. 😀
Imi plac produsele personalizate si imi place sa le ofer cadou prietenilor, familiei, iar ei sunt incantati.
Da, sunt de acord cu tine! 🙂
Inca nu am achizitionat nimic de la ei, dar ma gandesc si eu la o pernuta decorativa.
Este o alegere foarte bună! 🙂
Un mouse pad chiar mi-ar placea si mie. Nu am unul si recunosc mi-ar prinde bine
Nici eu nu mai aveam niciunul și în ultima vreme chiar îmi cam făcea probleme mouse-ul pe care obișnuiam să îl folosesc fără un mousepad.
Imi plac mult de tot cadourile personalizate.
Și mie, și mie! 🙂
Imi plac mult produsele voastre drumos persponalizate. O pernuta sau mai multe ar arata minunat in colectia mea!
Da, perna este de calitate superioară, merită fiecare bănuț! 🙂
Ce fain e mousepad-ul. Dacă aș folosi mouse, mi l-aș comanda și eu.
Până acum câteva luni nici eu nu foloseam mouse, dar din dorința de a mă mișca mai rapid, mi-am luat unul până la urmă… :)))
Sunt foarte faine și inspirate produsele. Îmi plac foartemult
Mă bucur mult că ești încântată de ele. 😀
Nu am comandat de pe acest site, dar cana ta este super! Bine gândit textul.
Și mie mi-a plăcut mult mesajul acesteia și am considerat că mi se potrivește. 🙂
Am dat si eu o comanda la ei si mi-am comandat niste super pietre de ardezie personalizate cu poze.
Daaa, sunt foarte faine! 😀
Imi plac alegerile tale. Mereu mi-au placut lucrurile personalizate. Cred ca asta am sa-i daruiesc si eu mamei de ziua ei
Super! 🙂 Mă bucur mult să aud asta! 😀
Foarte frumoase alegerile tale. Am sa arunc si eu o privire pe site
Chiar aș fi curioasă să văd ce ți-ai alege dintre toate produsele acestora. 🙂