Laboratorul de șosete – o revelație în industria șosetelor

Laboratorul de șosete – o revelație în industria șosetelor

Faptul că eu sunt una dintre acele persoane care poartă șosete aproape tot timpul anului nu mai este un secret pentru nimeni. Este adevărat că cei care nu sunt dependenți de ele m-au făcut să mă simt ciudat la un moment dat. Însă, în fond și la urma urmei, eu știu ce este cel mai bine pentru mine. Și dacă am fost înzestrată de Mama Natură cu o circulație periferică deficitară, confortul termic pe care șosetele mi-l oferă îmi este vital. Singura mea problemă este aceea că nu pot purta chiar orice tip de șosete. Din cauză că am pielea foarte sensibilă, orice cusătură care mă presează în timpul mersului poate determina apariția unei bășici. Salvarea mea în acest sens a venit de la Laboratorul de șosete și veți afla de ce spun asta în cele ce urmează.

Cum a luat ființă Laboratorul de șosete?

Laboratorul de șosete a luat ființă în 2016 din dorința domnului Ilie Pană de a deveni antreprenor. Astfel, fără niciun fel de experiență în această direcție, acesta a pus bazele unei fabrici de șosete cu ajutorul unor fonduri europene. Această poveste de antreprenoriat pur românesc a prins contur doi ani mai târziu, în toamna anului 2018. Și pentru evitarea costurilor de listare ale marilor magazine, Ilie Pană a luat decizia de a crea un sistem direct Factory2Consumer. Prin intermediul acestuia, Laboratorul își poate servi clientela în mod direct, având astfel șansa de a primi feedback direct de la aceasta.

Laboratorul de șosete

Laboratorul de șosete este despre șosete fără cusături, confecționate din bumbac pieptănat în proporție de 80%. Antreprenorul Ilie Pană explică în detaliu pe ce criterii a fost aleasă compoziția șosetelor. Bumbacul este un fir foarte fragil și rigid, oricât de pieptănat ar fi și oricât de lungi ar fi fibrele sale. Șosetele din 100% bumbac se degradează imediat. De aceea el folosește 18% fir sintetic de poliamidă de cea mai înaltă calitate pentru a da rezistență șosetei, fără a încălzi picioarele sau a le face să miroasă. De asemenea, toate șosetele Laboratorului conțin 2% elastan, pentru a se mula frumos pe picior și a-și păstra structura și după zeci, chiar sute de purtări.

De ce să alegem șosetele Laboratorului?

Bumbacul virgin pieptănat este de 3 ori mai scump decât bumbacul ieftin, obișnuit, care se scămoșează imediat. Acesta conferă un confort ridicat picioarelor, alături de celelalte două componente ale șosetelor Laboratorului. Elastomerul înfășurat este o fibră de înaltă calitate care ține șosetele mulate pe picior, iar poliamida de întărire este responsabilă de rezistența acestora. Cel mai scump fir folosit pentru producerea acestor șosete este elasticul acoperit, folosit pentru manșete. Această compoziție garantează faptul că picioarele vor respira, iar mirosul neplăcut al acestora va rămâne doar o amintire.

bumbac pieptanat elastomer infasurat poliamida de intarire elastic de intarire

Deși în cadrul Laboratorului de șosete se folosesc cele mai bune fire și cea mai înaltă tehnologie de fabricație, prețurile acestora nu sunt mai mari față de șosetele mai slabe calitativ. Din respect pentru clienți, Laboratorul lucrează cu cei mai buni furnizori de fire, având garanția că sunt 100% fără chimicale periculoase. Furnizorul de fire cu care lucrează este certificat și auditat de OEKO-TEX. Este vorba despre LEGS din Polonia, care lucrează la cel mai înalt nivel de profesionalism. Firele textile ale acestora nu conțin substanțe chimice dăunătoare pentru organism. Pe site se regăsesc toate certificatele OEKO-TEX ale acestui furnizor.

Experiența mea cu Laboratorul de șosete

După ce preț de câțiva ani de zile am fost fidelă aceluiași brand de șosete, mi-am spus că ar fi timpul să gândesc outside the box. Și, de ce nu, să acord un vot de încredere și altor producători de șosete, cu atât mai mult unuia autohton. Iar Ilie Pană cu al său Laborator de șosete mi-a transmis un vibe atât de bun și o siguranță de sine, încât nu am putut rezista. Mi-am spus că este musai să încerc și eu șosetele despre care se vorbește din ce în ce mai des. M-a convins și faptul că am aflat că nu au cusături, ceea ce este perfect pentru mine. Obținerea șosetelor perfecte, fără cusături, este posibilă cu ajutorul roboților de ultimă generație ai Laboratorului. Iar eu trebuia să le descopăr, să văd cum sunt, să mă bucur de ele.

Laboratorul de șosete

Încă de la prima atingere mi-am putut da seama că este vorba despre o altfel de țesătură față de tot ce mai folosisem. Le-am palpat cu atenție și am remarcat finețea, dar și durabilitatea acestora în același timp. Iar faptul că nu au cusături pentru mine a fost o adevărată revelație. Încălțându-le s-au pliat perfect pe picior și nu sau mișcat deloc de la locul lor. Eu am mai experimentat neplăceri în trecut cu șosete scurte care mi se trăgeau de la spate sub talpă. Acestea, în schimb, rămân pe loc întreaga zi. Și uimitor este faptul că picioarele se simt confortabil și reconfortate întreaga zi, transpirația tălpilor fiind de domeniul trecutului. La spălare s-au comportat exemplar, și-au redobândit forma inițială, s-au curățat excelent, și arată ca noi chiar dacă au deja câteva spălări. Per total, eu consider că achiziționarea acestor șosete este una dintre cele mai bune investiții personale.

Cutii cu șosete

Interesant este că Laboratorul oferă cutii cu șosete, acestea nu se comercializează per pereche. O astfel de cutie conține18, 24 sau 30 de perechi de șosete, cu lungimi potrivite fiecărui anotimp și design-uri variate. Eu în prezent mă bucur de Cutia ”Șosetele Esențiale + Culorile Anului 2021” măsura S (35-37), care cuprinde 30 de perechi, dintre care:

15 PERECHI ȘOSETE LUNGI
– 1 x NEGRU + 1 x MARO + 1 x BLEUMARIN
– 1 x NEGRU + 1 x GRI + 1 x NEGRU cu buline GRI
– 1 x MARO + 1 x BEJ + 1 x romburi scoțiene MARO și BEJ
– 1 x BLEUMARIN + 1 x BLEU + 1 x dungi BLEUMARIN și BLEU
– 1 x VERDE MENTĂ + 1 x GALBEN SOARE + 1 x ALBASTRU FRANȚUZESC

9 PERECHI ȘOSETE GLEZNĂ
– 3 x NEGRU
– 3 x ALB
– 1 x VERDE MENTĂ + 1 x GALBEN SOARE + 1 x ALBASTRU FRANȚUZESC

6 PERECHI ȘOSETE TĂLPICI
– 3 x NEGRU
– 3 x ALB

Laboratorul de șosete

Și pentru că am întâlnit destul de multe persoane care purtau șosete în contexte vestimentare nepotrivite, am apreciat la Laborator încă un aspect. Acela că pe fiecare set de șosete este lipită o bulină autoadezivă cu specificații privind asortarea acestora. De altfel, specificațiile despre care vă vorbesc sunt disponibile și pe site, în descrierea detaliată a cutiilor cu șosete. Mie mi se pare WOW faptul că cineva s-a gândit la acest detaliu și profit de ocazie pentru a le spune ”Jos pălăria!”. Acesta este – de departe – unul dintre lucrurile care îi diferențiază de concurență. Și totodată eu îl consider un bun prilej de educație estetică pentru persoanele care nu au astfel de înclinații. Este un mic ajutor care face diferența și care ajută la abordarea ținutelor corect din punct de vedere vestimentar.

Garanția calității

Tocmai pentru că este foarte sigur pe produsele sale, Laboratorul oferă garanția calității prin rambursarea banilor dacă șosetele nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre. Astfel, antreprenorul Ilie Pană îndeamnă clienții să probeze, să poarte și să spele până la 3 perechi de șosete din cutie. Iar dacă nu ne simțim bine cu ele, nu ne plac sau nu ne vin bine, le putem returna în maxim 30 de zile, cu tot cu șosetele folosite. Și ne recuperăm banii conform Termenilor și condițiior de pe site.

În încheiere

Aș dori să mai adaug faptul că tricotajul Laboratorului de șosete este unul de calitate superioară, PREMIUM chiar. Există un echilibru perfect între finețea și grosimea acestora, fapt care le face perfecte pentru orice anotimp. De asemenea, acestea pot fi integrate în orice tip de ținută, de la sport la elegant. Cele cu diverse modele pot să fie chiar piesa de rezistență a unor outfituri. Modelele șosetelor sunt contemporane, adaptate actualelor tendințe în modă, așadar trebuie să le aveți și voi. Eu sunt foarte încântată de ele și pot spune că o astfel de cutie cu șosete îmi ajunge cu siguranță pentru tot anul.

În final, mi-ar plăcea să aflu câți dintre voi ați folosit deja șosetele Laboratorului și cum vi s-au părut. Eu le dau un 10+ cu felicitări!



28 thoughts on “Laboratorul de șosete – o revelație în industria șosetelor”

Răspunsul tău contează pentru mine!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: