10 alegeri care mi-au îmbunătățit vizibil calitatea vieții

Bine ați revenit pe blog, dragile mele!

M-am tot gândit de ceva vreme să scriu o astfel de postare și am tot amânat-o până în momentul în care am considerat că am inspirația necesară astfel încât să pot scoate maxim din ea.

Am întâlnit de-a lungul timpului persoane de sex feminin care nu se simțeau prea bine în pielea lor și care și-ar fi dorit să facă ceva schimbări în viața acestora, însă nu știau de unde și cum să înceapă.

Dintre cele care mă cunosc personal, mi-au spus chiar că pe undeva mă invidiază pentru că de ani de zile reușesc să mă mențin la aceeași greutate, lucru care aduce cu sine și energie/dinamism, dar și posibilitatea de a îmbrăca aproape orice haină fără a fi complexată de colăceii de pe abdomen sau de pe picioare.

În momentul în care sunt întrebată cum reușesc să mă mențin, primul lucru care îmi vine în minte este acesta:

your-body-can-stand-almost-anything-life-quotes-sayings-pictures-e1438184112545.jpg

Și asta încerc să le explic tuturor celor care îmi cer sfaturi în privința aceasta, că fără voință nimic nu este realizabil: pentru a reuși, trebuie să îți dorești cu adevărat și să-ți convingi mintea mai întâi de toate.

Voi începe a vă povesti alegerile pe care le-am făcut și care mi-au îmbunătățit vizibil calitatea vieții în ordinea în care au fost implementate în noul meu stil de viață:

  1. Am încetat să mai consum sucuri și băuturi acidulate – Ori de câte ori le consumam, acestea îmi creau instantaneu o stare de balonare și un disconfort abdominal de care cu greu scăpam, plus că abdomenul arăta destul de inestetic, uneori ca al unei gravide în primul trimestru de sarcină. De când consum numai apă plată cu lămâie, fizic mă simt mult mai bine, mai ușurată, iar abdomenul s-a retras vizibil. În cazul meu sunt deja 2 ani și 8 luni de la alegerea aceasta.
  2. Am încetat să mai consum chips-uri și snacks-uri – Ca să întelegeți de ce eu consider acesta a fi un progres, este necesar să vă spun faptul că obișnuiam să mănânc zilnic o pungă mare de chips-uri (pe cele de 80 gr nu le puneam nici pe o măsea) ori 2-3 pungi de snacks-uri. Când am început să mă confrunt cu celulita, mi-am dat seama că una dintre cauzele apariției acesteia erau chestiuțele astea pe care le îngurgitam zilnic și care îmi dădeau senzația de orgasm gastronomic, mi se păreau curcubeu pe cerul gurii. De curând s-a împlinit 1 an de când nu am mai pus gura pe ele și de când trec pe lângă ele în supermarket cu maximă indiferență, de parcă ar fi invizibile.
  3. Am eliminat din alimentație grăsimile, prăjelile, mezelurile și pateurile – Gras oricum nu prea mâncam eu, așa că mi-a fost foarte ușor să renunț și nici nu mai prăjesc nimic în ulei, prefer fiert, copt, grătar, înăbușit, dar nu prăjit. Cât despre mezeluri și pateuri, acestea sunt generatoare de celulită, așa că… nu, mulțumesc!
  4. Am redus cantitatea de dulciuri consumată – Dacă odinioară obișnuiam să mănânc câte o ciocolată întreagă odată, acum mă mulțumesc doar cu câteva pătrățele. Un alt aspect important este acela că am început să prefer să consum dulciuri de calitate, puțin și bun. De regulă, organismul mă atenționează când îmi scade glicemia și când ar fi cazul să mănânc ceva dulce, se manifestă pur și simplu prin acea ”poftă de dulce” însă, cum spuneam, consumate cu moderație.
  5. Am  exclus din alimentație mâncărurile care îmi fac rău – Vă recomand și vouă să faceți astfel, pentru că hrănindu-vă doar cu acele alimente care nu vă dăunează în niciun fel, vă veți simți mult mai bine fizic. Spre exemplu, degeaba mi se pare mie gustoasă carnea de porc dacă fiecare înghițitură îmi provoacă o senzație de greață, așa că mai bine o evit și o înlocuiesc cu o carne mult mai slabă, gen pui sau pește. Un alt exemplu ar fi alimentele care balonează, precum fasolea, păstăile, orezul, etc, pe acestea le consum foarte rar, când mi se face poftă, de exemplu.
  6. Am ales să consum fructele în prima parte a zilei – Adică până în ora 12, deoarece au timp să se digere mult mai bine și mă și ajută la accelerarea tranzitului intestinal.
  7. Am ales să nu exclud nimic din alimentație – În afară de mâncărurile care îmi fac rău sau cele generatoare de celulită pe care le evit sau pe care nu le consum deloc, în rest nu mă abțin de la nimic, dar nu mănânc mai mult decât îmi încape în căușul palmei. De altfel, și nutriționiștii încurajează acest lucru, susținând că nu e în regulă să renunțăm la ceva care ne place doar de teama de a nu ne îngrășa, fiind mult mai ok să consumăm cantități mici din acel produs.
  8. Am ales să nu mai mănânc după ora 19 – Seara organismul intră în relaxare, iar alimentele nu fac altceva decât să intre în putrefacție în colon și să genereze balonarea de a doua zi, așa că mă rezum doar la a consuma apă plată cu lămâie în cazul în care mă încearcă setea.
  9. Am început să fac mișcare fizică – Îmi amintesc că acum câțiva ani nu eram capabilă să alerg nici măcar 500 m fără să nu obosesc, însă totul s-a schimbat în momentul în care am hotărât că vreau să trăiesc o viață sănătoasă din toate punctele de vedere. Inițial am început să fac exerciții fizice în intimitatea casei, mi-am achiziționat o salteluță specială, gantere, benzi elastice, extensoare și folosindu-mă de multitudinea de clipulețe de pe internet, m-am apucat de treabă. Evident, în primă fază am făcut febră musculară, dar apoi a devenit rutină. Numai că la un moment dat nu m-am mai mulțumit doar cu a face efort static, susținut și am decis că ar fi cazul să încep să merg la alergat. Slavă Domnului, Galațiul e un orășel relativ mic comparativ cu altele, dar dacă îți dorești cu adevărat, ai multiple opțiuni de locații potrivite pentru jogging (faleza, stadioanele sau chiar Grădina Publică). La început nu prea știam să îmi controlez pulsul și respirația, așa că oboseam destul de repede, însă ambiția m-a determinat să trag de mine și să îmi demonstrez că pot. Am început să alerg progresiv, prima dată am parcurs distanța de 800 m, apoi 1200 m, după care 1500 m, și tot așa, până am ajuns la performanța de a alerga zilnic 5000 m, la finalul cărora nu mă simțeam câtuși de puțin obosită, ci doar transpirată și  cu un tonus mult mai bun, cu o energie debordantă și cu o satisfacție care nu poate fi descrisă în cuvinte.
  10. Am apelat la masaj – O dată pe săptămână merg la o ședință de masaj de relaxare, însă aproape zilnic îmi fac singură masaj anticelulitic folosindu-mă de o cremă sau de un ulei anticelulitic și de un aparat de masaj manual, procedura fiind foarte simplă, insist prin mișcări circulare pe zonele unde mi se pare că aș avea nevoie. Acordând o mai mare atenție alimentației și făcând sport aproape zilnic, combinat cu masaj, vă mărturisesc că am scăpat de celulita cu care mă confruntam pe vremea când mâncam toate prostiile și nu făceam mișcare mai deloc.

Simt nevoia să mai fac câteva precizări, nu sunt disperată după a slăbi, nu stau să-mi număr caloriile din farfurie, doar că am grijă să țin cont de anumite aspecte, cum ar fi acela că alimentele foarte bogate caloric să le consum la micul dejun, deoarece acesta nu se depune, ci se transformă în energie.

În urma alegerilor făcute mă simt mult mai bine nu doar fizic, ci și psihic, sunt mai optimistă, am creierul mult mai limpede și mai oxigenat și astfel sunt capabilă de a lua decizii înțelepte și de a vedea viața cu alți ochi.

Tot ce îmi doresc este să mă mențin așa cum sunt acum, pentru sănătatea mea și pentru binele meu, deoarece de când mă știu mi-a plăcut să arăt și să mă simt bine în pielea mea.

Și ar mai fi o chestie, rezumată foarte pe scurt în imaginea de mai jos:

17952882_747678905401725_2237393467257999412_n

Dacă tot ce ați citit până acum v-a pus pe gânduri, vă pot face câteva sugestii de articole necesare pentru a vă apuca de exerciții fizice în intimitatea căminului vostru:

  • la LIDL găsiți seturi de astfel de extensoare, vin câte 3 în pachet și costă în jur de 25 lei, puteți face multiple exerciții cu ele, atât pentru picioare cât și pentru brațe:

7b50bbbc6812b7a9854801509276450129230081.jpg

  • salteluță pentru fitness găsiți foarte ieftină în Auchan, costă în jur de 12 lei, este destul de calitativă pentru banii aceștia și poate fi rulată și ascunsă sub pat cu ușurință:

1275_1_.jpg

  • iar în ceea ce privește ganterele, cele mai accesibile prețuri le găsiți în magazinele Decathlon:

girichki-s-vinilovo-pokritie-2x2kg-800x800-600x600

Cât privește jogging-ul, am o recomandare de făcut, poate cea mai tare invenție ever, manșeta de alergare cu suport pentru smartphone – eu sunt foarte încântată de ea.

  • se găsește în Decathlon pe diverse culori, este confecționată din neopren, reglabilă, se prinde cu un adeziv foarte puternic, nu alunecă în timpul alergării și dispune și de un mic orificiu unde vă puteți depozita cheia de la casă:

braara-alergare-smartphone-negru

Și știu că apa plată cu lămâie nu prea este pe placul tuturor, însă ajută la arderea grăsimilor interne, stimulează regenerarea celulară și îmbunătățește tonusul, așa că vă puteți obișnui să o consumați servind-o dintr-un recipient interesant și atrăgător.

  • sticla aceasta din plastic este achiziționată de la Pepco, are capacitatea de 500 ml, este foarte ușor de transportat și, pe mine personal, mă îmbie la a consuma de drag apa plată cu lămâie din aceasta (cam 3-4 sticle pe zi) așa că o iau tot timpul în geantă pentru a o avea la îndemână pretutindeni:

19105733_1296331557138939_2876859876866440476_n

Acestea fiind spuse, sper ca postarea mea să vă inspire și să vă motiveze!

Voi ce alte sugestii de genul aveți, în ceea ce privește un stil de viață sănătos?

Follow my blog with Bloglovin



23 thoughts on “10 alegeri care mi-au îmbunătățit vizibil calitatea vieții”

  • Pingback: Slăbire și menținere cu Gerlinea
  • E important să te simți bine în pielea ta și să înveți să ai un stil de viață sănătos. E greu să renunți la dulciuri și prăjeli pentru că așa am fost învățați, dar după ce ne dezvățăm, ne dăm seama cât de bine e fără ele.

  • Felicitări! Nu toată lumea poate să facă așa o schimbare. Am făcut și eu acum 6 ani același lucru și mă gândesc ca după ce nasc să fac asta din nou.
    Adevarul e că ai nevoie de ambiție pentru a-ți schimba modul de viață, dar clar merită să faci alegeri care te fac să te simți mai bine fizic și psihic.

  • Sincer, tu chiar ești un exemplu pentru mine în ceea ce privește silueta! Eu am fluctuații, de obicei vara slăbesc, iar toamna mai pun o idee pe mine. Nu pot spune ca sunt extrem de nemulțumită, dar adevărul e ca nu mai am timp de sala și trebuie sa reglez totul din alimentație. Unde mai am de lucrat

  • Si eu incerc de ceva vreme sa ma tin de treaba, dar avand foarte putin timp la dispozitie nu prea imi iese.

  • Super articolul! Si eu am luat aceleasi decizii de mai bine de un an si ma simt foarte bine asa.

  • Ar trebui sa pun si eu in aplicare sfaturile tale! Incerc pe cat posibil sa mananc mai sanatos si sa fac miscare, dar nu reusesc tot timpul…

  • Din păcate eu a trebuit sa aflu ca am ceva probleme de sănătate ca să renunț la sare și zahar, la băuturi acidulate, prăjeli și mezeluri.
    A trecut o luna și marea majoritate le-am micșorat considerabil. Deja observ ca ma simt mai bine.

  • Este clar ca fac multe greseli si, mai grav, este ca le cosntientizez, dar imi plac si imi este greu sa ma dezlipesc de sucuri, de chestii nesanatoase, de rontait seara etc. Ca sa nu mai vorbesc ca sunt certata cu sportul

  • Hello Ioana! Mai faci miscare? Sper ca raspunsul tau este pozitiv 🙂 Si eu am bifat pe shopping list-ul meu toate cele pe care mi le-ai prezentat mai sus, insa am o curiozitate.
    De cand faci miscare, ce progres ai avut? Te intreb pentru ca vreau sa-mi dau seama daca ai un obiectiv sportiv pe care urmaresti sa-l atingi si daca dispui de un device mobil pentru a face lucrul acesta?
    Uite, de exemplu, acum urmatorul item pe care urmaresc sa-mi dau seama care ar fi mai bun este despre bratara fitness. Te-ar atrage un astfel de dispozitiv?

    • Bună!
      Încep prin a-ți mulțumi pentru comentariu și pentru interesul tău de a-ți schimba stilul de viață. Iar acum să răspund întrebărilor tale.
      În momentul în care m-am apucat de sport la modul serios cântăream 62 kg, iar obiectivul meu era să ajung din nou la 53 kg, deoarece era frustrant pentru mine faptul că nu mai purtam măsura XS la haine ca odinioară. Mi-am atins obiectivul, iar după ce am slăbit am tot oscilat între 52 și 54 kg, în condițiile în care am făcut sport în continuare și am fost atentă la ce alimente și băuturi consum. Recunosc, nu s-a întâmplat peste noapte, ci în câteva luni bune, însă mi-am demonsrat în primul rând mie că se poate.

      În prezent nu îmi mai găsesc motivația de a alerga, însă fac în continuare exerciții fizice pentru menținere. Momentan nu folosesc niciun device care să-mi indice cât de eficiente sunt exercițiile pe care le fac. Sunt cumva mai oldschool, apelez la cântar și la metrul de croitorie. :)) Însă, recunosc că mi-ar plăcea să dispun și de un astfel de dispozitiv, pentru că bănuiesc că m-ar motiva și mai mult în această călătorie a mea.
      Sper că am răspuns întrebărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.2.7'>
%d blogeri au apreciat: