AMAZINC! – unt de corp de la eștiverde.ro

AMAZINC! – unt de corp de la eștiverde.ro

Probabil că dacă mă urmăriți deja de ceva vreme, știți că mă confrunt cu o piele uscată indiferent de anotimp. Am descoperit acest lucru în preadolescență și de atunci am ales să mă hidratez atât intern, cât și extern. Pielea mea arată și se simte mult mai bine de când consum suficientă apă zilnic și de când folosesc produse intensiv hidratante și nutritive. Un astfel de produs este untul de corp AMAZINC! recent descoperit de mine în portofoliul celor de la eștiverde. A reușit să mă cucerească încă de la prima aplicare, drept pentru care mi-am spus că este cazul să vă povestesc și vouă despre el. Dar mai întâi mi-ar plăcea să trec în revistă câteva detalii despre brandul producător.

Despre AMAZINC! Skincare

AMAZINC! este un brand ce a luat naștere în Cehia în anul 2015 din inițiativa câtorva surferi și snowboarderi cărora le place să petreacă timpul în natură. Indiferent că este vorba despre ocean sau despre munți, aceștia doresc să protejeze locurile care le plac, pe care le iubesc. Astfel, au dezvoltat o linie de produse de îngrijire corporală ca o viziune a protecției solare complet naturală. Este vorba despre o linie de produse nu doar funcțională ci și blândă cu pielea și cu mediul înconjurător.

AMAZINC! estiverde.ro

Scopul echipei AMAZINC! este acela de a oferi doar produse naturale, care să se poată producă și consuma fără a afecta planeta. Aceștia nu vor să cauzeze daune inutile mediului înconjurător, dimpotrivă doresc să protejeze și să inspire oamenii deopotrivă. De asemenea, toate produsele ce se regăsesc în portofoliul acestui brand dispun de ambalaje reciclabile, ceea ce înseamnă că sunt 100% eco-friendly. Iată, așadar, încă un brand prietenos cu natura.

Unt de corp AMAZINC! cu zmeură și SPF 15+

După cum îi spune și numele, acest unt de corp AMAZINC! este uimitor din mai multe puncte de vedere. Este un produs practic și eficient, având multiple proprietăți de îngrijire a pielii. Acesta nu doar că are capacitatea de a hidrata în profunzime primul strat al pielii, dar totodată protejează și împotriva razelor ultraviolete. Ingredientele responsabile de refacerea barierii pielii și de lupta anti-îmbătrânire sunt amestecul de Tamanu, Marula, uleiul de zmeură Kernel și untul de Shea.

AMAZINC! unt de corp

Untul de corp se ia cu ajutorul degetelor direct din recipient și se distribuie uniform pe piele. În ciuda texturii sale aparent onctuoase, la contactul cu pielea se topește, devine emolient și se absoarbe foarte bine în piele. Și paradoxal, deși conferă pielii un luciu foarte fain, nu lasă peliculă grasă sau lipicioasă la suprafața acesteia. Asta numesc eu un unt de corp de calitate superioară, AMAZINC! întrunește toate calitățile untului de corp perfect.

Unde găsiți acest produs

Untul de corp AMAZINC! este disponibil în portofoliul magazinului online eștiverde.ro. Nici nu este de mirare, acesta se înscrie perfect în peisajul eco-friendly al site-ului. eștiverde.ro a apărut în anul 2019 tocmai din nevoia de a avea o sursă sigură de produse de calitate și prietenoase cu natura. Astfel, pasiunea pentru genul acesta de produse a devenit misiunea fondatorilor, împreună cu încurajarea unui consum responsabil și sustenabil.

estiverde.ro

Produsele de îngrijire ce se regăsesc în magazin sunt alese cu grijă, aparținând unor branduri din Europa atente la calitate și la impactul acestora asupra mediului înconjurător. De asemenea, niciun produs comercializat de eștiverde.ro nu dispune de ambalaj din plastic, dimpotrivă. Produsele aflate pe rafturile acestora sunt ambalate în recipiente eco-friendly, reciclate și reciclabile, fiind adresate tuturor categoriilor de vârstă.

În încheiere

Eu mă declar foarte încântată de faptul că i-am descoperit de pe cei de la eștiverde.ro și implicit produsele AMAZINC!. Nu le mai văzusem pe nicăieri, au reprezentat o noutate pentru mine și nu m-au dezamăgit. Atât cât am avut ocazia să testez – respectiv untul de corp mai sus menționat – pe mine m-au convins de calitatea superioară ale acestora. Așadar, eu vă îndemn să achiziționați fără ezitare produse din această gamă, pentru că nu veți fi dezamăgite. Mai mult decât atât, customer service-ul celor de la eștiverde.ro, precum și ambalarea produselor expediate este de apreciat. Cel puțin, pe mine – această snoabă a ambalajelor – m-a cucerit această atenție la detalii.

Voi îi știați pe cei de la eștiverde.ro? Ați folosit produse din categoriile acestora? În ce măsură rezonați cu unturile de corp?



45 thoughts on “AMAZINC! – unt de corp de la eștiverde.ro”

Răspunsul tău contează pentru mine!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: