Dior Addict EDP (2014)

Dior Addict EDP (2014)

Arta parfumeriei m-a atras dintotdeauna, încă din preadolescență am avut o înclinație spre a studia parfumurile. Îmi dau seama că este ceva înnăscut, deoarece de pe atunci reușeam să le categorisesc cu ușurință. Îmi venea în mod natural, la un simplu contact cu acestea, încadrarea fiecarui parfum în parte în zona olfactivă din care făcea parte. Astfel, am putut conchide foarte rapid faptul că gusturile mele parfumistice se situează undeva în zona floral-orientală. De atunci și până în prezent nu s-a schimbat nimic, în continuare mă simt atrasă de parfumurile care merg în această direcție. Ceea ce înseamnă nu doar că discernământul meu a fost corect, ci și că îmi cunosc foarte bine gusturile. Unul dintre parfumurile floral-orientale care mi-a marcat existența este Dior Addict EDP, varianta 2014. A fost dragoste la prima mirosire, motiv pentru care îl voi aprofunda în cele ce urmează.

Dior Addict EDP (2014)

Apa de parfum Dior Addict – varianta 2014 – este creația maestrului parfumier Francois Demachy, fiind considerată floral-oriental-ambrată. Aceasta este, de fapt, o reformulare a variantei din 2002, pe care – din nefericire – nu am avut ocazia de a o testa. Așadar, nu știu cum miroase aceea, însă varianta 2014 pe mine m-a cucerit iremediabil. Aș putea spune chiar că devine încetul cu încetul parfumul meu semnătură, detronându-l pe cel pe care l-am considerat astfel mulți ani.

Dior Addict EDP (2014) este extrem de bine realizată, fiind – după părerea mea – o altă capodoperă a acestui maestru parfumier francez. Piramida olfactivă a acestei ape de parfum este pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare:

  • la vârf se deschide cu note de frunze de mandarin și floare de portocal;
  • la mijloc întâlnim iasomia de Sambac;
  • la bază ne însoțește vanilia de Bourbon.

Dior Addict EDP (2014)

Din blenduirea absolut impecabilă și perfectă a notelor mai sus menționate, reiese un parfum sofisticat, care nu trece neobservat. Recipientul din sticlă bleumarin este perfect ales, deoarece inspiră același mister ca și parfumul în sine. Licoarea conținută de această sticlă este pur și simplu copleșitoare, ademenitoare și – după cum îi spune și numele – creează dependență. Este genul de parfum elegant, care întoarce capete la propriu și care te determină să-ți dorești să afli mai multe despre cea care-l poartă.

Ce este de-a dreptul interesant la această apă de parfum este faptul că toate notele menționate anterior te însoțesc pe tot parcursul zilei. Practic, nu se estompează cele de vârf pentru a face loc celei de mijloc, iar cea de mijloc pentru a face loc celei de bază, nu. După cum menționam anterior, ele se întrepătrund perfect ca într-un ideal buchet de flori albe, așezate pe un pat subțire de vanilie cremoasă. Practic, deși menționate ca atare, notele parfumului sunt dificil de desfăcut mental la nivel molecular. Ele reprezintă un tot unitar, foarte bine realizat, care se traduce într-o mireasmă ușor opulentă, dar deloc deranjantă, ci mai cu seamă intrigantă.

Performanțe Dior Addict EDP (2014)

Nici această apă de parfum Dior nu se dezminte, Addict (2014) având performanțe peste medie. Cel puțin, pe pielea mea (nu mai spun pe îmbrăcăminte) se simte (aproape) o veșnicie:

  • persistența – în cazul meu, simt această apă de parfum cu aceeași intensitate de la început pentru aprox. 12h de la aplicare;
  • proiecția – Dior Addict EDP (2014) proiectează așa cum mă așteptam, undeva la 3-4m;
  • siajul – este – de asemenea – unul notabil, la fel ca în cazul proiecției, de 3-4m.

Deși o percepeam ca pe o apă de parfum ideală de a fi folosită în sezonul rece, am experimentat cu ea și ”pe căldură”. Astfel, dacă este folosită o singură pulverizare, își atinge scopul fără să devină deranjantă. Așadar, totul ține de cantitatea de parfum aplicată pe piele sau pe îmbrăcăminte. Pe textile parcă îmi place și mai mult, se fixează foarte bine în ele și rămâne cu mine multe zile, până la spălarea acestora. Și încă un amănunt important, nu pătează materialele textile, deci poate fi folosită fără griji și pe țesăturile preferate.

Dior Addict EDP (2014)

În încheiere

Din punctul meu de vedere, Dior Addict EDP (2014) nu este pentru oricine, oricât de rău mi-ar părea să afirm acest lucru. Este genul de apă de parfum pe care o văd purtată de femeile temperamentale, sigure pe ele, chiar ușor bossy. Aș putea spune că a fost creată special pentru femeile care adoră independența pe orice plan și care se simt bine cu asta. Într-un cuvânt, după părerea mea, Dior Addict se adresează femeilor puternice. Altfel, nu cred că ar fi un parfum care poate fi înțeles cu ușurință de către toate reprezentantele sexului frumos.

Dacă descrierea făcută de mine a reușit să vă intrige așa încât să vă doriți să îl testați, să știți că cel mai bun preț îl are Parfimo.ro. Eu am consultat multe parfumerii fizice și online înainte de a-l comanda și am sfârșit prin a plasa comanda la ei, deoarece au cel mai mic preț. Chiar dacă produsele sunt livrate de la depozitul din Cehia, coletele ajung relativ repede, eu le primesc în 3 zile de la plasarea comenzilor. Mi se pare foarte decent acest timp de livrare, pentru că nici de la depozitele aflate în țară nu mi se livrează de pe o zi pe alta.

Pe final mi-ar plăcea să-mi spuneți dacă ați testat această apă de parfum, dacă v-a plăcut, dacă rezonați cu ea, dacă o aveți. Sunt curioasă câte dintre voi au interacționat deja cu ea și cum vi s-a părut. Ați fost cucerite de ea ca și mine sau nu?



11 thoughts on “Dior Addict EDP (2014)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.