Dintotdeauna am fost preocupată de aspectul meu general și mi-am dorit să fiu o prezență agreabilă. Am studiat tendințele din modă și le-am ales dintre toate numai pe cele potrivite conformației mele fizice. De asemenea, mereu m-am îmbrăcat conform vârstei pentru a evita să cad în derizoriu. Și dacă până odinioară alegeam să mă simt confortabil și purtam preponderent pantaloni, iată că lucrurile s-au mai schimbat. De ceva timp latura mea feminină iese din ce în ce mai mult la suprafață. Pretinde articole vestimentare în concordanță cu aceasta, motiv pentru care am început să port tot mai des rochii. Recent am adăugat garderobei mele două noi rochii descoperite în portofoliul celor de la TopCloset. Și pentru că am fost încântată de ele, mi-am propus să vă povestesc mai multe despre ele. Dar, înainte de toate, vreau să trec în revistă câteva lucruri despre acest magazin online.
Câteva detalii despre TopCloset
TopCloset este un magazin online al cărui domeniu de activitate îl reprezintă comerțul cu articole vestimentare de damă. Fiecare articol de îmbrăcăminte este atent ales și este parcă desprins din ultimele tendințe ale modei. Cu alte cuvinte, TopCloset ține pasul cu ceea ce se poartă, fiind în același timp prietenos cu bugetul. Pentru că da, chiar dacă regăsim la ei cele mai noi modele de haine, prețurile sunt de bun simț. Astfel, oricine își poate permite să plaseze comenzi pe site, beneficiind chiar de un discount de 10% dacă se abonează la newsletter.
Rochii de vară TopCloset
După cum vă povesteam anterior, mă aflu într-o continuă căutare de rochii. Și am devenit foarte selectivă, cu greu găsesc ceva care să-mi placă. Dar iată că am avut noroc cu TopCloset unde am identificat un model de rochie destul de similar cu ceea ce-mi doream. Și pentru că avea un preț accesibil, am comandat același model în două nuanțe diferite. Tipic mie, nu-i așa?
Croiala este una cloche, foarte lejeră și destul de amplă în partea de jos. Îmi place mult că are mâneci și că – pe deasupra – sunt ceva mai lejere, gen aripi de fluture. Se așază foarte frumos pe corp și este foarte flatantă, marcând bine talia cu acea curea. Materialul este unul vaporos și pot spune că m-a ajutat să înving cu succes temperaturile caniculare.
Din fotografiile de pe site nu mi-am putut da foarte bine seama, însă materialul este din acela ușor ”creponat”. Asta înseamnă că nu necesită călcare și că poate fi îmbrăcată de îndată ce a fost luată de la uscat. Eu nu detest călcatul rufelor, însă vara nu pot spune că această activitate este o încântare. Așadar, nu pot decât să mă bucur atunci când găsesc materiale de genul acesta. Mai ales că sunt perfecte pentru a fi strecurate fără griji în bagajul de vacanță!
Trebuie să menționez faptul că ori de câte ori am îmbrăcat aceste două rochii am primit numeroase complimente. Se pare că am făcut o alegere foarte bună și că mă avantajează 100% modelul de rochie ales. Și sincer, regret că la momentul plasării comenzii măsura mea nu a fost disponibilă și pe roșu. Dar nu este nicio problemă, rămân cu ochii pe ea și dacă revine în stoc, o comand. Nu de alta, da îmi stă foarte bine îmbrăcată în roșu și chiar nu mai am nicio rochie în această nuanță.
În încheiere
Eu am descoperit magazinul online TopCloset absolut întâmplător, pe când eram în căutare de rochii. Și tare mă bucur că am aflat despre acesta, deoarece sunt foarte încântată de marea diversitate de articole de pe site. Indiferent că vă doriți o vestă sau o pereche de pantaloni, o fustă sau o rochie, la ei găsiți numeroase modele. Chiar aveți de unde alege și merită să aruncați o privire. Mai ales că până pe 10 august inclusiv puteți beneficia de 10% reducere folosind codul ”ioanaspavel”.
Sunt curioasă, ce v-ați dori mai întâi? Ce ați comanda pentru început?
Ce tinute faine, Ioana! Avem aceleasi gusturi vestimentare ❤️
Mulțumesc mult pentru apreciere! Mă bucur mult că îți place modelul de rochie ales. 🙂
Am intrat pe site si as alege cu siguranta o rochie Jolie, pictata manual. Iar tu arati ca de fiecare data minunat! Acum stiu si secretul, alegi haine Topcloset.
Mulțumesc mult pentru apreciere! 😀
Cât de frumoase sunt!! Și pe mine mă tentează nuanța deschisă
Da, parcă se vede mai bine modelul pe nuanța deschisă. 🙂
Ce frumoase sunt rochitele! Cea roz este cu siguranta preferata mea! Par asa comode ambele… Vreau si eu una!
Mă bucur mult că îți place modelul pe care l-am ales! 🙂
Rochii mi-as dori sa comand și eu, sper sa găsesc ceva modele drăguțe pe verde și pe galben.
O, daa! Că bine zici! Pe verde și pe galben mi-aș dori și eu câteva rochii! 😀
Rochita neagra imi place mai mult!
Este practic același model de rochie, pe două nuanțe diferite. 🙂
Ambele sunt superbe și îți vin foarte bine, dar cred ca cea pe negru îmi place un pic mai mult.
Mulțumesc! 🙂
Sunt superbe amandoua rochitele. M-ai facut curioasa si parca as da si eu o comanda acum.
Cu siguranță vei găsi multe articole vestimentare pe gustul tău. 🙂
Foarte dragute rochitele, o sa merg si eu pe site la ei sa vad ce mi as putea gasi interesant! Sa le porti cu placere!
Mulțumesc mult! 🙂
Ambele rochite sunt foarte potrivite acestei veri caniculare si mi-ar placea sa le am pe amandoua.
Așa este, sunt perfecte pentru temperaturile acestei veri! 🙂
Ador rochiile, mai ales dacă sunt potrivite stilului și recomandările crea torului de modă.
Îmi plac alegerile tale, abia aștept să intru pe site și să aleg și eu ceva pentru vară sau pentru vacanța următoare.
Mulțumesc!
Nu stiam de acest magazin, sigur o sa le fac o vizita pe site. Îmi place mult culoarea primei rochite.
Ma bucur sa descopăr acest site. Și eu as vrea sa-mi caut niște cămăruțe