Fiind un domeniu de mare interes pentru mine, vorbesc deseori despre bijuterii aici pe blog. Ador îndeosebi cerceii, iar pe locul doi în topul preferințelor mele sunt bijuteriile personalizate. Cele din urmă mi-au intrat repede în grații și în scurt timp am dobândit o frumoasă colecție. Motivul pentru care le iubesc și le port este legat de nota lor personală, dar și de unicitatea acestora. Cel mai adesea port brățări personalizate, dar de ceva timp am făcut o slăbiciune pentru lănțișoare. În prezent am în colecție câteva lănțișoare personalizate, dar îmi doresc două modele pe care le-am descoperit la cei de la Onixbox.ro.
Lănțișoare personalizate Onixbox.ro
Portofoliul celor de la Onixbox.ro cuprinde o gamă variată de lănțișoare personalizate. Foarte populare sunt cele cu bănuț de 19mm, care se pot personaliza prin gravură, atât cu imagini, cât și cu text. Practic, echipa de creație poate materializa pe acestea orice vă trece prin minte. Fie că este vorba despre imaginea unei persoane dragi, un moment important din viața voastră, o dată sau un nume, orice se poate realiza. Iată un exemplu de astfel de lănțișor personalizat.
Am remarcat la cei de la Onixbox.ro un model de lănțișor pe care nu l-am mai văzut altundeva. Este vorba despre cel cu medalion pătrat de 16mm care pare să confere mai mult spațiu pentru gravură. Pe astfel de medalioane se poate grava chiar și o fotografie cu două persoane. Și nu este doar o idee de-a mea, chiar am văzut o astfel de lucrare pe site.
Un model care m-a transpus direct în adolescență atunci când l-am văzut este cel similar rapperilor din SUA. Vă mai amintiți acele lănțișoare lungi cu plăcuță dreptunghiulară pe care obișnuiau să le poarte aceștia? Ei bine, la Onixbox.ro găsiți și acel model și ce credeți? Puteți personaliza acea plăcuță cu orice doriți voi.
Wishlist de lănțișoare personalizate
Vă spuneam la începutul articolului că mi-au plăcut două lănțișoare personalizate descoperite pe site. Sunt două modele pe care nu le-am mai văzut până acum și care mi-au picat cu tronc de la prima vedere. Îmi plac foarte mult medalioanele acestora sub formă de bară ce se poate personaliza pe toate laturile. Și sinceră să fiu, nu mă pot decide care dintre cele două modele îmi place mai mult.
Unul dintre ele este acesta cu pandantiv orizontal:
Iar celălalt este cu pandantiv vertical:
Ambele au un aspect minimalist, foarte stilish și incredibil de versatil. Îmi plac atât de mult deoarece pot accesoriza cu succes orice ținută, inclusiv pe cele elegante. Cu ajutorul acestora nu doar că pot purta oricând un moment important pentru mine, ci adaug și un plus de stil outfiturilor mele. Este genul de lănțișor pe care l-aș purta în fiecare zi, fără nicio ezitare. Partea și mai bună este aceea că acest tip de accesorii personalizate sunt unisex. Astfel, puteți avea același model de lănțișor ca partenerul de viață, dacă vă place să purtați bijuterii de cuplu.
Ghid pentru alegerea lungimii lănțișoarelor personalizate
Cei de la Onixbox.ro ne pun la dispoziție și un ghid pentru alegerea lănțișoarelor. Acesta constă într-o imagine în care sunt exemplificate foarte clar și pe înțelesul tuturor toate lungimile disponibile. Astfel, fiecare dintre noi poate identifica cu maximă ușurință care este cea potrivită pentru el. În ceea ce mă privește, eu cel mai adesea achiziționez variante de 40 cm deoarece le prefer la baza gâtului.
De reținut
Vă povesteam și cu altă ocazie că echipa Onixbox.ro livrează gratuit prin curier orice comandă, indiferent de valoarea acesteia. În plus, fiecare accesoriu comandat vine însoțit de un ambalaj premium constând în pungă, cutie și săculeț branduite. Bonus, la fiecare comandă primiți cadou o brățară pe șnur cu simbol din argint 925. Iată cum acest magazin online devine locul perfect pentru achiziționarea accesoriilor personalizate!
În încheiere
După părerea mea, Onixbox.ro reprezintă cea mai sigură opțiune la capitolul bijuterii personalizate. Totul este la superlativ, de la grija cu care sunt executate bijuteriile, până la atenția la detalii privind ambalarea acestora.
De reținut faptul că toate aceste lănțișoare personalizate sunt disponibile atât pe argint și argint aurit, cât și pe inox. Așadar, indiferent de metalul din care preferați să vă fie confecționate bijuteriile, aici găsiți modele ce corespund preferințelor voastre.
Vă mulțumesc pentru că ați parcurs acest articol până la final și vă îndemn să aruncați o privire pe site-ul Onixbox.ro. Iar până data viitoare, spuneți-mi în comentarii dacă voi aveți astfel de accesorii personalizate.
Sunt tare finute si elegante, sa le porti cu drag.
Eu încă nu mi-am comandat nimic, încă încerc să mă decid între cele două din wishlist. 😀
Îmi plac mult produsele personalizate, bijuteriile și mai mult. ACESTE lănțișoare sunt tare drăguțe
Și eu sunt PRO bijuterii personalizate. 🙂
Imi plac bijuteriile personalizate, arata tare bine. Un cadou ideal.
Să știi că da! 😀 Și eu m-aș bucura dacă aș primi în dar bijuterii personalizate.
Cât de elegante sunt! Apreciez produsele personalizate.
Și mie îmi plac tare mult! 🙂
Cât sunt de frumoase! Mi-ar plăcea mult!
Și mie, dar mi-e greu să mă hotărăsc asupra unui singur model. 🙂
Arata super! Am o bratara de la ei si sunr foarte incantata de ea
Și eu la fel. 😀
Ce faine sunt. Bijuteriile personalizate transmit povesti 🙂
Așa este, ai mare dreptate. 🙂
Ce produse dragute au, chiar sunt o idee buna de cadou.
Daaa, chiar sunt foarte faine! 🙂
frumoase, chiar si cutia imi place! multumim si pentru prezentare, nu le stiam!
Da, da! Și pe mine m-au cucerit cu modalitatea de ambalare! 🙂
Imi plac tare mult lantisoarele personalizate, vreau si eu unul.
Eu vreau mai multe! :)))
Ce frumoase sunt, tare mi as dori si eu inca unul, am primit unul asa cand eram insarcinata cu numele copilului meu si mi a ramas tare drag!
Cât de fain! Să îl porți sănătoasă!
Nu am accesorii personalizate Onixbox. Dar m-ai făcut curioasă și voi intra pe site.
Au o mulțime de accesorii faine, care îți vor lua ochii.
Sunt foarte frumoase toate! Am si eu un lantisor cu numele meu, este primit cadou.
Soțul meu mi-a luat un lănțișor cu numele meu în engleză. 😀
Tare deliate si finute mai sunt. 🙂 frumoase!
Da, chiar sunt minimaliste și deosebite.
Cât de delicate sunt! Cred că mi-ar plăcea să am și eu unul cu ceva de genul Carpe diem…:) Foarte frumoase!
Daaa, unul cu această mențiune mi-ar plăcea și mie!
Ador bijuteriile personalizate, iar acestea arata uimitor de bine.
Da, sunt faine tare lănțișoarele.
Iubesc ideea aceasta a personalizării obiectelor. Mi-a plăcut acel lănțișor, imi voi face și eu cu soțul 😯😍😍😍😍
La cele pentru cuplu te referi?
Sunt foarte frumoase aceste modele! Si eu as alege un lantisor personalizat!
Hehe, cine n-ar alege? 😀 Sunt atât de faine!