Maskneea – ce este și cum o tratăm

Maskneea – ce este și cum o tratăm

Perioada nefastă pe care o traversează omenirea a impus o serie de restricții și de obligativități. Una dintre ele este purtarea măștii de protecție peste tot, atât în spațiile deschise, cât și în cele închise. Pentru persoanele care nu au o prea mare interacțiune cu ceilalți nu este chiar atât de dificil. Probleme apar, însă, în cazul celor care sunt nevoiți să petreacă programul de la serviciu cu masca ”la purtător”. Condensul care se produce sub mască, precum și obturarea porilor reprezintă condițiile propice apariției unei afecțiuni ale pielii. Maskneea sau acneea provocată de sub mască este o problemă cu care se confruntă deopotrivă femeile și bărbații. Dar despre cum putem scăpa de ea vom vorbi în cele ce urmează.

Maskneea – ce este și cum o tratăm

Maskneea nu este altceva decât acneea mecanică provocată de purtarea măștii de protecție. Aceasta se produce prin activarea bacteriilor apărute în urma obturării porilor cu sebum, transpirație și machiaj. Indiferent de tipul de ten, zona acoperită de mască, respectiv obrajii, nasul și bărbia, suferă o inflamație. Așadar, masca de protecție este un factor iritant pentru tenul nostru, apărându-ne astfel iritații, coșuri papulo-pustuloase sau puncte negre. Sugestia mea este să dobândiți o rutină potrivită de îngrijire a tenului, iar problemele vor dispărea.

Acnee provocata de masca
Sursă foto: https://blog.mercy.com

În această perioadă indicat ar fi să ne mutăm focusul de pe produsele de make-up, pe cele de skincare. Nu de alta, dar oricum 75% din față ne este acoperită de mască, iar porii nu au nevoie de o obturare suplimentară. Așadar, în această perioadă este de bun augur să investim în produse pentru curățarea și hidratarea tenului. Două produse must have, esențiale unei rutine de skincare, sunt tonerul și crema-tratament anti-acnee. Recomandarea mea constă în două produse profesionale marca Remary, special concepute în acest sens.

Remary – set profesional anti-acnee

Nu este prima dată când vă povestesc despre produsele Remary. Acum câțiva ani de zile am folosit două produse profesionale în lupta cu celulita. Și pentru că m-am convins cât sunt de calitative și de eficiente, am decis să încerc și produsele special create pentru anihilarea maskneei. Setul profesional anti-acnee Remary este compus din două produse, un toner și o cremă-tratament anti-acnee.

Cele două produse conțin ingrediente specifice sebo-regulatoare ce acționează în vederea reglării secreției de sebum. Complexul unic anti-acnee Acne Stop Remary este realizat dintr-o mare selecție de plante medicinale cu eficiență drastică împotriva acneei. Acesta este folosit nu numai pentru reducerea acneei, ci și pentru prevenirea unor noi erupții.

Maskneea - Remary.ro anti acnee

Ingredientele active care stau la baza acestor două produse sunt:

  • Acidul azelaic – Încetinește producția de melanină ameliorând și prevenind hiperpigmentațiile și melasma. Limitează erupțiile împiedicând răspândirea bacteriei Propionebacterium Acnes și reduce roșeața și inflamația.
  • Extractul de gălbenele – Are efect antiinflamator și curăță porii de sebum și impurități.
  • Extractul de Pufuliță – Stimulează regenerarea celulară astfel încât pielea să se regenereze mai repede.
  • Extractul de Mimoză – Reduce la minimum cicatricele.
  • Alantoina – Ajută la cicatrizarea mai rapidă a semnelor postacneice, combate inflamația și îmbunătățește metabolismul celular. Are proprietăți antimicrobiene care ajută la reducerea inflamațiilor și a erupțiilor acneice.
  • Citricele – Au efect iluminator și depigmentant asupra tenului, acesta rămânând mai luminos și mai radiant.
  • Uleiul esențial de mentă – are efect purificatot la nivelul tenului.

Toner anti-acnee Remary

Tonerul anti-acnee Remary are rolul de a completa curățarea zilnică a pielii, prin curățarea și purifierea acesteia. Totodată, ajută la inhibarea, respectiv la reducerea maskneei, a imperfecțiunilor și a roșeței, în timp ce reglează sebumul.

Maskneea - toner anti acnee remary.ro

Acest produs funcționează de minune atât în cazul acneei persistente, cât și în cea ocazională. Decongestionează porii și elimină rapid bacteriile care cauzează blocarea acestora și implicit apariția acneei.

Cremă-tratament anti-acnee Remary

Crema-tratament anti-acnee Remary nu doar calmează pielea afectată de acnee, ci are și proprietăți hidratante. Calmează iritațiile, restabilește hidratarea și are proprietăți antibacteriene, venind în completarea rutinei antiacnee.

Maskneea - Crema anti acnee remary.ro

Complexul unic de vindecare al cremei-tratament anti-acnee previne apariția petelor spre a o lăsa curată, netedă și calmată. Ajută la restabilirea barierei naturale a pielii, rafinând aspectul general al pielii. Rezultate notabile se observă după aproximativ 8 săptămâni de utilizare.

În încheiere

Iată cum vă puteți menține tenul curat în pofida mediului cald și umed de sub masca de protecție. Grație ingredientelor sale sebo-regulatoare, setul profesional anti-acnee Remary reglează secreția de sebum. Folosindu-l cu regularitate, iritațiile și coșurile sunt de domeniul trecutului.

Eu am exclus din rutina mea orice alt produs de skincare și m-am concentrat asupra acestora. Rezultatele au fost vizibile mai repede decât m-am așteptat, tenul curățându-se complet de imperfecțiuni. Folosind aceste două produse în fiecare zi, tenul meu a devenit neted, luminos și radiant.

Dat fiind faptul că eu m-am convins de eficacitatea acestui set de produse, vi-l recomand cu toată încrederea! În cazul în care și voi ați folosit aceste produse, spuneți-mi în comentarii ce rezultate ați obținut. Ce alte trucuri mai folosiți pentru a combate maskneea?



43 thoughts on “Maskneea – ce este și cum o tratăm”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.