Acneea este o afecțiune a pielii care poate apărea la orice vârstă, nu doar în adolescență. Cauzele acesteia pot fi multiple, de la predispoziții genetice, până la dereglări hormonale sau stres. Diagnosticarea acneei se face numai de către medicul dermatolog. Acesta, în urma unui examen microbiologic, poate determina factorul declanșator al problemei cu care vă confruntați. Iar tratamentul diferă de la un pacient la altul, fiind personalizat în funcție de nevoile fiecăruia în parte. În cazul unora dintre pacienți ar putea fi necesar un tratament medicamentos sau hormonal. La polul opus, cea mai ușoară metodă de tratament a acneei este folosirea dermato-cosmeticelor special create în acest sens. O astfel de gamă este cea intitulată sugestiv Stop Acnee, aparținând bine-cunoscutei game Gerovital al brandului Farmec. Toate detaliile despre această nouă inovație în lupta cu acneea le puteți afla în cele ce urmează.
Stop Acnee – noua inovație Gerovital
Farmec nu mai are nevoie de nicio prezentare, cu atât mai mult cu cât se află de peste 20 de ani în slujba frumuseții. Produsele acestui brand se bucură de recunoaștere atât în țara noastră, cât și pe continente precum Europa, Asia și America de Nord. Competenţa Farmec de a dezvolta produse originale şi de calitate a fost recunoscută în anul 2002, atunci când compania a obţinut Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Principiile active folosite provin în mare parte din natură -fructe hrănitoare şi bogate în vitamine, care sunt bune şi pentru înfrumusețare, nu doar la gust. Acestora li se alătură cu succes plante medicinale autohtone despre care se credea că se găsesc doar în ceaiuri. Toate acestea sunt armonios împletite cu ingrediente de ultimă oră, pe care specialiştii brandului le testează şi le combină. Astfel, noi primim tot ce e mai bun pentru frumuseţea şi sănătatea noastră.
Revenind la gama care face subiectul acestui articol, iată ce produse cuprinde Stop Acnee, noua inovație Gerovital.
Gel spumant purifiant Stop Acnee
Cel mai important pas din rutina de îngrijire a tenului este curățarea acestuia cu un gel spumant potrivit nevoilor sale. În cazul tenului acneic, principala problemă a apariției imperfecțiunilor este incapacitatea pielii de a respira normal. Porii sunt astupați, iar sebumul secretat de glandele sebacee rămâne sub primele straturi de piele. Pentru evitarea apariției acneei, recomand curățarea tenului de impurități cu ajutorul gelului spumant purifiant Stop Acnee.
Acest produs ajută tenul acneic prin efectul exfoliant pe care îl are asupra acestuia, grație acidului salicilic natural din extract de salcie. De asemenea, vitamina E din compoziție asigură nutrienții necesari pentru o piele sănătoasă, fără a o irita sau agresa. În ceea ce mă privește, tenul meu fiind cumva la limita dintre mixt și sensibil, a avut anumite porțiuni uscate în urma folosirii acestuia. Însă nimic grav sau care să nu se poată remedia, dimpotrivă, aplicarea cremei-gel a completat perfect rutina mea.
Cremă-gel Sebum Control Stop Acnee
Acest produs a fost special creat pentru a veni în sprijinul tenului seboreic, mixt și cu tendință acneică, spre a-i calma luciul și iritabilitatea. Principalul său ingredient care are efect matifiant și antiiritant este Sebaryl – un astringent natural.
Crema-gel vine în completarea rutinei tenului acneic, conferind totodată și hidratarea de care acesta are nevoie. Produsul are o textură fină și ușoară, emolientă și cu absorbție rapidă. Nu încarcă deloc tenul, neavând astfel potențial comedogenic, dimpotrivă.
Cremă Ultra-Activă Stop Acnee
Crema Ultra-Activă din gama Gerovital Stop Acnee a fost concepută spre a fi folosită în caz de urgență. Aceasta are o formulă foarte concentrată care ajută la corectarea imediată a imperfecțiunilor tenului acneic. Ingredientul care face posibil acest lucru este însuși acidul salicilic.
Crema Ultra-Activă Gerovital Stop Acnee are o consistență cremoasă, se absoarbe rapid și are efect calmant și antiinflamator. Produsul se aplică numai local, strict pe zonele afectate, respectiv pe coșuri. Și numai după ce tenul a fost curățat în prealabil cu gelul spumant purifiant.
Buline autoadezive Stop Acnee
De-a dreptul revoluționare în lupta cu acneea sunt aceste buline autoadezive, ideale pentru mascarea/camuflarea coșurilor și/sau a petelor postacneice. Datorită acidului salicilic pe care acestea îl conțin, ele au capacitatea de a stopa coșurile din evoluție și de a le grăbi vindecarea.
Folosirea bulinelor autoadezive nu doar maschează coșurile, ci le și protejează de praf și de impurități. Pentru a obține rezultatul scontat, acestea trebuie aplicate pe pielea curată și uscată. Și ține doar de starea voastră de spirit dacă le alegeți pe cele transparente sau pe cele amuzante, efectul fiind același.
În încheiere
Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, inclusiv pe stradă a atras după sine repercursiuni asupra tenului meu. În zona bărbiei, unde se produce condensul, îmi apar săptămânal câte 1-2 coșuri. Teama mea cea mai mare este să nu-mi recidiveze acneea de acum 4 ani de zile – cea pustuloasă, dureroasă și care lasă semne. Din acest motiv mi-am luat acest aliat de nădejde – gama Stop Acnee de la Gerovital.
Până în prezent sunt foarte mulțumită de rezultate, bulinele autoadezive fiind preferatele mele. Le port mereu în geantă și ori de câte ori simt că-mi apare un coș, dezinfectez locul și aplic o bulină. Până seara potențialul coș este pe cale de dispariție, fiindu-i inhibată posibilitatea de a se dezvolta. Așadar, vă recomand cu toată încrederea să încercați și voi produsele gamei Stop Acnee dacă vă confruntați cu acest inamic. Ceva îmi spune că și voi veți fi la fel de mulțumite ca și mine de rezultatele obținute în urma folosirii acestora.
Până data viitoare, mi-ar plăcea să știu dacă sunt printre voi persoane care deja au folosit aceste produse. Cum vi s-au părut? Ați rezonat cu ele? Care dintre cele patru produse v-a plăcut cel mai mult?
Aceasta gama este tare laudata, eficienta de la primele aplicari.
Eu sunt super fericită că nu am probleme cu acneea. Știu că dă bătăi de cap și greu găsești ceva ok.
Am și eu tenul predispus la acnee, însă folosesc un gel de curățare și cam atât. Interesante totuși ideile tale.
Cei de la Gerovital au numai produse bune deci sunt sigura ca si acestea sunt profesionale, chiar daca nu le am folosit pana acum!
Am văzut noutăţile de la Gerovital împotriva acneei şi mi se par foarte bune.
Chiar mă voi uita şi eu după produse, pentru că sunt potrivite chiar şi de cadou.
Am folosit si eu produse din gama si mi-au placut.
Am folosit și eu aceste produse în trecut. Din fericire nu mai am nevoie de ele. Sunt decente…
Bulinele autoadezive mi-au atras atentia. Chiar sunt curioasa sa le incerc, o sa ma uit in DM dupa ele.
Din fericire nu ma confrunt si nu m-am confruntat niciodata cu acneea, insa o sa caut zilele astea acele stickere pentru cosuri, pentru momentele in care mai apar pe ici, colo. Stiam ca exista astfel de bulinute, dar nu stiam ca si brandurile precum Gerovital au in gama lor!
Bulinele autoadezive sunt foarte faine. Pentru adolescente sunt minunate.
Imi plac super mult bulinele autoadezive din gama asta.
O gama tare faina de produse de la Gerovital. O folosesc si eu in prezent si ma declar multumita de efectul sau!
Sunt tare curioasa cum este cleanserul! Gerovital are produse bune si mereu m-am impacat cu ele!!
Eu sunt o norocoasa pentru ca nu am avut și nu am probleme cu coșurile. Mai apare câte unul asa răzleț. Totuși buline acelea nu ar strica sa le am în casa, pentru urgente.
nu am avut nevoie niciodata de astfel de produse dar este bine de stiut, poate ajut pe cineva!
Si mie imi place gama asta. Se comporta tare bine pe tenul meu si gelul spumant este preferatul meu impreuna cu crema ultra activa este preferata mea
Eu folosesc de ceva timp produse din gama asta. CC cremul si crema ultra activa sunt preferatele mele
Am vazut gama asta dar nu este potrivita tipului meu de piele, in schimb cei de la Gerovital au produse tare faine.