Geantă din piele naturală Elida Radu

Geantă din piele naturală Elida Radu

Geanta este una dintre marile mele slăbiciuni, un accesoriu fără de care viața mea nu ar avea culoare. Încă de mică m-am simțit atrasă de genți și îmi amintesc cum ”defilam” prin casă cu cele ale mamei. Știu precis că am avut prima mea geantă în jurul vârstei de 12 ani. Era un model de mână confecționat dintr-un material textil de culoare maro-ciocolatiu, cu marginile și mânerele din piele ecologică crem. Aceasta a fost urmată de numeroase achiziții de genți din piele ecologică, majoritar asortate perechilor de încălțăminte din garderobă. Însă de câțiva ani de zile lucrurile s-au mai schimba. De mai bine de10 ani mă orientez majoritar către gențile din piele naturală din mai multe considerente. Și cam o dată pe sezon simt nevoia de o nouă achiziție, drept pentru care în cele ce urmează vă voi povesti despre o geantă din piele naturală Elida Radu.

Prin natura noastră, noi – femeile – iubim gențile, dar v-ați ridicat, oare, semne de întrebare cu privire la geneza genților? Eu mai am astfel de curiozități privind accesoriile față de care dezvolt atașamente. Așadar, înainte de a vă arăta cea mai recentă achiziție a mea, m-am gândit să trecem împreună printr-o scurtă a genților.

Scurtă istorie a genților

Deși în prezent asociem gențile cu femeile, istoria ne arată faptul că din nevoia de mobilitate, acest accesoriu a fost adoptat de ambele sexe. Gențile au însoțit deopotrivă femeile și bărbații încă din vremuri demult apuse. Nu există însemnări exacte privind geneza genții și nici a originii sale exacte. Însă se pare că noțiunea de ”geantă” a fost întâlnită pentru prima dată în secolul al XIV-lea, în perioada medievală. Pe atunci geanta avea forma unui săculeț din pânză care se purta legat la brâu. În cazul bărbaților acesta se purta prins de curea, iar femeile îl prindeau de bata fustei, pe interior. Acesta adăpostea obiecte de mici dimensiuni precum monezile și luase ființă cel mai probabil din lipsa buzunarelor care încă nu se inventaseră.

Sursă foto: www.news20.ro

Începând din secolul al XIX-lea genților li se acordă o mai mare importanță, fiind folosite tot mai mult pentru latura lor practică. Acestea suferă numeroase transformări la nivel de dimensiuni și de formă, începând să semene cu gențile pe care le folosim chiar și în zilele noastre. Ele devin atât un articol indispensabil, cât și un semn al distincției privind statutul social. Cu cât gențile erau decorate mai bogat, cu atât se considera că purtătorul are un statut mai înalt. Tot în această perioadă asortarea culorilor ținutei și a încălțămintei cu cea a genții devine un element esențial al modei vremii. Prin urmare, gama de culori și materialele folosite pentru realizarea genților a crescut într-un ritm alert.

Geantă din piele naturală Elida Radu

Așa cum menționam anterior, până să-mi achiziționez genți din piele naturală, și eu eram adepta asortării genții cu încălțămintea. În prezent nu mă mai preocupă acest aspect și nu mă mai deranjează nici vizual, nici din punct de vedere estetic discrepanța dintre nuanțele celor două. Mai mult decât atât, an observat că prea puține femei mai țin seama de acest aspect cândva foarte important.

Geantă din piele naturală Elida Radu

La momentul actual, colecția mea cuprinde majoritar genți confecționate din piele naturală. Le prefer pe acestea în defavoarea celorlalte, atât din motive de durabilitate, cât și de stimă de sine. De-a lungul timpului gențile din piele naturală mi-au demonstrat că rezistă mult mai bine și că sunt mult mai trainice. De asemenea, îmi pare că o geantă din piele vorbește despre respectul față de sine al celei care o poartă.

Geantă piele naturalaăElida Radu

Despre mine știți deja că susțin brandurile românești. Așadar, cea mai recentă achiziție a mea nu putea fi decât una aparținând unui brand autohton, mai ales în contextul actualei pandemii. Este vorba despre o geantă marca Elida Radu, brand în continuă ascensiune, cu un portofoliu în curs de dezvoltare. Pe pagina de Facebook sau pe contul de Instagram ale brandului puteți vedea numeroase modele de genți.

Experiența de purtare

Experiența de purtare a acestei genți marca Elida Radu este una încântătoare de fiecare dată. Obișnuiam să o integrez majoritar în ținute uni pentru a o pune în evidență, până mi-am dat seama că ea este cea care reușește să mă scoată anonimat. Caracteristicile sale precum nuanța aprinsă de roșu și textura ce imită pielea de crocodil atrag toate privirile. Dimensiunile medii o fac potrivită pentru orice moment al zilei, având capacitatea de a purta în sine strictul necesar. În plus, poate fi purtată atât pe umăr, cât și cross-body, iar sistemul de închidere este unul foarte sigur. Îmi place foarte mult și mă bucur mult că am ales-o.

În încheiere

Brandul de genți din piele naturală Elida Radu este unul cu notorietate, atelierul de marochinărie fiind deschis din 1993. Dat fiind acest fapt, eu am mare încredere să achiziționez genți care îi poartă semnătura. Asta mai ales după prima mea achiziție care m-a convins de calitatea materialului și de atenția la detalii cu care sunt lucrate. Așadar, în cazul în care și voi sunteți în căutarea unei noi genți din piele, aruncați o privire în portofoliul Elida Radu. Sunt convinsă că fiecare dintre voi va găsi un model care să se înscrie cu succes în preferințele voastre.

Cum vi se pare această geantă din piele naturală aleasă de mine? Vă vedeți purtând acest model?



27 thoughts on “Geantă din piele naturală Elida Radu”

Dă-i un răspuns lui Albu Steluta Georgiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.