Daisy Fay – bijuterii din argint câte vrei

Daisy Fay – bijuterii din argint câte vrei

Bijuteriile au fost dintotdeauna cele mai bune prietene ale mele și chiar am câteva fără de care nu ies din casă. Însă în ceea ce mă privește, am remarcat faptul că am tendința de a purta accesoriile în funcție de anotimp. Cerceii sunt singurii față de care am dezvoltat o dependență, astfel că sunt nelipsiți din lookul meu. Însă lănțișoare sau coliere nu port decât în anotimpurile calde, iar broșe doar în anotimpurile reci. Explicația, în accepțiunea mea, este una simplă. Dat fiind faptul că toamna și iarna aleg să port pulovere pe gât, un lănțișor sau un colier m-ar incomoda teribil. Iar în ceea ce le privește pe broșe, consider că cel mai bine arată pe materiale precum lâna, cașmirul sau stofa. Iată de ce recent am adăugat colecției mele de broșe două noi modele pe care le-am descoperit în magazinul online Daisy Fay.

Scurtă istorie a broșelor

Broșele sunt unele dintre cele mai vechi bijuterii care și-au menținut notorietatea de-a lungul timpului. Acestea sunt în continuare la modă, în prezent fiind accesorii populare atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Cel mai adesea acestea accesorizează ținutele de tip business, dar și pe cele elegante sau casual. Broșele sunt accesorii celebre, purtate în numeroase culturi de pe tot mapamondul, însă știați că originea lor datează în Epoca Bronzului?

Ei bine, da, broșele au apărut pentru prima dată în Epoca Bronzului, menirea lor nefiind aceea de bijuterii ornamentale. Acestea erau mai cu seamă obiecte cu o anumită utilitate, respectiv îmbinarea diferitelor materiale, cusături sau pentru securizarea articolelor vestimentare. Abia în perioada Bizantină broșelor li s-a atribuit un rol decorativ.  De atunci ele au început să aibă un design mai elaborat și să fie purtate pentru prinderea/fixarea unui fular sau a unei eșarfe.

Broșă libelulă Daisy Fay

Prefer îndeosebi broșele sub formă de insecte deoarece mi se par foarte feminine. Tocmai de aceea, când am zărit pe acestea două în portofoliul Daisy Fay, nu am putut să le las acolo. Nu am idee în ce moment au început să-mi fie dragi libelulele, însă aceasta este deja a doua broșă de genul pe care o am. Îmi place mult gingășia sa și faptul că este lucrată în tehnica filigranului, prezentând detalii deosebite. Deși aparent firavă, este destul de masiv lucrată și dispune de închizătoare de tip ac simplu. În cazul în care vă place și vă doriți și voi una, de aici o puteți comanda.

Daisy Fay

Broșă fluture Daisy Fay

Nu am suficiente cuvinte să-mi exprim dragostea față de fluturi, precum și indignarea că unii trăiesc doar o zi! Ori de câte ori îi văd zburdând în natură îi admir zâmbind și mă bucur ca un copil atunci când se așează pe mine. Mă fascinează coloritul și fragilitatea lor și mi-ar plăcea să mă pot bucura cât mai mult de ei. Este de înțeles de ce mi-am dorit să am broșe în formă de fluturi, nu-i așa? Cea pe care am adăugat-o recent colecției mele este de asemenea filigranată, fiind specială și prin faptul că are sidef. Închizătoarea este foarte sigură, având un mecanism de blocare a acesteia, acționabil prin rotire. Și așteaptă să zboare către voi de aici.

Daisy Fay

Câteva cuvinte despre Daisy Fay

Daisy Fay este un magazin online de bijuterii din argint pe care eu l-am descoperit la începutul anului. M-a impresionat atunci cu câteva modele de bijuterii pe care nu le mai văzusem nicăieri, făcându-mă să devin urmăritor activ. Astfel, am putut observa remarcabilul său progres și cum portofoliul i s-a îmbogățit văzând cu ochii. Toate bijuteriile Daisy Fay sunt fie unicat, fie lucrate în serie mică, aspect care pe mine mă încântă foarte tare. Indiferent de preferințele voastre în materie de bijuterii, în portofoliul Daisy Fay cu siguranță găsiți ceva pe gustul vostru. De la bijuterii minimaliste, la argint lucrat cu pietre prețioase sau semiprețioase, toate așteaptă cuminți să fie descoperite. Iar interfața magazinului este una foarte prietenoasă, astfel că oricine s-ar descurca să plaseze o comandă.

În încheiere

Probabil că dacă mă urmăriți deja de ceva vreme, cunoașteți pasiunea mea pentru broșe, în special pentru cele din argint. Însă ce nu știți voi este că de puține ori le achiziționez la preț întreg și că de cele mai multe ori le vânez la reduceri precum cele de Black Friday pe care Daisy Fay le practică în perioada 12-15 noiembrie! După părerea mea, este un bun prilej pentru a profita de ocazie și achiziționa bijuteriile care vă fac cu ochiul.

În final, sunt curioasă voi în ce relație sunteți cu broșele? Vă plac? Cât de des le purtați? Despre broșele mele ce părere aveți? Care dintre cele două vă place mai mult?



19 thoughts on “Daisy Fay – bijuterii din argint câte vrei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.