Cremă regeneratoare Jonzac Perfection

Cremă regeneratoare Jonzac Perfection

Dat fiind faptul că în contextul actualei pandemii mi-am petrecut timpul mai mult în casă, au survenit schimbări și la capitolul skincare. Anul trecut pe timpul acesta luam contact zilnic cu temperaturile scăzute ale dimineții și ale serii. Ele îmi senzibilizau destul de tare tenul deja capricios, făcându-l să se usuce și chiar să se descuameze pe a-locuri. În prezent, însă, deoarece lucrez în permanență de acasă, nu mai iau contact cu frigul atât de des. Iar tenul meu arată foarte bine, drept pentru care mi-am mai simplificat rutina de îngrijire a acestuia. Așadar, seara în afară de spălarea tenului cu un gel de curățare și de aplicarea unui ser cu niaciamide, altceva nu folosesc. Iar dimineața începe tot cu bine-cunoscuta spălare, doar că acesteia i se succedă aplicarea unui produs marca Eau Thermale Jonzac – o cremă regeneratoare.

Cremă regeneratoare Jonzac Perfection

Dacă mă urmăriți deja de ceva timp, probabil știți deja că nu este pentru prima dată când folosesc un produs dermatocosmetic Eau Thermale Jonzac. Am folosit numeroase alte produse din portofoliul acestui brand și toate mi-au plăcut în egală măsură. Și faptul că rezonez atât de bine cu ele, mă determină să-mi doresc să încerc mereu noi produse. Așa mi-a căzut în mână această cremă regeneratoare care m-a uimit încă de la prima aplicare. Unul dintre motivele pentru care îmi place atât de mult este datorită texturii acesteia fine și emoliente. Se distribuie incredibil de ușor pe ten și se absoarbe instantaneu în piele, fără să lase în urmă peliculă lipicioasă. Și deși hidratează foarte bine epiderma, nu este o cremă grasă sau uleioasă.

Cremă regeneratoare Jonzac Perfection

După fiecare aplicare îmi simt tenul proaspăt și reconfortat, de parcă ar fi băut un pahar cu apă. Știu că poate suna ciudat ce spun, însă cam asta este senzația pe care o experimentează tenul meu după fiecare aplicare. Este exact senzația de ușurare pe care o simt în organism atunci când îmi potolesc setea. Îmi place mult și faptul că având o textură ușoară, este non-comedogenică și nu favorizează astfel apariția acneei. Mai mult decât atât, folosită cu regularitate, această cremă regeneratoare chiar are un efect benefic asupra tenului. Pielea arată mai plină, este mai luminoasă și parcă radiază din interior. Pot spune că în momentul de față nu am nevoie de mai mult, fiind perfectă pentru actualele nevoi ale tenului meu.

Câteva detalii despre gama Jonzac Perfection

Jonzac Perfection e una dintre gamele cu care tenul meu rezonează foarte bine. Și consultând listele de ingrediente ale produselor acesteia, sunt convinsă că datorită lor este posibil acest lucru. Produsele gamei Perfection îmbunătățesc calitatea pielii în 3 dimensiuni datorită a trei elemente specifice:

  1. Culoare uniformă și luminoasă – Datorită Extractului de alge brune este un agent activ care limitează activarea melanogenezei și, prin urmare, sinteza melaninei, responsabilă de petele maronii. Astfel, petele pigmentare ale tenului sfârșesc prin a fi estompate.
  2. Pori micșorați și purificați – Datorită Zincului care limitează excesul de sebum și purifică pielea. Iar apa florală de hamamelis este astringentă și micșorează porii care devin mai puțin vizibili.
  3. Rugozități/neregularități netezite și piele mai fină – Datorită apei termale Jonzac recunoscută pentru efectele sale liniștitoare și antiinflamatoare. Testele clinice au arătat că micro-relieful cutanat al epidermei este ameliorat cu până la 27% în doar 30 zile de folosire a produselor.

Bonus la orice comandă

Un lucru de apreciat la cei de la Eau Thermale Jonzac este acela că sunt generoși la capitolul mostre. Eu la fiecare comandă plasată pe site am primit câte 4-5 astfel de mostre care m-au ajutat să-mi creez o părere cu privire la acestea. Și sincer, mie mi se pare mare lucru să-ți poți crea o părere cât de cât pertinentă după doar o mostră de produs. Voi ce spuneți?

Cremă regeneratoare Jonzac Perfection

În încheiere

Mă bucură foarte mult faptul că brandul de dermatocosmetice Eau Thermale Jonzac nu mi-a înșelat niciodată așteptările! De când i-am descoperit produsele a urcat în topul preferințelor mele, drept pentru care vi-l recomand și vouă cu toată încrederea. Indiferent de problemele cu care se confruntă tenul vostru, în portofoliul Jonzac veți găsi o soluție.

De curiozitate, este cineva care a folosit acest produs? Cum vi s-a părut? Ați fost la fel de mulțumite de el ca și mine?

 



9 thoughts on “Cremă regeneratoare Jonzac Perfection”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: