BIOBAZA – Deodorant natural pentru femei

BIOBAZA – Deodorant natural pentru femei

Din momentul în care am aflat că o vloggeriță româncă stabilită în SUA s-a confruntat cu cancerul la sân, am conștientizat un lucru. Acela că nu este doar un mit faptul că absorbția aluminiului în organism ne este dăunătoare în special nouă, femeilor. Cel mai adesea, principala cauză a acestui tip de cancer s-a dovedit a fi folosirea deodorantelor care conțin aluminiu. În ceea ce mă privește, nu am dat importanță acestui aspect până la aflarea veștii de mai sus. Dar pentru că se înmulțesc văzând cu ochii cazurile de genul, mi-am spus că ar fi bine să fiu vigilentă. Astfel, m-am reorientat către deodorantele BIO, cu ingrediente naturale, care să nu dăuneze sănătății. Primul deodorant de genul acesta pe care l-am achiziționat a fost BIOBAZA, de la WrapMama’sShop.ro.

Efectele nocive ale aluminiului asupra organismului

Înainte de a vă povesti mai multe despre deodorantul BIOBAZA, propun să trecem în revistă câteva detalii despre efectele nocive ale aluminiului. Cu toții cunoaștem faptul că aluminiul este un element chimic care se regăsește în natură din abundență. Acesta poate pătrunde în organismul uman prin mai multe surse, fie prin ingerare, fie prin inhalare. Dar cel mai adesea se întâmplă transdermal, lucru posibil din cauza cantităților de săruri de aluminiu conținute de antiperspirante și produse cosmetice. În antiperspirante sărurile de aluminiu sunt folosite pentru creșterea eficienței acestora, deoarece blochează glandele sudoripare și reduc cantitatea de transpirație. Dar sunt incriminate de o serie de studii pentru efectele sale genotoxice.

O mică parte din cantitatea de săruri de aluminiu conținută de antiperspirante se absorb în organism și pot influența negativ estrogenul. Acesta este responsabil de favorizarea celulelor tumorale mamare, ceea ce înseamnă că sărurile de aluminiu din antiperspirante pot contribui la dezvoltarea cancerului mamar. Această ipoteză nu este pe deplin cofirmată de studiile realizate până în prezent, putând fi vorba și despre alte cauze. Însă pentru a evita orice astfel de posibilitate de contaminare transdermică, ideală ar fi ocolirea antiperspirantelor cu săruri de aluminiu. Și slavă Domnului că în zilele noastre sunt disponibile numeroase tipuri de deodorante create din ingrediente naturale. Despre unul dintre ele vă voi povesti mai multe în momentele care urmează.

BIOBAZA – Deodorant natural pentru femei

BIOBAZA este o gamă de deodorante BIO, realizată din ingrediente naturale, ce nu conțin aluminiu, alcool sau parfumanți sintetici. Eficacitatea celui din imagine este garantată de mixul de săruri minerale naturale din piatră de alaun, extract din frunze de salvie și maslin, ulei din lemn de trandafiri și mușcată.

BIOBAZA deodorant

Deodorantul Spring Flowers este roll-on, miroase delicat a trandafiri și mușcată, protejează împotriva mirosurilor neplăcute și calmează pielea iritată. Spre deosebire de alte deodorante de acest tip, BIOBAZA se usucă de două ori mai repede, conferind o senzație de prospetime pe durata întregii zile.

În încheiere

Sinceră să fiu, sunt ceva mai liniștită de când am exclus din rutina mea de îngrijire produsele cu săruri de aluminiu. Recunosc faptul că sunt puțin diferite și că mi-a luat ceva timp până să mă acomodez cu ele. Dar știu că am făcut-o pentru sănătatea mea și a familiei mele, asta fiind tot ce contează pentru mine.

Sfatul meu ar fi să nu plecați la drum cu idei preconcepute conform cărora produsele BIO nu sunt la fel de eficiente precum celelalte. Toate produsele de genul acesta au beneficiat de studii clinice și au fost lansate pe piață numai dacă le-a fost dovedită eficacitatea. Trebuie doar să le identificați pe cele potrivite vouă.

Acum de curiozitate vă întreb – sunt printre voi persoane care au renunțat, de asemenea, la antiperspirantele ce conțin aluminiu? Când a intervenit schimbarea în cazul vostru și ce v-a determinat să o faceți?



32 thoughts on “BIOBAZA – Deodorant natural pentru femei”

Dă-i un răspuns lui Ioana S. Pavel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.