Din momentul în care am aflat că o vloggeriță româncă stabilită în SUA s-a confruntat cu cancerul la sân, am conștientizat un lucru. Acela că nu este doar un mit faptul că absorbția aluminiului în organism ne este dăunătoare în special nouă, femeilor. Cel mai adesea, principala cauză a acestui tip de cancer s-a dovedit a fi folosirea deodorantelor care conțin aluminiu. În ceea ce mă privește, nu am dat importanță acestui aspect până la aflarea veștii de mai sus. Dar pentru că se înmulțesc văzând cu ochii cazurile de genul, mi-am spus că ar fi bine să fiu vigilentă. Astfel, m-am reorientat către deodorantele BIO, cu ingrediente naturale, care să nu dăuneze sănătății. Primul deodorant de genul acesta pe care l-am achiziționat a fost BIOBAZA, de la WrapMama’sShop.ro.
Efectele nocive ale aluminiului asupra organismului
Înainte de a vă povesti mai multe despre deodorantul BIOBAZA, propun să trecem în revistă câteva detalii despre efectele nocive ale aluminiului. Cu toții cunoaștem faptul că aluminiul este un element chimic care se regăsește în natură din abundență. Acesta poate pătrunde în organismul uman prin mai multe surse, fie prin ingerare, fie prin inhalare. Dar cel mai adesea se întâmplă transdermal, lucru posibil din cauza cantităților de săruri de aluminiu conținute de antiperspirante și produse cosmetice. În antiperspirante sărurile de aluminiu sunt folosite pentru creșterea eficienței acestora, deoarece blochează glandele sudoripare și reduc cantitatea de transpirație. Dar sunt incriminate de o serie de studii pentru efectele sale genotoxice.
O mică parte din cantitatea de săruri de aluminiu conținută de antiperspirante se absorb în organism și pot influența negativ estrogenul. Acesta este responsabil de favorizarea celulelor tumorale mamare, ceea ce înseamnă că sărurile de aluminiu din antiperspirante pot contribui la dezvoltarea cancerului mamar. Această ipoteză nu este pe deplin cofirmată de studiile realizate până în prezent, putând fi vorba și despre alte cauze. Însă pentru a evita orice astfel de posibilitate de contaminare transdermică, ideală ar fi ocolirea antiperspirantelor cu săruri de aluminiu. Și slavă Domnului că în zilele noastre sunt disponibile numeroase tipuri de deodorante create din ingrediente naturale. Despre unul dintre ele vă voi povesti mai multe în momentele care urmează.
BIOBAZA – Deodorant natural pentru femei
BIOBAZA este o gamă de deodorante BIO, realizată din ingrediente naturale, ce nu conțin aluminiu, alcool sau parfumanți sintetici. Eficacitatea celui din imagine este garantată de mixul de săruri minerale naturale din piatră de alaun, extract din frunze de salvie și maslin, ulei din lemn de trandafiri și mușcată.
Deodorantul Spring Flowers este roll-on, miroase delicat a trandafiri și mușcată, protejează împotriva mirosurilor neplăcute și calmează pielea iritată. Spre deosebire de alte deodorante de acest tip, BIOBAZA se usucă de două ori mai repede, conferind o senzație de prospetime pe durata întregii zile.
În încheiere
Sinceră să fiu, sunt ceva mai liniștită de când am exclus din rutina mea de îngrijire produsele cu săruri de aluminiu. Recunosc faptul că sunt puțin diferite și că mi-a luat ceva timp până să mă acomodez cu ele. Dar știu că am făcut-o pentru sănătatea mea și a familiei mele, asta fiind tot ce contează pentru mine.
Sfatul meu ar fi să nu plecați la drum cu idei preconcepute conform cărora produsele BIO nu sunt la fel de eficiente precum celelalte. Toate produsele de genul acesta au beneficiat de studii clinice și au fost lansate pe piață numai dacă le-a fost dovedită eficacitatea. Trebuie doar să le identificați pe cele potrivite vouă.
Acum de curiozitate vă întreb – sunt printre voi persoane care au renunțat, de asemenea, la antiperspirantele ce conțin aluminiu? Când a intervenit schimbarea în cazul vostru și ce v-a determinat să o faceți?
Am avut si eu acest deodorant, insa nu ma impac prea bine cu ele, imi plac stick-urile.
În cazul meu, acesta s-a uscat destul de repede și chiar am fost mulțumită de el.
Si eu prefer sa folosesc produsele fara aluminium. Pe acesta nu l-am incercat inca, dar cu siguranta il voi incerca.
Nu am renunțat total dar mi-am mai luat și bio și mi-au plăcut.
de cativa ani am renuntat si eu la deodorante cu aluminiu, folosesc unele crema si imi plac tare mult!
Am avut și eu sub formă de cremă și am fost foarte mulțumită, de asemenea. 🙂
am momente cand folosesc deodorante de genul, dar consider ca in zilele caniculare nu fac fata in cazul meu
Eu nu am mari probleme cu transpirația, așa că îmi este ok. 🙂
Si eu am tot încercat sa trec pe variante fara aluminium, dar pana in prezent nu am găsit nimic satisfăcător. Retin și varianta propusa de tine însă, merita încercata.
Mulțumesc! ❤️
Așteptăm să ne spui cum ți s-a părut. 🙂
Am incercat si variante fara aluminiu, dar nu am renuntat de tot la ele. Nu protejeaza la fel unele dintre ele.
Da, depinde desigur de calitatea lor. Nu toate sunt eficiente, confirm și eu. 😀
Am si eu in plan sa incerc un deodorant bio. Pana acum nu am avut ocazia. Imi doresc sa incerc ceva cu piatra de alaun
Am folosit și eu piatra de alaun, dar la un moment dat am simțit nevoia unui deodorant parfumat. 😀
Multumesc pentru recomandare, chiar vreau sa-l incerc si eu.
Cu mare drag, oricând!
Din fericire nu am idei preconcepute de acest fel. Sunt foarte mare fan al produselor bio. Chiar ma straduiesc cat pot sa le folosesc cat mai des.
Mă bucur mult să aud asta! 🙂
Articolul tau a venit la fix. Daca eu am in spate ani in care am folosit tot felul de produse, pentru fiul meu preadolescent care acum incepe sa foloseasca deodorant chiar cautam ceva natural si eficient!
Super! Mă bucur mult că am putut servi drept inspirație! 🙂
Piatra de Alaun este un produs natural,l recunoscut pentru proprietățile sale astringente, antibacteriene și hemostatice, asa ca este ideala ca deodorant.
L-am folosit și eu în trecut, dar simțeam lipsa deodorantelor parfumate.
Chiar eram in cautarea unui astfel de produs. O sa il incerc si eu. Multumesc pentru recomandare!
Mă bucur mult să aud asta! Sper să îți placă și ție! 🙂
Incerc sa folosesc deodorant fără aluminiu, dar nu reusesc mereu. Vara, transpir mult si am nevoie de un deodorant care sa-mi asigure protectie.
O sa-l incerc si pe acesta, sa vad cum ma impac cu el.
Eu am folosit acest deodorant în timpul verii și chiar am fost satisfăcută de rezultate. Acum, e adevărat că eficacitatea acestuia poate depinde de la o persoană la alta.
Interesant produs. Il pun pe lista de cumparaturi. Insa nu pentru ca ai mentionat de cancer. Sincer, la ce cazuri sunt in familia mea nu cred ca ma poate proteja un deodorant in plus sau in minus. Dar mi-a trezit interesul site-ul si descrierea lor.
Adevărul este că dacă ai predispoziție genetică, cred că te poți da peste cap și tot nu poți evita inevitabilul. Dar, cred că e bine să amânăm momentele neplăcute cât mai mult timp, recurgând la astfel de produse care țin neplăcerile departe. 🙂
Sa stii ca ma gandesc de mult timp sa fac pasul spre un deodorat natural, insa este ceva ce ma retine. Cred ca voi incerca si apoi voi decide cum sa fac mai departe. Asa e cel mai bine, nu?!
Eventual, încearcă mai multe și vezi cu care rezonezi cel mai bine. 🙂
Eu am optat pentru cele dermato-cosmetice si sunt tare multumita, am tot testat ce era pe piata pana cand am gasit produsul potrivit.
Mai incercasem acum ceva timp piatra de alaun si am incercat alte deodorante bio, unele erau lipsite de parfum si nu ma puteam obisnui, altele nu erau eficiente. Pe acestea nu le am incercat.