Ia de la gât sau de pe piept

Ia de la gât sau de pe piept

Recent mi-am dat seama că involuntar am tendința de a analiza portul tradițional al țărilor pe care le vizitez. Iar dacă îmi place îndeajuns de mult, sfârșesc prin a-mi achiziționa o fărâmă din acesta, pe care o adaug la colecție. Până acum cel mai mult m-au atras porturile orientale, cel asiatic și cel turcesc. Cumva mă regăsesc foarte bine în ele, astfel încât uneori mă întreb dacă nu cumva m-am născut în țara greșită. Însă, una peste alta, portul nostru autohton a reușit să mă cucerească în egală măsură. De multe ori, chiar fără să-mi dau seama, am tendința de a-l compara cu cel al altor state. Și chiar dacă în prezent nu am nicio ie veritabilă în garderobă, mă pot lăuda cu… ia de la gât sau de pe piept. Cum vine asta? Aflați numaidecât în momentele care urmează.

Despre Ia de la gât

Ia de la gât este un proiect pornit din dragoste pentru frumos și simbolurile autentice românești, de către mama Ioana și fiica Adina. Asta îl face să fie în primul rând un proiect de suflet, deoarece fiecare creație poartă cu sine o împletire de măiestrie și contemporaneitate. Creațiile sunt cu atât mai speciale cu cât sunt realizate în zorii zilei, înaintea jobului full time al dnei Ioana.

Ia de la gât

Ia de la gât este despre un brand cusut cu ac și ață pe etamină, despre legătura cu rădăcinile noastre transpuse în accesorii. Este despre reînvierea înțelepciunii din tradiții care pare să se piardă încetul cu încetul. Este despre simboluri care au puternice semnificații ce se materializează doar dacă credem cu adevărat în ele. Și dacă le ascultăm, ne șoptesc că puterea femeii este strâns legată de Mama Natură și de tradițiile țării în care ne-am născut.

Iile mele

Așa cum menționam anterior, încă nu am nicio ie autentică în garderobă, însă nu este timpul pierdut. În schimb, mă pot lăuda că am adăugat colecției mele de accesorii trei ii în miniatură, constând în două broșe și un pandantiv. Este adevărat că cele pe care le-am ales nu sunt tocmai cu motive tradiționale românești. Însă sunt realizate prin exact aceeași tehnică de coasere a acestora. Toate sunt cusute manual și au bază din metal.

Broșă lebădă

Pot spune cu mâna pe inimă că lebedele sunt păsările mele preferate! Mi se par cele mai blânde și gingașe făpturi dintre toate câte există. Tocmai de aceea, nu am putut să nu-mi comand o broșă cu o lebădă atunci când le-am remarcat pe site.

Modelul este disponibil în mai multe combinații cromatice, însă pe mine m-a fascinat cea din imaginea de mai sus. Aceasta întregește cu succes numeroase outfit-uri, putând fi purtată într-o mulțime de combinații și pe numeroase texturi.

Ia de la gât

Broșă trandafir

Această broșă este cumva mai apropiată de motivele tradiționale românești. Spun asta deoarece trandafirul cusut pe aceasta este destul de similar celui pe care îl întâlneam pe fețele de masă ale bunicii sau pe ștergare. Îmi place foarte mult modul cum este realizat, cu lumini și umbre care îl fac să pară foarte realistic.

Ia de la gât

Și deși de regulă port broșele pe piept, în partea stângă, pe aceasta am ales să o port într-un mod inedit. Nu cred că am mai văzut până acum broșe purtate la gât, dar mă bucur că mi-a venit această idee. Nu de alta, dar dă un aer foarte chic ținutei și scoate din anonimat chiar și cea mai banală cămașă, spre exemplu.

Ia de la gât

Pandantiv inimioară

Și ultimul, dar nu cel din urmă accesoriu ales a fost acest pandantiv cu inimioară, deoarece mi-a încântat privirea combinația de nuanțe care se regăsește în el. Purtându-l, voi avea cu mine o părticică din primăvară pe tot parcursul anului.

Ia de la gât

Ori de câte ori aleg să îl includ în ținutele mele, îmi conferă o stare de bine și îmi aduce zâmbetul pe buze. Mă face să devin mai veselă și parcă mă conectează cu natura. Și se pare că am făcut o alegere minunată, dat fiind faptul că atrage toate privirile.

În încheiere

Probabil că dacă mă urmăriți deja de ceva timp, știți deja că sunt o înfocată susținătoare a brand-urilor românești. Cu atât mai mult când este vorba despre persoane al căror obiectiv este resuscitarea tradițiilor populare românești! Așadar, Ia de la gât este un atelier de creație meștesugărească pe care eu îl voi promova întotdeauna cu plăcere. Mai ales că în cadrul acestuia se regăsesc destul de multe articole foarte bine transpuse în contemporan.

Pentru a vă pune la curent cu toate creațiile Iei de la gât vă recomand să consultați magazinul online. Totul este foarte bine organizat pe categorii, astfel că vă va fi foarte ușor să identificați accesoriile care vă interesează. Mai mult decât atât, în portofoliul acestora găsiți și câteva exemplare lucrate cu pietre semi-prețioase. Astfel, Ia de la gât reușește să acopere o paletă largă de gusturi, de preferințe.

Acum spuneți-mi, cum vi se par accesoriile alese de mine? Care dintre cele trei vă place cel mai mult? Ce altceva v-a mai atras atenția de pe site?



15 thoughts on “Ia de la gât sau de pe piept”

Dă-i un răspuns lui Catalina Coman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.