Dieta ketogenică și idei de mic dejun keto-friendly

Dieta ketogenică și idei de mic dejun keto-friendly

Dacă mă urmăriți deja de ceva vreme, probabil știți deja că alimentația sănătoasă și echilibrată mă preocupă de câțiva ani. În încercarea mea de a-mi menține greutatea corporală optimă am fost mult mai atentă la ceea ce consum. Astfel, încerc pe cât posibil să evit alimentele neprietenoase cu silueta și să le consum cel mult ocazional. Însă, sunt om și am și eu slăbiciuni, ca oricine altcineva. Astfel, în perioadele în care am fost nevoită să-mi petrec timpul în casă din cauza pandemiei se pare că m-am împrietenit cu frigiderul. Nu am luat în greutate mult, însă am început să mă confrunt cu unele probleme precum celulita. Acesta a fost semnalul de alarmă care mi-a dat de înțeles că este momentul să-mi revizuiesc alimentația. Drept pentru care în articolul de astăzi voi vorbi despre dieta ketogenică și idei de mic dejun keto.

Ce este dieta ketogenică?

Dieta ketogenică recalibrează metabolismul organismului, învățândul-l să folosească grăsimile pe post de combustibil. Aceasta se bazează pe creșterea consumului de grăsimi, scăderea consumului de carbohidrați și optimizarea aportului de proteine. Practic, ideea care stă la baza dietei ketogenice este aceea de a învăța organismul să ardă grăsimi în loc de carbohidrați. Astfel, nivelul scăzut al carbohidraților din organism îl determină pe acesta să se folosească de o sursă alternativă de energie, respectiv grăsimile. În termeni medicali, această stare de ardere a grăsimilor poartă numele de ”cetoză fiziologică” și este similară cu cea din timpul pauzelor alimentare prelungite. Cetoza indusă de dieta ketogenică nu periclitează sănătatea, dimpotrivă. Aceasta ajută la accelerarea arderii grăsimilor, la anihilarea senzației de foame, îmbunătățirea clarității mentale și chiar la reglarea glicemiei.

Cum funcționează dieta ketogenică?

Dieta ketogenică poate fi introdusă cu succes în planurile de alimentație ale persoanelor care vor să slăbească. Și dat fiind faptul că aportul caloric este unul semnificativ, aceasta permite și un efort fizic mai intens. Astfel, în urma adoptării dietei ketogenice organismul se concentrează pe eliminarea toxinelor și pe îmbunătățirea stării generale, în același timp cu pierderea în greutate. Rețineți că rezultatele dietei ketogenice nu sunt vizibile ”peste noapte”, fiind necesară o perioadă de acomodare a organismului. Practic, faza I – cea de adaptare – poate dura de la câteva săptămâni, la câteva luni. Aceasta variază în funcție de deprinderile alimentare ale fiecăruia. Însă odată cu intrarea în starea de cetoză, dieta poate fi menținută pe o perioadă de câteva luni. În această dietă este considerată slăbire sănătoasă pierderea a 500 g săptămânal. Așadar, este adevărat faptul că rezultatele dietei ketogenice cer timp, însă este una dintre cele mai sănătoase metode de a pierde în greutate.

 Alimente permise în dieta ketogenică

Partea bună a acestei diete este ceea că este foarte permisivă din punct de vedere alimentar. Aceasta pentru că în afara eliminării zaharurilor și micșorării cantității de carbohidrați, se pot consuma multe alimente. Iată câteva exemple:

  • carne – pui, vită, oaie, porc, pește și ficat;
  • lactate – lapte, unt, smântână, iaurt grecesc, cașcaval, brânzeturi franțuzești și italienești și telemea maturată;
  • ouă BIO;
  • uleiuri – de măsline, in, cocos, cânepă, germeni de grâu și avocado;
  • semințe și fructe uscate – semințe de floarea soarelui și de in, nuci românești, nuci braziliene, migdale, fistic, caju, alune de pădure;
  • fructe și legume – fructe de pădure, kiwi, ananas, mere, fasole verde, spanac, salată verde, broccoli, conopidă, dovlecei, morcovi, castraveți, roșii, ridichi și vinete;
  • grăsimi vegetale – avocado și măsline.

Alimente și băuturi interzise în dieta ketogenică

După cum menționam mai sus, în dieta ketogenică este interzis consumul de zahăr și se urmărește reducerea cantității de carbohidrați. Așadar, alimentele și băuturile care nu își au locul în această dietă sunt următoarele:

  • sarea și zahărul;
  • dulciurile;
  • cereale și preparate cu cereale precum paste, pâine și mămăligă;
  • băuturile carbogazoase și sucurile îndulcite;
  • alcoolul.

Idei de mic dejun keto-friendly

În ceea ce mă privește, dieta ketogenică mi s-a părut cea mai bună pentru a reveni la greutatea optimă și a scăpa de celulită. Asta pentru că mă pot delecta cu aproape tot ce îmi place, cu excepțiile mai sus enumerate. Este adevărat că este dificil să renunț complet la dulciuri, însă o voi face treptat. Ba chiar, reușesc să îmi păcălesc pofta de dulce cu ajutorul fructelor. Și pentru că știu cât de grea este respectarea unei diete alimentare, mi-am propus să vin în ajutorul vostru. Este vorba despre câteva sugestii de mic dejun keto-friendly care se regăsesc în portofoliul celor de la Via Naturalia. Toate se prepară ușor, aproape instant și sunt delicioase.

Musli BIO cu superalimente

Acest musli BIO conține cinci cereale, după cum urmează: spelt, grâu, orz, ovăz și secară, fiind îmbogățit cu cocos și superalimente precum aronia, maca și baobab. Produsul nu are zahăr adăugat și reprezintă o bogată sursă de antioxidanți, proteine și fibre. Toate ingredientele acestui musli organic sunt provenite din Agricultura Ecologică, putându-se consuma ca atare sau în iaurt, cu lapte și/sau cu fructe.

Dieta ketogenică

Eu am ales să consum acest musli cu lapte vegetal, de soia și de orez. Ambele variante de lapte fiind ușor dulci, au făcut din acest preparat un mic dejun foarte delicios, pe care îl consum cu plăcere. Ba chiar, pot spune cu mâna pe inimă că este preferatul meu dintre toate variantele de musli încercate de mine până în prezent. Dacă vă tentează, de aici îl puteți comanda și voi.

Granola BIO Keto

Pe site-ul Via Naturalia sunt disponibile numeroase variante de Granola, însă eu am optat pentru cea bogată în grăsimi și low carb. Este un produs crocant, 100% bio, vegan, bogat în grăsimi, proteine și fibre și sărac în carbohidrați. Aceste aspecte îl fac să fie perfect pentru un mic dejun sănătos.

Dieta ketogenică

Granola conține chipsuri de cocos, semințe de susan, semințe de floarea soarelui, semințe de dovleac, alune de pădure, semințe de chia și semințe de in. De câteva ori am ronțăit Granola pe post de snack, însă dintre toate variantele de servire încercate de mine, cel mai mult mi-a plăcut împreună cu iaurt grecesc și fructe de pădure. Asta pentru că gustul acrișor al acestora mai ameliorează puțin sațietatea grăsimilor ingredientelor. În cazul în care sunteți curioase și vreți să vedeți cum este, de aici puteți comanda varianta aceasta.

Porridge instant din ovăz cu proteine

De multă vreme căutam porridge instant și iată că am găsit la Via Naturalia! Acesta este un produs BIO, vegan, cu 100% ingrediente bio, din ovăz cu proteine de dovleac, maca, amla și lapte praf din soia. Fiind instant, se prepară foarte ușor prin turnarea a aprox. 150 ml de apă fierbinte peste 2 linguri de porridge.

Dieta ketogenică

Mie, de fel, nu prea îmi place ovăzul și aș putea să evit să îl consum. Însă pentru că îi cunosc beneficiile asupra organismului, mă folosesc de laptele vegetal pentru a-i schimba puțin gustul. În forma aceasta pot spune că îl consum cu mai mare plăcere, mai ales dacă îi mai adaug și câteva fructe de pădure. Vă las aici trimitere către acesta, în cazul în care ați dori să îl includeți într-o comandă viitoare.

BIO Keto Bowl Tiger Attack și Peanut Protein

BIO Keto Bowl Tiger Attack și Peanut Protein au reprezentat o mare descoperire pentru mine. Sinceră să fiu, nu aveam idee că există astfel de produse pentru un mic dejun bogat în proteine vegetale. Pe lângă acestea, produsele aduc și un aport semnificativ de fibre. Mai exact, Keto Bowl Tiger Attack și Peanut Protein sunt realizate din 100% ingrediente BIO, fără adaos de zahăr.

Dieta ketogenică

Practic, Keto Bowl Tiger Attack și Peanut Protein sunt sub formă de pulbere și se prepară similar terciului de ovăz. Ca și în cazul celorlalte idei de mic dejun, eu prefer să le prepar cu lapte vegetal. Ambele variante au gusturi interesante, aparte, însă cel mai adesea îmi place să le consum combinate. Diferența dintre cele două este aceea că în cazul uneia dintre ele proteina este extrasă din făina de alune tigrate, pe când în cazul celeilalte – din făina de arahide. Nu se aseamănă cu nimic din ce am mai consumat până în prezent, drept pentru care vă recomand și vouă să le încercați. Tiger Attack este disponibil aici, iar Peanut Protein aici.

Fursecuri keto raw vegane cu cacao

După cum ați reținut deja, în dieta ketogenică este interzis consumul dulciurilor de orice fel. Însă pentru gurmanzi sau pentru cei care experimentează acea poftă de dulce există totuși o soluție. Este vorba despre fursecurile keto raw vegane cu cacao, bogate în fibre și proteine, realizate manual din cocos și cacao. Acestea sunt BIO, au conținut bogat de grăsimi și scăzut de carbohidrați și sunt uscate la temperatura raw de 42°C.

Dieta ketogenică

Sunt crocante și foarte interesante din punct de vedere al gustului. Se simte perfect împletirea cocosului cu cacao, ducând ușor înspre batoanele de ciocolată Bounty, numai că nu sunt dulci. După părerea mea, aceste fursecuri sunt ideale pentru a fi purtate în geantă și servi între mese, spre exemplu. Asta deoarece un singur astfel de fursec reușește să confere sațietate, fapt ce ajută la pierderea în greutate. Aceste keto cookies sunt disponibile în două variante, cea din imagine putând fi cumpărată de aici.

Despre Via Naturalia

În încercarea mea de a introduce dieta ketogenică în alimentația mea actuală am avut alături un partener de nădejde – Via Naturalia. Spun asta deoarece în portofoliul acestora am găsit o mare varietate de produse alimentare rich in fat și low carb. Unde să mai pun și faptul că multe dintre produsele care se găsesc la ei reprezintă o noutate pentru mine? Îmi este mult mai ușor să mă ”țin” de această dietă când am totul la îndemână și când am de unde alege.

Dieta ketogenică

De altfel, Via Naturalia a luat naștere tocmai din ideea de a oferi clienților produse sănătoase, autentic biologice. Este o companie cu capital 100% românesc, certificată pentru comerțul intracomunitar, distribuția și vânzarea de produse ecologice alimentare. Majoritatea produselor comercializate pe site sunt importate în mod direct, pentru ca prețurile de vânzare să fie cât mai mici.

În încheiere

Revenind la dieta ketogenică, trebuie să vă mărturisesc că este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Recunosc, m-au ajutat destul de mult și cele 10 alegeri care mi-au îmbunătățit vizibil calitatea vieții. Mi-a fost mult mai ușor să evit alimentele și băuturile interzise, pentru că oricum nu prea obișnuiam să le consum.

Un alt aspect benefic al ideilor de mic dejun keto-friendly de la Via Naturalia ar fi îmbunătățirea și normalizarea tranzitului intestinal. Eu mă confrunt cu un tranzit intestinal lent de când mă știu, însă fibrele conținute de produsele de mai sus mi-au rezolvat problema.

Iată cum această dietă nu doar că ajută la pierderea în greutate, ci și la îmbunătățirea metabolismului general. Așadar, dacă și voi conștientizați efectele zahărului și al carbohidraților în organism, este o idee foarte bună să dobândiți un regim alimentar keto-friendly.

Acum spuneți-mi, voi știați ce presupune dieta ketogenică? Dar pe cei de la Via Naturalia îi cunoșteați? Aveți comenzi plasate pe site-ul acestora? Ce altceva îmi mai puteți recomanda de la ei?



8 thoughts on “Dieta ketogenică și idei de mic dejun keto-friendly”

  • Nu am comandat niciodată de pe acest site nimica ,dar sunt convinsă că au produse delicioase și sănătoase ! O să trag și eu cu ochiul pe site-ul lor !

  • Am auzit dde aceasta dieta dar mi s-a parut greu de tinut datorita faptului ca exclude cerealele, iar eu le mananc mereu la micul dejun. Acum, ca am aflat de aceste produse as putea tine o dieta ketogenica.

  • Eu nu sunt de acord cu nici o dieta, corpul nostru are mevoie si de fibre si de cereale si de proteine si cam de tot. Cred ca doar deficitul caloric si sportul functioneaza. Dar produsele arata bine.

  • Ce fain! Nu stiam ca Via Naturalia au asa produse faine! Eu am luat pentru ingrijirea tenului de la ei, se pare ca trebuie sa ma mai uit pe site, arata delicios ce ti-ai luat.
    Iar eu ma impac bine cu dieta keto!

  • Cum am un stil de viață vegan, automat și dieta este plant-based.
    Mă încântă faptul că existe variante vegane și în alimentația keto.
    Nu am cumpărat nimic de pe acest site până acum, dar știam de el.

  • Chiar vreau să (re)încep o dietă, prin urmare, articolul tău a venit la fix.
    Nu știam de dieta ketogenică, dar acum că am aflat o voi studia și aprofunda să vă dacă mi se potrivește.

  • Nu stiam despre aceasta dieta, cum am probleme cu deficitul de greutate in prezent, nu sunt la curent cu tipurile de diete, insa imi doresc nespus de mult sa imi schimb obiceiul alimentar si sa incep sa mananc mai sanatos!
    Arata foarte bine toate produsele Via Naturalia, nu le-am incercat, dar Granola ar fi prima pe lista mea!

  • Arata delicios si este o masa buna si rapida, cel putin pentru dimineata. Trebuie sa incerc si eu aceste variante si chiar nu ma pot decide pe care dintre aceste variante mi le doresc mai intai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.