Recent am descoperit despre mine că partea mea preferată din stilizarea unei ținute este accesorizarea. Pentru mine este o reală provocare să găsesc accesoriile potrivite pentru a scoate din anonimat chiar și cele mai banale ținute. Pentru că da, se întâmplă ca deseori să port articole vestimentare basic, care au nevoie de acel ”ceva” ca sa le scoată puțin din rutină. Și atunci, accesoriile pe care aleg să le port pot reprezenta elementul care adaugă un plus de stil întregului outfit. În acest sens, prin intermediul articolului de astăzi vă voi arăta două exemple concrete. Două exemple despre cum două coliere pot transforma un look casual aparent nesemnificativ într-unul chic.
Colier cu pandantiv cu nisip și scoici
Iubesc marea pentru că îmi dă restart, mă inspiră și mă ajută să găsesc noi soluții problemelor cu care mă confrunt. Merg să o vizitez ori de câte ori traversez o perioadă mai dificilă, deoarece știu că-mi va oferi o nouă perspectivă asupra lucrurilor. În cazul meu chiar funcționează meditația pe malul mării și vă îndemn și pe voi să o încercați. Așadar, acesta este motivul pentru care am ales acest colier cu pandantiv cu nisip și scoici.
Pandantivul este extrem de bine realizat, toate elementele sale distingându-se foarte bine. Dimensiunile sale sunt destul de măricele și poate fi purtat deopotrivă cu lănțișor sau cu șnur cerat. Arată bine în ambele variante, însă ține doar de preferințele voastre pe care îl alegeți. Spre exemplu, conform gusturilor mele, am optat pentru un lănțișor inoxidabil de 75 cm, deoarece îmi doream un colier al cărui lungime să vină în zona bustului. Din punctul meu de vedere, acesta este genul de colier care se potrivește cel mai bine ținutelor smart-casual.
Colier cu pandantiv labradorit
Știu că multe dintre voi nu cred în zodiac și nu studiază constelațiile zodiacale. Însă pe mine cumva m-a ”prins” acest curent și-mi cam place să cochetez cu el. Poate este și pentru că eu chiar mă regăsesc în 99.9% dintre trăsăturile definitorii ale zodiei sub care am fost născută. Mergând mai departe de atât, am studiat care ar fi pietrele semiprețioase care mi-ar putea servi drept talisman. Una dintre ele este chiar labradoritul, drept pentru care mi-am dorit mult un colier cu pandantiv labradorit.
Modele de pandantive cu labradorit sunt numeroase, însă mie cel mai mult mi-a plăcut acesta din imagine. Și cred că m-a atras în special lucrătura sârmei argintate în care a fost încrustată piatra tăiată în formă de lacrimă. Rezultatul final este unul de maxim efect și reușește să atragă toate privirile. După părerea mea, este o piesă care poate deservi cu succes atât outfituri smart-casual, cât și elegante. Iar pentru un look de inspirație gotică nu trebuie decât să fie purtat cu un șnur cerat în loc de lănțișor.
Coliere Diane Crafts
Iar acum, după ce v-am încântat cu aceste coliere deosebite, zic să vă spun și de unde sunt achiziționate. Acestea sunt niște coliere DianeCrafts, alese din vastul lor portofoliu. Am ”răsfoit” cu interes toate colecțiile de pe site și am putut remarca faptul că reușește să satisfacă o paletă vastă de gusturi. Astfel, indiferent că sunteți în căutarea unor coliere smart-casual, elegante sau gotice, la DianeCrafts cu siguranță le veți găsi.
Navigarea pe site este foarte ușoară, astfel că oricine s-ar descurca să plaseze o comandă. Un alt avantaj ar fi acela că în anumite perioade beneficiați de livrare gratuită la orice comandă, indiferent de valoarea acesteia. În plus, fiecare colier achiziționat de la DianeCrafts dispune de o cutiuță de bijuterii oferită în mod gratuit. Astfel, sunteți scutite de grija ambalării unui potențial cadou ce urmează a fi dăruit unei persoane dragi.
În încheiere
DianeCrafts este despre accesorii unice, care vă fac să vă simțiți speciale. Purtarea unui astfel de colier vă garantează un plus de stil și de încredere în sine. Alegând coliere DianeCrafts, aveți garanția că purtați accesorii care vă întregesc ținutele și care vă vor face să fiți în centrul atenției. Indiferent că sunteți adeptele pietrelor semiprețioase sau ale elementelor din natură, cu siguranță veți găsi ceva pe placul vostru.
Dar acum spuneți-mi, care dintre cele două coliere ale mele vă place mai mult? Care simțiți că vă reprezintă? Ce alte modele v-au mai atras atenția pe site? Voi aveți astfel de coliere? Ce alte accesorii preferați, de fel?
Mie mi-au placut mult colierele cu flori si plante uscate de pe site! arata splendid! asa ceva mi-as lua si eu
Foarte frumos colierul cu nisip și scoici. Cumva, produsele îmi amintesc de Felicity Store care au bijuterii din rășină cu flori uscate, chiar și cu păpădii…iar Diane Crafts e un alt site fain de care am aflat de la tine, mulțumesc pentru recomandare!
Sunt tare frumoase ❤Sa le porți sănătoasă!
Wow sunt superbe,imi plac foarte mult,sa le porti cu drag!
Ambele sunt foarte frumoase ! Să le porți cu mare drag !
Sunt foarte frumoase,sa le porți cu drag!
Super frumoase imi plac!
Al doilea imi place, arata a colier, dar prima varianta as prefera-o ca decor interior, mie mi se pare mai potrivit designul acela decat pentru o bijuterie.
Un colier deosebit, imi place cum e lucrat se vede maiestria si arta creatoarei.
Arata extrem de bine, se observa ca sunt lucrate cu multa atentie! Am gasit cateva pandantive cu pietre semi-pretioase care mi se par divine! Dintre cele alese de tine imi place mai mult cel de-al doilea:)
Ce interesante și atrăgătoare sunt! Mi-ar plăcea să am și eu măcar unul dintre colierele Diane craft..
Mai ales că sunt în căutare de bijuterii /accesorii pentru ținutele pe care le-am ales.
Cat de frumoase sunt colierele!!! Al doilea este preferatul meu. Are model deosebit.
Arata minunat! Sa le porti cu drag! Colierul cu scoici chiar perfect pentru vacanta!
Colierele astea sunt perfecte pentru vara. Accesoriile mele preferate sunt cerceii. Mi-as lua mereu cercei pentru ca ii iubesc si imi place sa port in fiecare zi alta pereche