Semnificația lumânărilor de cununie

Semnificația lumânărilor de cununie

Când vine vorba despre un eveniment important din viața noastră, precum nunta, lumânările de cununie sunt indispensabile. Practic, nu se poate înfăptui slujba de cununie fără acestea și toată lumea cunoaște acest lucru. Simple sau împodobite, lumânările de cununie sunt aduse în biserică de cavalerii de onoare și predate nașilor. Aceștia din urmă le țin aprinse pe tot parcursul slujbei și pare un lucru firesc, dar v-ați întrebat vreodată care este semnificația lumânărilor de cununie? Haideți să o aflăm împreună!

Semnificația lumânărilor de cununie

În viața bisericească, lumânările aprinse sunt simbolul purității sufletești, al puterei credinței, focul iubirii creștine și nădejdea luminii dumnezeiești. Lumânările de cununie sunt cunoscute din vremuri străvechi sub denumirea de făclii, asociate cu lumina credinței care trebuie să îi însoțească pe miri pe tot parcursul vieții. Ele sunt aprinse din sfeșnic, de către preot, gest care subliniază că în Hristos își are originea viața de familie. Practic, cele două făclii îl reprezintă pe Mântuitorul care călăuzește drumul celor care își unesc destinele prin Taina Cununiei.

Semnificația lumânărilor de cununie
Sursă foto: www.parohiasfintiiromani.ro

Totodată, ele simbolizează și modelul luminos al nașilor, care le vor fi părinți spirituali, devenind model de familie pentru aceștia. Motivul pentru care la finalul slujbei mirii sunt cei care ies din biserică purtând făcliile ei însisi, este acela că devin o familie. Și cunoaștem faptul că familia este modelul iubirii binecuvântate de Dumnezeu în biserică. Iată, deci, care este de fapt semnificația lumânărilor de nuntă și de ce sunt imperios necesare în timpul cununiei.

Tipuri de lumânări de cununie

De-a lungul timpului, această industrie a lumânărilor de nuntă a luat o considerabilă amploare. Dacă odinioară se foloseau lumânări albe, lungi și simple, între timp lucrurile s-au mai schimbat. Din motivul că erau destul de grele și dificil de ținut în mână pe parcursul slujbei, s-a recurs la lumânări ceva mai scurte. Dar asta nu este tot, cineva a avut formidabila idee de a le împodobi! Astfel, în prezent lumânările de cununie rareori mai depășesc lungimea de 50 cm și prezintă un decor similar cu cel al buchetului miresei.

Lumânări de cununie Servus Candles

Împreună cu partenerul de viață am pus la cale recent o cununie restrânsă și fiind ”din scurt”, am preluat eu frâiele organizării. În sensul acesta, am convenit să punem la dispoziția viitorilor nași totul, inclusiv voalul și lumânările de cununie. Asta pentru că ne-am dorit să nu existe niciun fel de cheltuială din partea acestora. Zis și făcut, după ”răsfoirea” unor imagini inspiraționale pe aplicația Pinterest am știut ce-mi doresc în materie de lumânări! M-a fascinat combinația de lavandă cu grâu. Și-am știut că așa îmi doresc să arate lumânările noastre de cununie. Numai că perioada celor două plante era cam depășită din punct de vedere calendaristic. Și nu avea idee dacă se mai pot procura.

Semnificația lumânărilor de cununie

Dacă inițial eram tentată să mi le decorez singură, mi-am spus că mai bine aș lăsa acest lucru pe seama unor profesioniști. Așa i-am întâlnit pe cei de la Servus Candles care s-au dat peste cap și au făcut ca visul meu să devină realitate. Și bine am făcut că mi-am lăsat lumânările în grija acestora, deoarece ei știu anumite tips&tricks cu care eu nu eram la curent. Spre exemplu, eu nu știam că pentru decorarea lumânărilor (fie ele de botez sau de cununie) se folosește un anumit tip de lavandă. Așa că, în cazul în care urmează să fiți părinți spirituali, recomandarea mea ar fi aceea de a le lăsa în grija acestora. Pentru că doar așa veți avea lumânări de poveste precum ale mele!

Portofoliu Servus Candles

Motivul pentru care i-am ales pe cei de la Servus Candles pentru a-mi realiza lumânările de cununie este destul de simplu. Aceștia au un portofoliu impresionant de lumânări lucrate de-a lungul timpului, modele inedite dintre care se poate alege. Mai mult decât atât, acestea nu doar că se pot împodobi conform preferințelor dvs, dar se pot personaliza prin gravură, gratuit. Iar serviciul de gravură nu se limitează numai la numele mirilor și la data căsătoriei, ci se poate grava pe lumânări aproape orice. În imaginea de mai jos este doar un exemplu.

Semnificația lumânărilor de cununie

Un alt motiv pentru care recomand Servus Candles este acela că au prețuri decente. Pot spune cu mâna pe inimă că la ei am văzut cele mai frumoase lumânări, la cele mai mici prețuri posibil. Îmi plac companiile care nu profită de ocazie pentru ”a lua pielea” de pe miri, iar Servus Candles este una dintre ele. Astfel, chiar dacă dispuneți de un buget restrâns, cu ajutorul acestora vă veți putea bucura de lumânări deosebite pe parcursul Tainei Cununiei.

De reținut

Lumânările Servus Candle sunt de calitate superioară în totalitate, atât din punct de vedere estetic, cât și al arderii. Sunt realizate din parafină de cea mai bună calitate, stearină și ceară de palmier 100% naturală. Pentru manufacturarea lumânărilor s-a ales tehnica turnării, deoarece aceasta le conferă o mai bună rezistență.

Arderea lumânărilor Servus Candle este curată, nu curg și nu scot fum negru, iar culoarea de alb intens nu este doar pe interior. Sunt îmbrăcate într-o folie termocontactabilă care le protejează, iar după realizarea modelului sunt acoperite cu un strat de ceară incolor. Acesta conferă nu doar rezistență, cât și un finiaj lucios, luxuriant.

În încheiere

Indiferent care ar fi tematica sau bugetul nunții voastre, pentru lumânările de cununie apelați cu încredere la Servus Candles. Întreaga echipă este caracterizată de creativitate și seriozitate, astfel că va livra la termenul stabilit cele mai frumoase lumânări. Mie personal mi-a plăcut foarte mult deschiderea acestora de a crea modele noi, chiar dacă nu le au în portofoliu. Din punctul meu de vedere, acest lucru spune multe despre Servus Candles. Tocmai de aceea vor fi mereu recomandarea mea numărul 1 la acest capitol!

Acum spuneți-mi, ce părere aveți despre lumânările noastre? Cunoșteați semnificația lumânărilor de cununie?



18 thoughts on “Semnificația lumânărilor de cununie”

Dă-i un răspuns lui Ștefania Petrescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.