Probabil că dacă mă urmăriți deja de ceva vreme ați putut observa că nu prea obișnuiesc să vorbesc despre măști de față. Acest lucru se datorează faptului că sunt destul de greu de mulțumit la acest capitol. De regulă, cele care necesită preparare mă deranjează pentru că în timpul uscării îmi strâng fața. Iar cele de tip peeling se îndepărtează într-un mod relativ dureros pentru gusturile mele. Astfel, îmi mai rămân foarte puține variante de măști – pot alege fie între cele de tip șervețel, fie între cele de tip gel. Ei bine, se pare că după îndelungi căutări am reușit să găsesc masca de față ideală pentru mine. Este vorba despre Kiehl’s Calendula & Aloe Soothing Hydration Masque, despre care vă voi povesti mai multe în continuare. Dar, înainte de toate, propun să trecem în revistă câteva detalii despre brand.
Originile și obiectivul Kiehl’s
Deși auzisem despre acesta de câțiva ani de zile, nu am aprofundat geneza acestui brand. Abia când am constatat că rezonez cu masca aceasta Calendula & Aloe mi-am dorit să aflu mai multe despre el. Așadar, Kiehl’s a luat ființă în 1851, acum 169 de ani, în cartierul East Village din New York, sub forma unei farmacii tradiționale. De atunci și până în prezent, Kiehl’s a păstrat aceleași rețete aparent simple, dar complet revoluționare, adresându-se unor nevoi specifice ale tenului. Astfel, probleme precum semnele de îmbătrânire, iritații, sensibilitate, acnee sau pete pigmentare își găsesc aici soluția.
Kiehl’s se diferențiază de alte brand-uri de skincare prin faptul că acesta folosește plante medicinale atent selecționate. Fiecare dintre acestea au un important rol în îngrijirea pielii. Pe tot parcursul realizării produselor se urmărește în primul rând compatibilitatea ingredientelor cu aceasta. Formulele Kiehl’s sunt concepute pentru a respecta, reface și întări bariera naturală a pielii, oferindu-i un aspect mai sănătos, mai radiant și vizibil reîntinerit.
Kiehl’s Calendula & Aloe Soothing Hydration Masque
Kiehl’s Calendula & Aloe Soothing Hydration Masque este o mască de față anti-oboseală, cu efect calmant. Aceasta a fost gândită pentru a calma și hidrata tenul în același timp în care reduce semnele de oboseală ale acestuia. Masca poate fi folosită în orice moment al zilei. Însă datorită timpului redus de acțiune (5 minute) este ideală pentru a fi aplicată dimineața, înaintea ritualului de skincare.
Are o consistență de gel, este foarte fină și are un miros plăcut și discret de gălbenele. Recipientul are forma unui borcănel din care produsul se poate lua fie cu o spatulă mică, fie cu degetele. Aplicarea acestei măști este foarte facilă, se distribuie uniform pe ten și are o aderență foarte bună în sensul în care nu curge. Clătirea nu este deloc anevoioasă, dimpotrivă, îndepărtarea măștii Calendula & Aloe se face rapid, cu apă călduță.
După cum ați remarcat, principalele ingrediente active ale acestei măști sunt mușețelul și aloe vera, așa că iată ce beneficii au asupra pielii:
- mușețelul – îmbunătățește hidratarea și condiția tenului, îi calmează eventualele iritații și are efect antiinflamator;
- aloe vera – supranumită ”elixirul tinereții”, stimulează producția de colagen și elastină, are puternice proprietăți antioxidante și efect antiseptic.
Kiehl’s – brand prietenos cu mediul înconjurător
Kiehl’s este unul dintre brand-urile care contribuie activ la protejarea resurselor planetei și la reducerea poluării. Acesta lucrează îndeaproape cu fermieri și producători pentru furnizarea de ingrediente într-un mod benefic tuturor. Până odinioară se folosea în 36% dintre produse cel puțin un ingredient provenit din surse sustenabile. Însă, planul pentru 2020 este ca procentul să crească la cel puțin 50%.
Mai mult decât atât, Kiehl’s reciclează ambalajele produselor prin intermediul programului “Reciclează și Vei Fi Răsplătit”. Astfel, clienții sunt încurajați să contribuie la diminuarea risipei și implicit a emisiilor CO2, consumului de apă și producerii de deșeuri cu până la 60%. Planul pentru 2020 este includerea a cel puțin 30% din materialele reciclate după consum în 100% din ambalajele produselor Kiehl’s.
În încheiere
Principalul motiv pentru care prefer această mască de față în defavoarea altora este intuitiv și cred că l-ați ghicit deja. Se aplică și se îndepărtează foarte ușor, fără să provoace vreun disconfort tenului meu. Dimpotrivă, este genială senzația de răcorire pe care o resimt în timpul celor 5 minute de acțiune. Iar după îndepărtarea acestuia, tenul se simte revitalizat, este vizibil hidratat, radiant și parcă mai plin din interior.
Aleg să o folosesc ori de câte ori simt nevoia să dau un restart tenului sau după insomnii. Este incredibil cât de reîmprospătat îmi simt tenul după fiecare utilizare a măștii Kiehl’s Calendula & Aloe Soothing Hydration. Cu mâna pe inimă pot spune că nu am mai experimentat această senzație cu nicio mască folosită de mine până în prezent. Așadar, își merită fiecare bănuț și dacă v-am convins, o puteți comanda de aici sau cumpăra din magazinele fizice.
Voi ați folosit produse pentru îngrijirea pielii de la Kiehl’s? Ce altceva îmi mai puteți recomanda de la ei luând în calcul faptul că eu am un ten mixt?
Nu am folosit nimic de la acest brand,dar ador măștile de față ,îmi plac mult de tot și cele tip șervețel ,dar și cele cremă ! Este foarte faină această mască din descrierea ta ! Să o folosești cu drag !
Nu am folosit nimic pana acum de la acest brand. Mie îmi plac tare mult măștile tip servetel
Cred că am mai auzit/citit o dată de brandul Kiehl’s , dar nu am folosit încă nimic.
Sunt însă tentată dupa descrierea ta, mai ales că îmi place mult aloe și clendula.
Am avut și eu masca de față într-un recipient micuț, din ce-mi aduc aminte a fost ok, nu mi-a creat neplăceri.
Nu am încercat niciodată produse pentru îngrijirea pielii de la Kiehl’s. Dar par a fi pe gustul meu.
Nu am folosit produse de la acest brand, insa au un toner fara ingrediente iritante, pe care vreau sa il incerc
Eu merg adesea in magazinul lor din mall dar niciodata nu am plecat cu ceva de acolo. Am un respect maxim pentru brandurile care protejeaza mediul, asta inseamna ca se poate! Eu folosesc de obicei masti de fata cu carbune, imi plac tubuletele mici de la Sephora. Dar aplic una pe luna, poate. Mastile nu fac parte din rutina mea zilnica
Cred ca este prima data cand aud/citesc despre acest brand, insa dupa ceea ce zici tu si dupa poze par foarte bune produsele si merita o sansa.
Încă nu am încercat.o dar o sa ii dau o sansa!
Nu am folosit nimic de la acest brand.
Nu am folosit pana acum ceva de la acest brand dar masca de fata imi place foarte mult, si compozitia si toata descrierea ta ma fac sa o cumpar si sa o incerc!
am incercat pana acum cateva produse Kiehl’s si tare mult imi plac.
Eu încă aștept ca brandul să oprească testarea pe animale, ziceau că vor face asta în viitor. Nu am încercat nimic de la ei până acum.
Nu am folosit nimic de la acest brand. Descrierea ma face sa le trec in carnetel. Multumesc!
Am folosit produse de la acest brand si ador masca cu galbenele! Este preferata mea 🥰 Foarte frumos ai scris!
Foarte buna cu propietati naturale!
Nu am incercat niciodata produsele lor însă tare mi-ar plăcea ❤
Mereu aud pareri pozitive legate de aceasta crema. Nu am folosit nimic de la acest brand si am si eu in plan sa incerc produsele lor