Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că mâinile sunt cele care ne ajută la întreprinderea majorității activităților cotidiene. Dar, în același timp, prin faptul că atingem lucruri și suprafețe, pot fi și principala sursă de contaminare cu virusuri. Tocmai de aceea în contextul actualei pandemii se bate moneda atât de des pe spălarea mâinilor. Numai că, pentru a nu avea de suferit pe termen lung, ideal ar fi să fim puțin mai atenți la săpunurile pe care le folosim. Așadar, din experiența personală, vin către voi cu o sugestie pentru care îmi veți mulțumi mai târziu. Este vorba despre un Top 3 săpunuri BIO care trebuie încercate, comandate din magazinul online Eubio.ro. Însă, înainte de a vă povesti despre ele, aș vrea să trec în revistă câteva detalii despre magazin.
Despre Eubio.ro
Eubio.ro este un magazin online care a luat naștere din dorința fondatoarei acestuia de a oferi tot ce e mai bun nu doar familiei, ci și societății. Practic, nașterea primului său copil au adus cu sine nu numai o mare bucurie, ci și o mare temere legată de nevoile acestuia. După o îndelungă documentare, aceasta a descoperit minunata lume a produselor BIO pe care a decis să o împărtășescă și cu noi. Astfel, Eubio.ro este – cu alte cuvinte – un îndemn spre alegerea alternativelor mai sănătoase în materie de produse consumabile.
Și dacă inițial a pornit de la nucile de săpun importate din India, portofoliul Eubio.ro s-a îmbogățit constant. În prezent sunt disponibile pe site numeroase produse naturale, certificate BIO, aparținând unor brand-uri atent selecționate. Se găsesc de la cosmetică și make-up BIO, până la uleiuri esențiale și produse pentru igienizarea rufelor și a locuinței. Așadar, Eubio.ro poate reprezenta startul vostru în dobândirea unor obiceiuri sănătoase și benefice atât vouă, cât și mediului înconjurător.
Top 3 săpunuri BIO care trebuie încercate
Probabil că până în prezent ați făcut deja cunoștință cu principalele trei tipuri de săpunuri existente pe piață. În ceea ce mă privește, am crescut cu săpunurile solide, apoi le-am adoptat pe cele lichide și de curând pe cel sub formă de spumă. De regulă, nu am o textură sau o consistență preferată, folosesc cam orice tip de săpun îmi cade în mână. Atât îmi doresc: să fie de calitate superioară, prietenos cu pielea mâinilor. Nu de alta, însă eu am o mare problemă cu aceasta, mi se usucă foarte repede de la substanțele chimice. Și n-ar fi o problemă majoră, însă regenerarea este – de obicei – una de durată. Așadar, iată ce Top 3 săpunuri BIO vreau să aduc astăzi în atenția voastră, ordinea fiind complet aleatorie.
Săpun natural The Purifier – Jovis
The Purifier de la Jovis este un săpun 100% natural cu argilă și cărbune medicinal cu puternice proprietăți de curățare, purificare și detoxifiere a pielii. Folosirea acestuia cu regularitate drenează impuritățile și toxinele, elimină sebumul în exces tonifiază și accelerează cicatrizarea pielii.
Ingredientele aflate la baza acestui săpun sunt următoarele:
- unturi și uleiuri vegetal saponificate (măsline, cocos, cacao, ricin, sâmburi de struguri);
- apă;
- argilă;
- cărbune medicinal;
- ulei esențial de tea tree;
- eucalipt;
- lămâie.
Mie îmi place foarte mult mirosul acestui săpun și modul în care îmbracă mâinile într-o peliculă cremoasă. Nu face foarte multă spumă, dar curăță foarte bine impuritățile și hidratează pielea mâinilor. După fiecare folosire, pielea mâinilor este mai luminoasă și vizibil revitalizată.
În plus, eu i-am mai găsit încă o întrebuințare acetui săpun. Fiind realizat din 100% ingrediente naturale, am maximă încredere să-l folosesc și pentru igienizarea pensulelor de machiaj. Nu de alta, însă tenul meu are nevoie de o îngrijire la fel de atentă ca și mâinile, iar acest săpun nu conține ingrediente sintetice care deshidratează și îmbătrânesc prematur pielea.
Săpun lichid BIO Petale de Trandafir – Avril
Săpunul lichid BIO Petale de Trandafir este vegan, certificat Ecocert Cosmos Organic, netestat pe animale. Are la bază uleiuri vegetale naturale, iar parfumul discret de trandafiri este conferit de către uleiurile esențiale. În compoziția acestuia 99% dintre ingrediente sunt de origine naturală și 10% sunt certificate bio/organic.
Pot spune cu mâna pe inimă că acesta este cel mai fin săpun lichid dintre toate câte am folosit până în prezent. Și nu știu de ce, dar cumva parcă mă așteptam să fie așa, deci categoric nu mi-a înșelat așteptările. Acest săpun lichid îmbie la spălarea mâinilor mai des, activitate care devine o plăcere, nu o corvoadă. Iar pielea acestora rămâne incredibil de catifelată și frumos parfumată, perfect hidratată și răsfățată.
Săpun spumă fără parfum Soapnut – Klar
Pentru cele mai sensibile mâini există acum un săpun spumă fără parfum Soapnut. Este marca Klar și deși este foarte blând cu pielea mâinilor, este neîndurător cu bacteriile și microbii. Ingredientele care stau la baza acestui săpun sunt de origine pur vegetală și minerală, toate certificate EcoGaranție. Toate prezintă un bilanț ecologic pozitiv, fiind rapid biodegradabile. De asemenea, rețineți că nu conține aditivi nocivi, parfum și înălbitori optici și nici agenți de umplere pentru o utilizare economică sau substanțe derivate din petrol.
Deși are o textură lichidă, în momentul acționării dispenserului se transformă într-o spumă densă și cremoasă. Este o încântare să-mi învălui mâinile în aceasta și am încredere totală în calitatea acestui produs ecologic. Spălarea mâinilor devine mult mai plăcută atunci când folosesc un astfel de săpun sub formă de spumă. Și dacă odinioară nu întâlneam acest tip de săpun decât în hoteluri sau clădiri importante, iată că acum este la îndemâna tuturor. Cu toții ne putem răsfața mâinile folosind acest săpun-spumă de la Klar.
În încheiere
Pentru mine a fost o reală plăcere să folosesc aceste trei săpunuri disponibile în portofoliul de produse al Eubio.ro. Și tocmai pentru că am fost foarte încântată de ele mi-am spus că trebuie să împărtășesc cu voi experiența de testare. Nu de alta, dar în cazul meu au făcut o reală diferență și-mi doresc să le folosiți și voi. Cu toții merităm să ne răsfățăm mâinile cu săpunuri de calitate, pentru că și ele la rândul lor ne sunt indispensabile.
Așadar, pe viitor gândiți-vă de două ori înainte de a achiziționa cele mai ieftine săpunuri de pe piață. Pentru că folosirea săpunurilor de calitate aduc beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Și chiar nu este snobism sau clișeu, este o realitate pe care eu personal am trăit-o și din care pot relata.
De curiozitate, voi ați folosit sau folosiți săpunuri BIO? Acestea trei vă erau cunoscute? Care dintre ele vă tentează cel mai tare? Pe care v-ați dori să îl încercați?
Foarte bune aceste săpunuri ! Și eu folosesc săpunuri lichide ,dar și solide ! Îmi plac în egală măsură ,mai ales dacă ,conțin și ingrediente naturale sunt super ok !
Si eu folosesc sapunuri bio. Imi plac foarte mult. Acuma chiar am unul cu aroma de portocala .
Nu am folosit pana acum aceste sapunuri dar daca ar fi sa aleg, as alege Săpun lichid BIO Petale de Trandafir – Avril!
Si eu folosesc. Nu arata ele grozav, dar sunt foarte bune si miros frumos!
Foloseam într-o perioadă săpunuri bio și chiar mă gândeam să revin la acest obicei.
Am mai folosit săpunuri bio, dar nu pe acestea. Par tare bune.
Am mai folosit sapunuri bio, dar pe acestea nu le stiam. M-ai tentat cu cel din mijloc, de care ai zis ca e tare fin.
Imi surade ideea de a folosi un sapun bio doar ca eu prefer variantele lichide asa ca ma voi orienta catre una dintre ultimele 2 propuneri
Am inceput sa acord o mai mare atentie ingredientelor, si cand aud de produse bio sunt toata ochi si urechi.
Folosesc si sapunuri naturale si comerciale, imi plac ambele variante.