Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos

Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos

De regulă, această perioadă calendaristică este cea a concediilor estivale, când majoritatea persoanelor aleg ca destinație de vacanță marea. Este lesne de înțeles de ce, căci, cui nu-i place aspectul pielii bronzate? Acest lucru m-a inspirat să scriu articolul de astăzi, prin intermediul căruia vă reamintesc două lucruri importante. Acelea că, înainte de expunerea propriu-zisă la soare, indicat ar fi să parcurgeți doi pași: exfolierea și hidratarea. Și dacă produsele pentru exfolierea pielii le las la latitudinea voastră, la capitolul hidratare am totuși o recomandare. Vă voi povesti astăzi și despre un unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos, disponibil la Olive`s Life. Dar să o luăm cu începutul și să aprofundăm puțin fiecare dintre cei doi pași importanți menționați anterior.

Ce este exfolierea și de ce e importantă?

Exfolierea nu reprezintă altceva decât îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii. Această procedură poate fi efectuată în două moduri, chimic și mecanic, prima efectuându-se cu ajutorul acizilor, iar cea din urmă cu produse abrazive. Exfolierea mecanică este cea mai recomandată, deoarece nu afectează straturile pielii și nu le agresează în niciun fel. Aceasta doar îndepărtează stratul superficial al pielii cu ajutorul unor produse cosmetice granulate sau al unor instrumente abrazive.

Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos
Exfolierea pielii | Sursă foto: Substantial.ro

Un ciclu complet de reînnoire celulară al pielii durează 28 de zile, astfel că ar fi indicată exfolierea acesteia o dată pe lună. Desigur, în funcție de necesități, aceasta se poate efectua chiar și mai des, poate chiar săptămânal. Exfolierea pielii corpului ajută totodată și la revigorarea sa, aceasta rămânând netedă și radiantă, strălucind de sănătate. Mai mult decât atât, exfolierea pielii ajută la o mai bună absorbție a produselor hidratante, fapt care duce la o mai bună întreținere a acesteia.

Despre hidratare și importanța acesteia

Stratul superficial al pielii numit și stratul cornos, are remarcabile proprietăți de protecție împotriva agresiunilor exterioare. Numai că acesta își dovedește eficacitatea numai în condițiile în care pelicula hidrolipidică de sub acesta este suficient hidratată. Ca idee, este vorba despre 10-15% apă în lipsa căreia pielea își pierde elasticitatea și devine deshidratată. Astfel, pentru menținerea aspectului sănătos al pielii, precum și funcția sa de barieră protectoare, pielea necesită hidratare.

Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos
Hidratarea pielii | Sursă foto: Fashion365.ro

Totodată, o piele hidratată aduce cu sine o mulțime de alte beneficii precum suplețe, catifelare, luminozitate și chiar elasticitate. Hidratarea pielii se poate menține prin folosirea unor produse cosmetice adecvate nevoilor acesteia, special create în acest sens. Spre exemplu, pentru o piele normală se vor folosi produse delicate, bogate în substanțe nutritive și emoliente. Pe când pielea uscată și deshidratată are nevoie de produse bogate în lipide și vitamine care să o reechilibreze din punct de vedere hidro-lipidic.

Exfoliere și hidratare înaintea expunerii la soare

Pentru dobândirea unui bronz frumos și de durată este imperios necesară respectarea acestor doi pași: exfolierea și hidratarea. Nu de alta, însă nimănui nu i-ar plăcea să se bronzeze în pete, ca un dalmațian, nu-i așa? Asta pentru că bronzul are tendința de a se fixa în stratul superficial al pielii – cel cornos. Iar dacă acesta este uscat, bronzul va dispărea odată cu exfolierea sa.

Așadar, indicat ar fi să vă exfoliați și să vă hidratați foarte bine înainte de expunerea la soare, pentru a dobândi bronzul perfect. Mai mult decât atât, pe o piele care radiază de sănătate și de hidratare, bronzul se ”prinde” mult mai bine și durează mult mai mult. Iată, deci, cât de importanți sunt acești doi pași aparent neimportanți – exfolierea și hidratarea.

Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos

Și dacă exfolierea pielii se poate face cu o mulțime de produse, în funcție de preferințe, în ceea ce privește hidratarea am o sugestie. Știți deja cât de neplăcută poate fi aplicarea unor produse de hidratare vara. Cu siguranță vă este familiară pelicula aceea grasă și ușor lipicioasă pe care o mare parte dintre produse o lasă la suprafața pielii. Este și pelicula de care se lipesc cel mai repede particulele de praf și de nisip, atât de enervante. Tocmai de aceea, sugestia mea pentru voi este acest unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos.

Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos

De ce este special acest produs? Pentru că are o formulă unică și impresionantă! Nu doar că este un unt de corp concentrat, care hidratează pielea în profunzime, dar are o textură lejeră ca apa. Practic, este foarte emolient și are un grad de absorbție ridicat, iar după folosire pielea rămâne perfect hidratată și catifelată. Totul fără nicio senzație neplăcută, doar cu un miros delicios și energizant de rodie. După părerea mea, acest unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos este produsul perfect pentru vară!

În încheiere

Untul de corp concentrat cu extract de rodie ar o listă de ingrediente pe cât de simplă, pe atât de eficientă. La baza acestuia stă un complex format din următoarele ingrediente active: ulei de măsline 100% bio, extract de rodie, unt de shea, lecitină din ulei de migdale și vitamina E.

Cu siguranță, dacă mă urmăriți deja de ceva timp ați remarcat că nu este primul produs Mythos pe care îl folosesc. Am mai testat și uleiul de masaj pentru fermitate și remodelare și am fost foarte mulțumită de rezultatele obținute.

De altfel, toate produsele pe care le-am folosit din portofoliul celor de la Olive`s Life au fost excepționale și mi-au întrecut așteptările. Se cunoaște că sunt de cea mai bună calitate, realizate din cele mai bune ingrediente. În aceste condiții, nu văd de ce nu aș reveni către ei și de ce nu aș experimenta și cu alte produse.

Voi știați de Olive`s Life? Ați folosit produse de la ei? Acest unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos vă este cunoscut? Vă tentează să îl încercați?



19 thoughts on “Unt de corp concentrat cu extract de rodie Mythos”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: