Handmade Anca Pop – accesorii pentru fiecare

Handmade Anca Pop – accesorii pentru fiecare

Accesoriile sunt marea mea pasiune și îmi pare că niciodată nu am suficiente, tot timpul sunt în căutarea unora noi. Însă nu îmi dau seama în ce moment s-a produs schimbarea, dar brusc mi-am modificat gusturile în materie de bijuterii. Odinioară îmi plăceau cele opulente, însă în prezent le prefer pe cele minimaliste, evident confecționate din argint. Iar în ceea ce privește lănțișoarele, de ceva timp am un crush pentru cele la baza gâtului. Îmi place ca pandantivul să vină fix în zona centrală supraclaviculară, în incizura sternală, Însă rareori găsesc așa scurte. Dar se pare că legea atracției chiar funcționează! Recent am descoperit magazinul online Handmade Anca Pop unde am putut comanda lănțișorul dorit, realizat la comandă pe dimensiunea potrivită.

Despre Handmade Anca Pop

Anca Pop este o tânără mamă și soție care alege să își umple puținul său timp liber creând accesorii handmade. Portofoliul său este unul destul de generos și acoperă o mare varietate de stiluri și de gusturi. Ce mi se pare foarte interesant este faptul că acestea se pot realiza și pe comandă, pe dimensiunile dorite de clientă. Iar dacă nu vă descurcați să aflați ce dimensiune v-ar trebui, vă ajută Anca să o determinați.

Pe mine m-a încântat foarte tare această formă de consultanță online pusă la dispoziție de către Anca. Altfel, nu aș fi aflat niciodată ce lungime trebuie să aibă un lănțișor ca să îmi vină exact la baza gâtului, așa cum îmi doream. Dar aceasta mi-a explicat pe îndelete cum se calculează. Trebuie să vă cunoașteți greutatea corporală și să scădeți 20 din cifra acesteia, rezultatul fiind circumferința gâtului vostru. În cazul meu este de 36 cm și voi reține acest parametru pentru comenzi viitoare de lănțișoare la baza gâtului.

Lănțișor cu perlă de Mallorca Handmade Anca Pop

Revenind la lănțișorul meu, mi-a plăcut foarte mult modelul acesta cu perlă de Mallorca. Mi-am dorit mult să îl am deoarece îmi inspiră fragilitate și gingășie – întocmai atributele femeii în general. Mai mult decât atât, în ultima perioadă consider că less is more. Astfel, purtând un lănțișor minimalist precum acesta, dau dovadă de stil și de bun gust.

Nu știu vouă cum vi se pare acest lănțișor, dar eu nu îl consider deloc pretențios. Ba dimpotrivă, chiar dacă are o perluță, îl văd atât de versatil încât îl port la aproape orice ținută. Îmi pare că poate adăuga un strop de feminitate/eleganță chiar și celei mai masculine/sport ținute pe care aș putea-o aborda.

Și cam spre asta tind în ultima vreme. Spre bijuterii pe care să le pot purta în orice moment al zilei, oriunde și oricând, iar Anca Pop are o mulțime de astfel de accesorii. Așa că dacă sunteți în asentimentul meu, aveți de unde alege.

Mai mult decât atât, comanda mea a venit însoțită și de un cadou tare drăguț pe care îl port de atunci. Este vorba despre o brațarică de tip șnur reglabil, roșu și cu o pietricică multifațetată, strălucitoare.

Poate părea aparent banală, însă vreau să vă spun că este singura brățărică de genul acesta care îmi stă fix pe mână și care nu s-a decolorat. Tot ce am avut de genul acesta se lărgeau peste zi și necesitau reajustare, iar după câteva băi cu ea ”la purtător” se decolorau.

Și încă un amănunt – foarte important pentru mine – este modalitatea de ambalare a acestora. Accesoriile Handmade Anca Pop vin în ambalaje personalizate, de calitate superioară. Îmi pare că reflectă respectul Ancăi față de clienți și nu cred că am mai văzut plicuri de genul acesta la niciun alt artist handmade.

Și pentru că am menționat că lănțișorul meu este cu perlă de Mallorca, propun să vă spun câteva cuvinte și despre acestea.

Ce sunt perlele de Mallorca

Perlele de Mallorca și-au primit denumirea după locul în care au fost concepute, respectiv insula Majorcadin din Spania. Modul de formare al perlelor acestora este următorul:

  • inițial sunt formate sfere din sticlă opacă cu greutate identică cu cea a perlelor de cultura/perlelor naturale;
  • acestea sunt îmbrăcate ulterior cu o pasta formată dintr-o rășină combinată cu o substanță extrasă din solzi de pește din Atlanticul de Nord, ulei pentru strălucire și sidef;
  • fiecare strat al perlelor de Mallorca este uscat înainte și slefuit pentru a se îndepărta orice imperfecțiune;
  • procesul de „îmbrăcare” al perlelor este repetat de 8 sau chiar 34 de ori, în funcție de mărimea dorită, calitate, etc.;
  • întreg procesul este finalizat cu un lac cu rol protector.

Așadar, perlele de Mallorca nu sunt perle naturale, nici de cultură. Însă sunt superioare din punct de vedere calitativ tuturor imitatiilor de perle naturale existente în prezent pe piața de specialitate.

În încheiere

Pot spune că achiziționarea de accesorii Handmade Anca Pop a fost o experiență pe cinste, pe care mă bucur că am trăit-o. De la customer service și ambalare, până la calitatea bijuteriilor realizate, totul este impecabil, așa cum e firesc să fie.

Vă recomand să aruncați și voi o privire peste accesoriile create de Anca, portofoliul acesteia cuprinde atât bijuterii din aur, cât și din argint. Și nu ezitați să comandați ceea ce vă atrage, sunt convinsă că și voi veți fi cel puțin la fel de mulțumite ca mine și că veți reveni și cu alte comenzi.

Acestea fiind spuse, sunt curioasă, vă place lănțișorul ales de mine? Vă vedeți purtând un asemenea accesoriu?



27 thoughts on “Handmade Anca Pop – accesorii pentru fiecare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: