Pick N Dazzle – cutia cu frumusețe

Pick N Dazzle – cutia cu frumusețe

Fiind pasionată de frumusețe, de multe ori arunc o privire și peste ocean pentru a mă pune la curent cu noutățile. Firește că am remarcat numeroase brand-uri de produse de înfrumusețare ce nu sunt disponibile în țara noastră. Și am mai descoperit ceva, ei au numeroase servicii de tip abonament, care trimit abonatelor cutii de frumusețe lunar. Însă, la o căutare mai atentă, am constatat că avem și noi ceva de genul acesta. Se numește Pick N Dazzle și este mai mult decât o simplă cutie cu produse, este un Program Personal de Frumusete, livrat într-o Cutie Roșie. Este PRIMA și SINGURA cutie personală de frumusețe în care clientul este cel care își alege produsele. Dar mai multe despre ce presupune abonamentul, precum și un exemplu de cutie puteți descoperi în cele ce urmează.

Despre Pick N Dazzle

Pick N Dazzle a luat naștere din dorința de a le oferi reprezentantelor sexului frumos un Program Personal de Frumusete. Scopul propus a fost acela de a ne ghida în arta de a căuta, testa și alege produsele care se potrivesc pielii și părului nostru, livrabile lunar la ușă. Totul cu ajutorul unei echipe talentate de guru în frumusețe, care ne face să arătăm și să ne simțim în cea mai buna formă.

Pick N Dazzle consideră că fiecare femeie are nevoie de o cea mai bună prietenă care să fie un expert în frumusețe. Și care să reducă dezordinea prin găsirea celor mai bune produse pentru ea. Ei bine, asta este exact ceea ce face echipa, cu mici diferențe față de cei de peste ocean. În cazul de față produsele de înfrumusețare sunt majoritar high-end și de dimensiune full size. Acestea sunt alese manual pentru fiecare client, în fiecare lună, pe baza Profilului de Frumusețe al acestuia. Așadar, vorbim în cazul de față despre o cutie personalizată.

Avantajele aderării la Pick N Dazzle

Deși vorbim despre un serviciu premium cu produse majoritar high-end, acesta este accesibil oricui. Iată care sunt avantajele aderării:

  • selectarea nivelului de cheltuieli dorit lunar;
  • accesul la o combinație solidă de mărci bine cunoscute și la o gamă variată de produse;
  • produse în format full size;
  • alegerea produselor din cutie după abonare;
  • posibilitatea cumpărării de produse suplimentare pentru o cutie mai mare;
  • produse cadou și mostre gratuite.

Totodată, serviciul vine cu soluții adaptate, potrivite pentru orice buget. Astfel, puteți alege dintre 3 tipuri de abonamente: Sleek, Dazzling sau Premium. De asemenea, puteți selecta perioada de subscriere la 1, 3 sau 6 luni, cu o reducere de până la 40%.

Abonamentul nu trebuie platit în avans, iar livrarea cutiilor este gratuită. Puteți oricând să vă anulați abonamentul sau să returnați produsele, totul pentru ca voi să fiți pe deplin mulțumite.

Cutia mea cu frumusețe

Deși dădeam târcoale de multă vreme acestui serviciu, abia recent am intrat în posesia primei mele cutii cu frumusețe. Valoarea produselor acesteia însumează 400 lei și cuprinde atât produse de skincare, cât și de machiaj. Iată despre ce este vorba mai exact:

  • Super Seed Cleansing Foam de la MISSHA;
  • CB&Co Raspberry Daiquiri Infused Body Wash;
  • CB&Co Raspberry Daiquiri Enriched Body Cream;
  • Miss Cop Sun Light Highlighter în nuanța 02 – Honey;
  • Miss Cop 3 Actions Mascara – Black;
  • Phase Zero Liquid Lipstick în nuanța Chai Latte;
  • Phase Zero Metal Foil Eyeshadow în nuanța Deep;
  • I’m In Love Rose-Heart Ultra Nourishing Pink Mask;
  • Natura Herb Infused Sheet Mask;
  • The Cosmetic Republic Forever Color Wrap for Dyed Hair;
  • Cocosolis Luxury Coffee Scrub Peachy Melon;
  • 3 mostre.

După cum puteți observa, cutia conține 11 produse full size și 3 mostre, de la brand-uri inaccesibile în mod normal. De fapt, cred că asta mă bucură cel mai tare! Faptul că am ocazia de a folosi produsele unor brand-uri pe care până odinioară le vedeam la persoanele care locuiesc peste ocean! Este foarte faină senzația pe care o trăiesc atunci când mă răsfăț cu produse exclusiviste. Numai pentru atât și tot consider că acest serviciu își merită banii!

De remarcat însă un aspect important la conținutul acestei cutii de frumusețe, anume că are câte un produs pentru aproape fiecare necesitate a femeilor. Conține produse de skincare, de haircare și de machiaj, câte puțin din toate produsele ce ne sunt necesare în mod curent. Așadar, este perfect echilibrată, foarte bine gândită.

Până acum am folosit doar o parte dintre produse, însă voi reveni curând cu părerile mele de după testare. Dar până atunci, am o curiozitate: câte dintre voi aveți sau ați avut un abonament Pick N Dazzle? Ce senzație ați experimentat la primirea cutiilor lunare?

 



35 thoughts on “Pick N Dazzle – cutia cu frumusețe”

Dă-i un răspuns lui Ioana S. Pavel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.