Mikado – odorizante cu bețișoare din rattan

Mikado – odorizante cu bețișoare din rattan

Casa este locul în care ne petrecem cea mai mare parte din zi, astfel că trebuie să fie în acord cu preferințele noastre. Consider că trebuie să ne facă plăcere, nu să reprezinte o corvoadă statul acasă, mai ales în această perioadă. Și cu siguranță mulți dintre noi nu avem casa visurilor noastre, dar cu ajutorul câtorva artificii, o putem ajusta conform preferințelor. La fel am procedat și eu cu locuința noastră, am mobilat-o de la zero după gusturile noastre, iar de decorațiuni m-am ocupat singură. Mi-am luat inspirația în mare parte de pe aplicația Pinterest și am încercat să reproduc cât mai bine ce mi-a atras atenția acolo. Și tot pentru decor mi-am tot căutat câteva odorizante de cameră care să se plieze perfect pe context. Despre ele vă voi povesti astăzi, despre Mikado – odorizantele de cameră cu bețișoare din rattan.

Mikado – odorizante cu bețișoare din rattan

Probabil ați observat și voi faptul că fiecare casă are mirosul ei propriu, fie el plăcut sau nu. Realitatea este că locatarii nu simt acel miros specific, el este perceput doar de către cei care calcă mai rar pragul casei. Evident că aerisirea temeinică este cheia unui ambient plăcut, dar ne mai putem folosi și de alte trucuri. Pentru a mă asigura că locuința noastră are un miros plăcut, m-am oprit asupra odorizantelor cu bețe din rattan de la Mikado. Mi-am dorit ca mirosul încăperilor unde le amplasez să lase o amprentă olfactivă celor care ne vor vzita.

Se pare că odorizantele pe care le-am ales au avut exact efectul scontat, nu au trecut neobservate. Mirosul celor trei variante din imaginea de mai sus este inconfundabil și nu se aseamănă cu nimic din ce am mai folosit. Dar și mai fain este faptul că la baza odorizantelor de cameră Mikado stau uleiurile esențiale. Dacă tot ce v-am povestit până acum a reușit să vă tenteze, iată câteva detalii despre notele olfactive ale fiecărui odorizant în parte.

Odorizant Mikado Lavandă

Primul dintre cele trei odorizante alese a fost cel cu lavandă, am știut exact unde îl voi pune – în dormitor. Nu de alta, însă știți deja că lavanda relaxează sistemul nervos și îmbunătățește calitatea somnului. Deci punct ochit – punct lovit, nu doar că miroase deosebit, dar ne ajută și în cealaltă privință. Iată ce note conține piramida olfactivă a acestui odorizant de cameră cu bețe de rattan de la Mikado:

  • note de vârf: lavandă;
  • note de mijloc: cimbru, rozmarin, lămâie, cuișoare de Madagascar, busuioc, chimen;
  • note de bază: mușchi de stejar, lemn gaiac, paciuli.
Odorizant Mikado Flori de Portocal

Pe acesta l-am luat special pentru living, deoarece mirosul de floare de portocal conferă o stare generală de bine. Bănuiam că mireasma aceasta ușor exotică va ajuta la crearea unei atmosfere plăcute, ceea ce s-a și întâmplat. Iată ce alte note se mai regăsesc în odorizantul de cameră Mikado Flori de Portocal:

  • note de vârf: coajă de portocală, floare de portocal;
  • note de mijloc: bergamotă, camfor;
  • note de bază: mosc.
Odorizant Mikado Iasomie de Noapte

Nu cred că v-am spus acest lucru, însă dressing-ul este unul dintre locurile mele preferate din casă. În incinta acestuia mi-am amplasat și biroul și de acolo obișnuiesc să lucrez ore întregi. Drept pentru care ultimul, dar nu cel din urmă odorizant de cameră cu Iasomie de Noapte a fost comandat special pentru acest loc. Mirosul său proaspăt, pudrat și floral îmi sporește energia și îmi stimulează latura creativă atât de necesară în activitatea mea. Iată ce alte note se împletesc în Mikado Iasomie de Noapte:

  • note de vârf: portocală roșie, nectarină;
  • note de mijloc: crin, gladiolă de seară;
  • note de bază: mosc.

Despre performanțele odorizantelor de cameră Mikado

De-a lungul timpului am folosit numeroase tipuri de odorizante de cameră, inclusiv cu bețe de rattan. Însă acestea de la Mikado nu se compară cu nimic, sunt total diferite de tot ce am mai încercat. Mirosul acestora este unul aparte, intens, dar în același timp discret și persistă non-stop în încăperea în care sunt amplasate.

În cazul meu, un astfel de odorizant de cameră s-a consumat în aproximativ două luni de zile. Asta în condițiile în care le-am folosit încă de la început cu toate cele 5 bețe de rattan din dotare. Dacă doriți să vă bucurați chiar și mai mult timp de odorizantele Mikado, puteți pune trei bețe în loc de cinci și se consumă și mai greu.

În încheiere

Mă bucur foarte tare că am descoperit aceste odorizante și dacă și pe voi vă tentează să le încercați, le găsiți aici. Sunt disponibile mai multe variante de unde le puteți alege pe cele care vă plac. Eu cu siguranță voi mai comanda câteva, deoarece acestea îmi sunt pe terminate. Și nu de alta, dar acum că m-am convins cât sunt de faine, ar fi păcat să nu continui să le folosesc!

Voi ați încercat aceste odorizante Mikado? Ce părere aveți despre ele? Sunteți la fel de încântate de ele ca și mine?



27 thoughts on “Mikado – odorizante cu bețișoare din rattan”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: