Jonzac ANTI-ROUGEURS

Jonzac ANTI-ROUGEURS

Problemele cu care tenul se poate confrunta de-a lungul timpului sunt numeroase și pot avea multiple cauze. Cea mai întâlnită prolemă este acneea, însă imediat după aceasta aș putea spune că este roșeața pielii. Destul de multe reprezentante ale sexului frumos recurg la camuflarea roșeții pielii, dar de prea puține ori am auzit să o trateze. Pentru că da, folosind cu regularitate produse dermatocosmetice adecvate, roșeața poate dispărea. Prin intermediul articolului de astăzi vă aduc la cunoștință faptul că Eau Thermale Jonzac România au lansat recent o gamă destinată acestei probleme. Gama Jonzac ANTI-ROUGEURS ajută la prevenirea, respectiv atenuarea roșeței tenului, având aplicabilitate pe fiecare tip de ten în parte.

Despre Jonzac ANTI-ROUGEURS

ANTI-ROUGEURS este noua gamă Eau Thermale Jonzac care atenuează roșeața pornind de la cauze. Raportat la agresiunile din mediul extern două din trei femei declară că au pielea sensibilă. Dar ce înseamnă mai exact o piele sensibilă?

O piele sensibilă este o piele fragilă cu un prag de toleranță scăzut. Există mai mulți factori care pot fi cauza acestui prag de toleranță scăzut:

  • Factori fizici: caldura, frigul, apa calcaroasă, aerul condiționat;
  • Factori psihologici: stresul, emoții;
  • Reacție negativă ca urmare a utilizării unor cosmetice neadecvate;
  • Intoleranța la anumite alimente.

Indiferent dacă pielea noastră este uscată, mixtă sau grasă, pielea sensibilă se manifestă imediat. Acest fenomen se traduce în general printr-o piele uscată, o piele roșie sau chiar iritată. Prin urmare, pielea sensibilă are nevoie de o atenție specială și de o îngrijire adecvată pentru a rezista la agresiuni. Descoperă împreună cu Eau Thermale Jonzac®, acțiunile potrivite pentru a avea grijă de pielea sensibilă.

Cum putem preveni roșeața?

Pentru a preveni si a atenua direct de la sursă factorii responsabili pentru roșeață, gama Anti-rougeurs are la bază trei activi:

  • Chlorella – o micro algă verde foarte bogată în amino acizi și în oligopeptide care diminuează aspectul și reduce apariția vaselor superficiale vizibile la nivelul epidermei;
  • Frunzele de ginkgo biloba – reduce roșeața cu ajutorul flavonoidelor, terpenoidelor precum ginkgolidele A, B și C și bilobalidele, reactivând micro-circulația cutanată epidermică și reducând roșeața pasageră;
  • Fitosfingozina – recunoscută pentru proprietățile calmante, ajută la reducerea reacțiilor vizibile pe suprafața pielii.

Cu un dozaj adaptat la toate tipurile de piele, noile tratamente anti-roșeață calmează imediat și durabil senzațiile de încălzire și piele care ține. Reapariția roșeței pasagere este limitată datorită reactivării micro-circulației cutanate epidermice. Pentru a face acest lucru, Eau Thermale Jonzac® a conceput special 3 tratamente pentru a răspunde diferitelor nevoi și diferitelor tipuri de ten:

  • Cremă calmantă anti-roșeață pentru ten normal-mixt  – hidratează, previne și reduce roșeața pasageră la pielea normală spre mixtă, recipientul are 40ml și costă 80,50 lei;

  • Cremă calmantă anti-roșeață pentru ten normal-uscat – hrănește, previne și reduce roșeața pasageră a pielii normal-uscate, recipientul are 40ml și costă 80,50 lei;

  • Crema  calmantă colorată anti-roșeață pentru orice tip de ten – pe lângă prevenirea și reducerea roșeței, camuflează imediat roșeața datorită culorii sale naturale, este potrivită pentru toate tipurile de piele,  recipientul are 40ml și costă 83,90 lei.

Avantajul primelor două tratamente de mai sus este reprezentat de conținutul de pigmenți minerali verzi care reduc imediat aspectul de roșeață.

De unde putem achiziționa în această perioadă?

Profit de ocazie pentru a vă comunica faptul că farmaciile Alphega – ce comercializează și produsele Jonzac – sunt deschise. Astfel că dacă aveți această farmacie în zonă, le puteți achiziționa fără probleme.

De asemenea, dermatocosmeticele Jonzac se comercializează în următoarele magazine online, care livrează în condiții normale:

  • Organik/Prova;
  • Rangali;
  • ViaNaturalia;
  • Republica Bio;
  • eMag;
  • Piluka;
  • EuBio;
  • Vichifarm;
  • Prodieta;
  • Kendra online/BB Shop;
  • Biosimterra;
  • Dermastore.

Aveți posibilitatea de a consulta lista completă a punctelor de vânzare, este afișată pe site și este mereu actuaizată: https://www.eauthermalejonzac.ro/puncte-de-vanzare/

În încheiere

Vă recomand să vă îndreptați atenția către produsele Eau Thermale Jonzac, deoarece sunt de calitate superioară. Fără discuții, sunt unele dintre cele mai bune dermatocosmetice pe care le-am folosit până în prezent. Ba chiar, la momentul actual testez două produse despre care vă voi povesti curând pe blog. Dar până atunci vă las în compania unui alt articol scris despre alte două produse pe care le-am folosit și care mi-au plăcut. Aici îl puteți accesa spre a citi întreaga experiență de testare a acelora.

Voi ce produse Jonzac ați folosit și ce îmi mai puteți recomanda de la ei?

 



12 thoughts on “Jonzac ANTI-ROUGEURS”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.