NorMens – punctualitate și confort în fiecare lună

NorMens – punctualitate și confort în fiecare lună

Noi, femeile, am fost înzestrate de Mama Natură cu darul procreării, ceea ce este minunat. A aduce pe lume un copil este poate cel mai frumos lucru de pe Pământ, aspect care ne împlinește și ne transformă la rândul nostru într-un creator. Când ne gândim la acest lucru ne vin în minte numai lucruri pozitive, însă acest subiect are și o latură mai puțin plăcută. Este vorba despre perioada delicată a lunii pe care fiecare femeie o traversează diferit. În cazul unora dintre ele totul se petrece lin, aproape insesizabil, dar mai există și cealaltă categorie, a celor care suferă. Mă refer aici la acel disconfort greu de suportat, dar care poate fi ameliorat cu ajutorul unor suplimente alimentare. Acest articol vine la sfârșitul perioadei de testate a suplimentului alimentar NorMens despre care vă voi detalia în cele ce urmează.

Ce este NorMens?

NorMens este un supliment alimentar special creat pentru reglarea ciclului menstrual și eliminarea sindromului premenstrual. Indiferent că este vorba despre întârzieri ale menstruației, dureri înaintea și în timpul acesteia și/sau flux menstrual abundent, Normens ajută la ameliorarea acestora.

NorMens are abilitatea de a se adapta nevoilor hormonale individuale ale fiecărei femei. Acest lucru este posibil datorită conținutului de Vitex agnus castus și Maca lepidium, plante cunoscute pentru acțiunea lor asupra cauzelor dezechilibrelor hormonale.

Vitex agnus castus 

  • nu este un hormon, dar are capacitatea de a acționa asupra hipotalamusului și a hipofizei;
  • sprijină producția de progesteron în acord cu nivelul de estrogen;
  • poate fi recomandat ca tratament pentru dezechilibrul ciclului menstrual, în sindromul ovarelor polichistice sau în defectul de fază luteală;
  • este recunoscută ca o plantă sigură, nu sunt cunoscute efecte secundare și poate fi administrată în mod continuu pe o perioadă de până la 18 luni;
  • beneficiile acesteia cresc în timp, cele maxime fiind atinse de obicei după câteva luni de utilizare.

Maca lepidium

  • este un aliment hrănitor pentru sistemul endocrin;
  • sprijină hipofiza, glandele suprarenale și tiroida, toate aceste glande fiind implicate în echilibrul hormonal;
  • stimulează și hrănește hipotalamusul, cel care care reglementează hipofiza și acționează ca un tonic pentru sistemul hormonal;
  • acționează prin controlul nivelului de estrogen din organism și poate contribui la creșterea nivelului de progesteron;
  • ajută la întărirea organismului, care devine astfel capabil să reziste mai bine la boală și stres;
  • este clasificată ca un adaptogen, adică poata fi consumată pentru perioade lungi de timp, în condiții de siguranță;
  • nu are efecte secundare asupra niciunui organ al corpului.

Modalitate de administrare

O cutie din suplimentul alimentar NorMens conține 30 de comprimate și se administrează zilnic, continuu, ajungând pentru o lună de zile. Efectele benefice ale NorMens pot depinde de intensitatea și complexitatea afecțiunilor cu care se confruntă fiecare femeie în parte. Cel mai adesea, acestea se instalează după cure ce durează între minim 3 și 6 luni.

Experiența mea

În ceea ce mă privește, motivele pentru care mi-am administrat suplimentul alimentar NorMens sunt multiple. De aproximativ 3 ani de zile am observat o scurtare a perioadei menstruale, de la 5 la 3 zile pe lună. De asemenea, în cazul meu s-a produs și o diminuare a fluxului menstrual, ceea ce-mi ridica mari semne de întrebare cu privire la funcționarea aparatului reproducător. Să nu mai vorbesc despre durerile din zona vizată atât înainte cât și în timpul perioadei delicate. Și aceasta nu este tot, se pare că de 2-3 ori pe an se întâmpla să nu am deloc menstruație. Și nu, nu era vorba de vreo sarcină, pur și simplu nu se producea ovulație.

După o consultație la medicul ginecolog am aflat că mă număr printre femeile cu ovare polichistice, aceasta fiind cauza tuturor neplăcerilor mele. Bineînțeles că mi s-a recomandat un tratament medicamentos pe care, însă, nu mi l-am administrat. Nu am făcut-o din cauza multiplelor efecte adverse pe care medicamentul indicat le-a produs de-a lungul timpului. Însă nici cu mâinile în sân nu am stat, ci am procedat la administrarea suplimentului alimentar NorMens.

Eu pot afirma cu tărie că sunt unul dintre cazurile fericite, deoarece am început să văd rezultate încă din prima lună de administrare. Pentru început, menstruația mi-a mai întârziat doar 2-3 zile, însă durerile de cap și de abdomen inferior au dispărut! Acum, după 3 luni de administrare zilnică, menstruația mea este ceas. Fluxul este unul decent, iar disconfortul fizic este o amintire.

Cam cu o săptămână înainte de menstruație obișnuiam ca pe lângă dureri să am și o grozavă stare de nervi. Acum totul s-a schimbat, sunt foarte relaxată, nu mă mai supără nimic și perioada delicată trece fără să o simt. După părerea mea, așa ar și trebui să fie menstruația, o perioadă liniștită ca oricare alta. Să nu ne provoace neplăceri și să ne facă să ne dorim să nu fi fost femei.

De reținut

Deși ar putea părea astfel, suplimentul alimentar NorMens nu funcționează ca anticoncepționalele. Dimpotrivă, în lipsa unei metode contraceptive, administrarea acestuia poate favoriza apariția unei sarcini.

De asemenea, nu se recomandă administrarea anticoncepționalelor și a suplimentului NorMens în același timp. Aceasta deoarece plantele suplimentului ar putea crește severitatea și incidența efectelor secundare ale anticoncepționalelor.

În încheiere

Vă recomand și vouă să dați o șansă suplimentului alimentar NorMens dacă și voi vă confruntați cu neplăceri ale perioadei. Nu aveți ce risca, nu au efecte adverse, nu au ce rău să vă facă. Iar eu sunt dovada vie că funcționează dacă sunt administrate corespunzător și chiar voi continua să le folosesc!

By the way, sunteți curioase de rezultatele obținute de către alte persoane? Înscrieți-vă în grupul de Facebook numit Fetele nu stau la STOP!

Acum spuneți-mi, sunt printre voi persoane care și-au administrat acest supliment? Care au fost efectele în cazul vostru? Ce rezultate ați obținut?



14 thoughts on “NorMens – punctualitate și confort în fiecare lună”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.