Originalitate în accesorizare by Ioana Fodor

Originalitate în accesorizare by Ioana Fodor

De-a lungul timpului am observat un aspect neașteptat, anume acela că haina face pe om. Cumva, bine-cunoscuta zicală din popor este de multă vreme depășită și am trăit acest lucru chiar pe pielea mea. Trecând în aceeași zi de două ori prin același loc, prima dată îmbrăcată modest, apoi cu ceva mai mult bun gust, am putut sesiza diferența. Atunci când am trecut pe lângă un grup de oameni îmbrăcată aparent banal, nu le-am atras atenția. Ei bine, lucrurile s-au schimbat atunci când am apărut aranjată, elegantă și accesorizată, am întors (aproape) toate capetele. Deci, pentru mine este clar că în societate suntem tratați după felul în care ne îmbrăcăm. Cu toate acestea, nu despre vestimentație intenționez să vă vorbesc astăzi, ci despre accesorizare, mai cu seamă despre originalitate în accesorizare.

De ce este importantă accesorizarea?

În călătoria mea spre definirea stilului personal, am putut constata din propria experiență cât de multe poate schimba accesorizarea. Am remarcat cum o ținută aparent banală sau monocromatică poate fi schimbată radical doar prin adăugarea accesoriilor potrivite.

Accesorizarea stilizează întreaga ținută și îi dă un aer estetic, mult mai chic. Persoanele cu care veți intra în contact vor conchide că sunteți atentă la detalii și că acordați atenție lucrurilor pe care le purtați.

De fapt, detaliile fac diferența și nu numai în plan vestimentar. Așadar, accesoriul potrivit la momentul potrivit vă poate ajuta mai mult decât v-ați fi gândit.

Originalitate în accesorizare by Ioana Fodor

Până odinioară nu aveam nicio treabă cu articolele unicat, nu mă deranja să port ce poartă și alte persoane. Însă cu timpul parcă a devenit deranjant să arătăm ca niște copii xerox. Mi-am dat seama că puțină originalitate nu strică, măcar din când în când. Și în încercarea mea de a-mi exprima personalitatea prin intermediul accesoriilor, le-am primit cu brațele deschise pe cele handmade. Acest lucru se numește originalitate în accesorizare și eu sunt una dintre adeptele sale.

În căutările mele de accesorii mai altfel, lucrate în serie mică sau chiar unicat, am descoperit-o pe Ioana Fodor. Cu siguranță nu vă este străină, sunt convinsă că ați mai auzit despre ea și ale sale accesorii minunate. Chiar și eu v-am mai povestit într-un alt articol despre câteva papioane pe care le-am adăugat colecției mele. Iată că de data aceasta Ioana m-a cadorisit cu un colet surpriză despre care nu aveam nici cea mai mică idee ce conține. Însă accesoriile pe care le-am găsit în el m-au lăsat cu gura căscată, fiind exact pe gustul meu!

Despre accesoriile marca Ioana Fodor

Pe Ioana Fodor am remarcat-o încă de la lansarea primelor accesorii realizate cu mânuțele ei iscusite. Și urmărindu-i conturile de social media unde postează frecvent, am putut observa o remarcabilă evoluție. Nu doar la nivel de accesorii, ci și la nivel de ambalare și prezentare a produsului finit.

Cu fiecare accesoriu creat îmi pare că Ioana se depășește pe sine însăși! Cusăturile și îmbinările papioanelor sunt impecabile, ceea ce denotă o foarte mare atenție la detalii.

Fiecare papion creat are simetria perfectă și nu se deformează nicicum în timpul purtării. Și ce-mi place tare mult este logo-ul Ioanei cusut pe spate, fapt care relevă, de asemenea profesionalism.

Portofoliul de accesorii al Ioanei Fodor s-a îmbogățit treptat, aceasta a mers mai departe de realizarea papioanelor de damă, bărbați și copii. În prezent, pot fi achiziționate borsete de șold, portfarduri și chiar cercei.

Cerceii din imaginea de mai jos pe care i-am găsit în colet au fost o reală surpriză, deoarece chiar intenționam să-mi achiziționez ceva similar. În anotimpurile reci am o fixație pe nuanțele de gri și chiar îmi doream niște cercei sub formă de cănăfior/ciucuraș în această nuanță.

Sunt foarte mătăsoși, bine ”închegați” și au greutatea ideală, atât cât să arăt chic, fără să-mi ”cadă” urechile. Sunt, de departe, cei mai purtați cercei din colecția mea, deși de regulă nu sunt fana tortițelor de genul acesta.

Cât privește portfardul, mi-a plăcut mult exteriorul, materialul cu prestanță dar totodată lavabil și grija cu care acesta a fost realizat.

Dar sinceră să fiu, nu mă așteptam să fie și compartimentat! Este exact cum mi-am dorit, să nu mi se amestece toate produsele în interior. Să le pot organiza cumva, chiar și într-un spațiu mai mic precum acesta.

Una peste alta, acest portfard chiar este un must have! Are dimensiunea ideală, poate fi purtat în orice tip și orice dimensiune de geantă. Astfel, voi avea întotdeauna la îndemână produsele necesare pentru retușarea machiajului peste zi.

În încheiere

Vă recomand să aruncați o privire peste creațiile Ioanei Fodor, pentru că aveți ce vedea. Și cu siguranță nu veți pleca cu mâna goală de pe pagina acesteia. Eu navighez minute în șir în special printre papioanele colorate care-mi fură privirea și mă imaginez purtându-le.

Totodată, accesoriile Ioanei reprezintă și o foarte bună idee de cadou. Cu siguranță veți pune un zâmbet pe buzele celor cărora le veți dărui o părticică din creațiile sale! Mai ales că aceasta acordă o deosebită atenție și modalității de ambalare a lor, așa că nu trebuie să vă mai preocupați și de acest aspect.

Consider că este ”win-win” de ambele părți. Pe de o parte, Ioana este împlinită sufletește când constată câte persoane îi apreciază munca. Pe de altă parte, voi și/sau cei dragi vouă adăugați un plus de stil ținutelor voastre cu aceste accesorii cumva unicat. Spun asta deoarece majoritatea modelelor sunt lucrate în serie mică și foarte rar am observat să le mai refacă. Și mie tocmai asta îmi place: faptul că găsesc mereu noi și noi modele de unde pot alege.

Voi aveți acesorii realizate de Ioana Fodor? Dacă nu, ați purta astfel de papioane supradimensionate? Cum vedeți voi papionul ideal? În ce culoare sau cu ce model pe el?

 



21 thoughts on “Originalitate în accesorizare by Ioana Fodor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.