Despre Sabon și Royal Passport

Despre Sabon și Royal Passport

Chiar dacă sunt o persoană pasionată de tot ce ține de înfrumusețare, încerc să fiu destul de cumpătată și să nu cad pradă tentațiilor. Am remarcat de-a lungul timpului că există anumite brand-uri care pot deveni pericol pentru buget dacă se întâmplă să cazi în mrejele acestora. Și asta nu neapărat pentru că ar fi foarte scumpe, ci pentru că produsele lor creează dependență. Și ai mai apoi tendința de a-ți investi mare parte din resursele financiare în acestea. Astfel mi s-a întâmplat și mie cu brand-ul Sabon despre care vă voi povesti prin intermediul acestui articol.

Brand-ul Sabon îmi este cunoscut de foarte multă vreme, cam de vreo 10 ani, și cam tot de-atunci am încercat să mă țin departe de el. Inițial reținerea mea s-a datorat prețurilor puțin peste puterea mea de cumpărare din acea perioadă. Dar a se remarca totuși faptul că mai sus am folosit termenul ”investiție” și nu ”cheltuire”, veți afla curând și de ce.

Însă cum a apărut acest brand și care este povestea din spatele lui? Haideți să o aflăm împreună!

Despre Sabon

Sabon este un brand israelian care a luat naștere în anul 1997, în Tel Aviv, din inițiativa a doi prieteni din copilărie. Aceștia au deschis un mic magazin de săpunuri create manual după o rețetă australiană tradițională, veche de 70 de ani.

Numele brand-ului provine din spaniolă și înseamnă săpun, dar de-a lungul timpului acesta și-a extins aria de acoperire. Astfel, în prezent portofoliul Sabon cuprinde o gamă largă de produse pentru îngrijirea corpului și chiar produse pentru casă.

Încă de la început, obiectivul Sabon a fost acela de a oferi clienților săi doar ingrediente naturale, de înaltă calitate. Sarea marină, nămolul terapeutic și algele din Marea Moartă sunt atent selectate de specialiștii cosmetologi. Pe lângă acestea, în produse se regăsesc și alte ingrediente naturale precum uleiul de măsline și diverse uleiuri esențiale.

Conduși de convingerea că mirosurile Sabon pot schimba starea de spirit și stimula energia, aceștia continuă crearea de arome emblematice. Iar eu și alte milioane de reprezentante ale sexului frumos nu putem decât să ne bucurăm! 🙂

Ce este Royal Passport?

Sabon nu este numai despre produse de îngrijire corporală încadrate cumva high-end. Este și despre un sistem aparte de fidelizare a clientelei, numit foarte sugestiv Royal Passport. Practic, toți membrii Clubului Regal Royal Passport sunt tratați regește și au parte de promoții inedite!

Pentru a putea beneficia de tot ceea ce presupune Royal Passport, este necesară achiziționarea cardului de fidelitate. Acesta se achită o singură dată contra sumei de 20 de lei, apoi vă puteți bucura nelimitat de toate beneficiile cu care vine la pachet.

Sursă foto: www.sabon.ro

Iată care sunt beneficiile deținătorilor de card Royal Passport:

  1. Întotdeauna aveţi 10% discount, la orice achiziție;¹
  2. Lunar, Sabon alege un produs apreciat, pe care îl oferă cu minimum 20% reducere;
  3. Beneficiaţi de o reducere suplimentară de până la 15% la cele mai multe promoţii;²
  4. Primiți de ziua voastră un cadou special (voucher) pe e-mail, valabil timp de 30 de zile de la data naşterii;
  5. Zilele Royal Passport – zile de MEGA reduceri exclusive (-40% la fiecare produs), de câteva ori pe an;
  6. Un card de beneficii uşor de utilizat în magazine şi online;
  7. Sunteţi printre primii care încearcă, în exclusivitate, produse sau servicii noi;
  8. Sunteţi printre primii care află de promoţiile şi surprizele (tombolele) SABON;
  9. Serviciu de asistenţă clienţi, la dispoziţia dumneavoastră pentru orice întrebare;
  10. Datele dumneavoastră de înregistrare sunt în deplină siguranţă.

¹ Dacă nu este specificat altfel, nu se cumulează cu alte promoţii, oferte speciale, beneficii, vouchere sau reduceri.

² Reducerile suplimentare pentru membrii Royal Passport sunt menţionate explicit în cazul ofertelor speciale pentru care se aplică.

Experiența mea cu Sabon

Tot citind review-uri/păreri despre produsele Sabon, oricât am încercat să mă abțin, la un moment dat mi-am dorit să le încerc și eu. Așa că mi-am luat inima în dinți și am mers în magazinul Sabon din Galați Shopping City pentru a vedea ce mi-ar plăcea. Știam, în mare, că primul meu produs Sabon mi-aș dori să fie mult lăudatul ulei de duș. Acum mai rămăsese doar să văd cu ce mireasmă mă identific. Și nu mi-a trebuit prea mult, decizia a fost luată în mai puțin de 5 minute, câștigătoarea fiind cea din imaginea de mai jos:

Lavender Apple m-a încântat cel mai mult dintre toate aromele disponibile la raft în momentul respectiv. Este o combinație olfactivă foarte interesantă de lavandă cu măr, căreia nu i-am putut rezista. Aceasta nu a făcut decât să confirme ceea ce auzisem deja, anume că produsele Sabon miros excepțional!

Cât privește produsul în sine, îmi place tare mult textura acestuia și cât de multă spumă face! Chiar și cu o singură pompiță distribuită pe buretele de baie reușesc să mă spăl pe tot corpul. Și nu vreți să știți cum îmi miros pielea și baia după fiecare duș în care folosesc acest produs! Mai mult, pielea rămâne catifelată la atingere și se simte foarte hidratată. De multe ori n-am mai simțit nevoia aplicării unei loțiuni de corp după aceea.

Concluzii

După ce am simțit pe pielea mea beneficiile uleiului de duș Sabon, nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa acestuia. Și, evident, n-am putut rămâne la o singură mireasmă, dar despre celelalte vă voi povesti pe viitor.

Așadar, nu pot decât să vă recomand și vouă să vă răsfățați cu un astfel de ulei de duș, chiar dacă este ceva mai scump. Oricum, cu cardul Royal Passport îl cumpărați ceva mai ieftin, dar se consumă și foarte greu. Din produsul din imagine eu am avut 9 luni de zile, vă vine să credeți sau nu. Așa că eu m-am convins, rentează din plin să am în baie produse Sabon!

Mai am de făcut încă o remarcă și vă las în pace – ambalajele Sabon. Sunt cu totul și cu totul deosebite, luxuriante și… din sticlă marea majoritate! Eu, personal, ador ambalajele din sticlă și le prefer în defavorea celor din plastic. Desigur, pentru cei care le preferă așa, știu că o parte dintre produse se găsesc și în varianta ambalaj din plastic. Eu, însă, le prefer pe celelalte.

Design-ul etichetelor și al pungilor este, iarăși, foarte pe gustul meu, cumva în stil baroc, cu detaliile de rigoare. Plus că toate produsele sunt mai întâi înfășurate în hârtie decorativă înainte de a fi introduse în pungă. Pentru mine este clar că la Sabon atenția la detalii primează, ceea ce face ca totul să fie la superlativ!

Voi ce ați încercat din portofoliul acestora și ce mi-ați mai putea recomanda?



17 thoughts on “Despre Sabon și Royal Passport”

Dă-i un răspuns lui Catalina Coman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.