Dinuzete – bijuterii handmade cu atitudine

Dinuzete – bijuterii handmade cu atitudine

În ceea ce mă privește, accesoriile m-au atras dintotdeauna, încă de mic copil. Îmi amintesc că prima pereche de cercei din argint am avut-o la doi ani. Apoi, la vârsta de patru ani deja aveam ceas, curea la pantaloni și îmi doream poșețică. Pare-se că de mică am fost consumatoare de modă, am avut ceva înclinații spre acest domeniu încă de atunci. Pasiunea aceasta s-a păstrat de-a lungul timpului, în special cea pentru bijuteriile din argint. Nu am idee dacă are legătură cu mai sus menționații cercei, însă alt metal prețios nu mă văd purtând. Și dacă odinioară vă povesteam că nu mă văd mergând niciunde fără cercei, următoarele pe listă ar fi brățările. Întotdeauna m-au atras aceste bijuterii, am considerat că înfrumusețează și conferă feminitate mâinii. Totuși, în generoasa mea colecție de brățări din argint lipsea un anumit model pe care-l tot admiram pe Pinterest. Dar iată că recent am avut norocul ca trei astfel de brățări să-și facă loc în cutia mea de bijuterii, grație unui brand românesc numit Dinuzete.

Despre Dinuzete

Dinuzete este un brand românesc de bijuterii handmade care a luat ființă din dragostea față de familie și prieteni și din pasiunea pentru frumos. Fiecare bijuterie Dinuzete este unică în felul său, originală, realizată după măsurile clientului.

În magazinul online găsiți variate modele de coliere și cercei, însă brățările stau la baza acestuia. Sunt disponibile o mulțime de modele de brățări de damă, bărbați, copii și chiar unisex sau pentru cupluri.

Dinuzete

Termenul de execuție este foarte scurt, cele trei brățări ale mele fiind gata în mai puțin de 30 de minute. Cu toate acestea, sunt foarte bine realizate și rezistente, durabile în timp.

Materialul cu care se lucrează cel mai frecvent este argintul. Însă, la cerere și în măsura în care este posibil, se pot realiza (mai ales) brățări și din alte materiale. Pentru inspirație vă recomand să aruncați o privire pe pagina de Facebook Dinuzete. Acolo sunt disponibile o mulțime de modele de brățări, eu cu greu m-am putut opri la trei dintre ele. Iată care sunt cele pe care le-am ales.

Brățări din argint Dinuzete

Deși, așa cum vă spuneam anterior, mi-au picat cu tronc o mulțime de brățări Dinuzete, cele pe care le-am ales sunt acelea pe care mi le doream de ceva vreme. Sunt trei modele relativ simple, însă foarte versatile, care pot fi purtate fără probleme în orice context.

DinuzeteAcestea vin ambalate într-o cutie albă, elegantă, personalizată cu numele brand-ului, mizându-se pe minimalism – o alegere perfectă, după părerea mea.

Cât privește noile mele brățări, am optat pentru două modele pe elastic și unul pe șnur. Apoi mi-a părut rău că nu le-am luat pe toate pe șnur, deoarece ador combinația de argintiu cu negru. Și recunosc, mă atrag acele ”piciorușe” care reglează brățara și care atârnă, pot fi chiar antistres dacă mă joc cu ele. 🙂

DinuzetePort aceste brățări cel mai adesea în combinație cu ceasul, rareori de sine stătătoare, asta pentru că îmi pare că arată foarte bine împreună. Toate ceasurile pe care le am sunt argintii cu cadran alb sau negru, așa că obțin mixul perfect cu un minim de efort.

Cât despre versatilitatea acestora, am avut ocazia de a le-o testa din plin pe parcursul ultimelor săptămâni. Astfel, am putut observa cât de bine arată atunci când completează o ținută elegantă, dar și una casual sau chiar sport. Brățările Dinuzete pot fi purtate oriunde și oricând, garantând un plus de stil și de atitudine oricărui tip de outfit.

Dinuzete

Închei prin a vă spune că…

Sunt foarte bucuroasă că am ceste brățări și că în sfârșit pot să creez o accesorizare asemănătoare celor pe care le admiram pe internet. De când am intrat în posesia lor abia daca le-am mai dat jos de la mână și încă arată foarte bine. Mă așteptam ca biluțele din argint să se zgârie sau să aivă un aspect uzat după scurt timp, însă se prezintă ca atunci când le-am primit. Îmi plac foarte mult și îmi mai doresc încă… multe astfel de modele!

Vă recomand și vouă să adăugați colecției voastre astfel de brățări pentru că sunt foarte cool și nu se demodează niciodată. O singură mențiune am de făcut: aveți mare grijă, deoarece creează dependență! 😀 Pot confirma din propria experiență!

Am totuși o curiozitate: printre cititorii mei, sunt persoane care deja dețin brățări Dinuzete? Pe o scară de la 1 la 10, cam cât de tare le iubiți?

 

 



11 thoughts on “Dinuzete – bijuterii handmade cu atitudine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.