Benton – Ser de față ușor și hidratant

Benton – Ser de față ușor și hidratant

Îngrijirea tenului mă preocupă la modul serios încă din perioada preadolescenței de când acneea și-a făcut pentru prima dată apariția. Aceasta în contextul unui ten mixt, capricios, care se confruntă cu diferite probleme în funcție de anotimp. La momentul actual trebuie să iau în calcul o serie de aspecte atunci când vine vorba despre ten. Acestea ar fi zonele cu acnee, zonele cu sebuum, zonele uscate și liniile fine. Pentru aceste patru probleme cea mai bună soluție o reprezintă folosirea cu regularitate a unui ser pentru față. Ideal ar fi unul cu o consistență cât mai ușoară, dar în același timp hidratant. După lungi căutări, am găsit pe site-ul Natural Hysteria un astfel de ser aparținând unui brand corean numit Benton.

Despre Natural Hysteria

Natural Hysteria este un site care reunește sub aripa sa produse cât mai curate din punct de vedere al ingredientelor. Specialiștii din spatele acestui magazin online se preocupă atât de frumusețea, cât și de sănătatea noastră. Astfel, navigând pe site veți găsi o mare varietate de produse. Sunt disponibile game pentru îngrijirea părului, a corpului, dar și una de suplimente alimentare unice în România. De asemenea, aveți posibilitatea de a încerca produse cumva mai greu accesibile țării noastre. Principala proveniență a produselor de pe site este SUA și Coreea.

După ce am ”răsfoit” temeinic site-ul mi-au atras atenția în mod special două produse. Evident că au legătură cu cele două mari domenii de interes ale mele, skincare și haircare. Este vorba despre serumul de la Benton despre care vă spuneam anterior și o mască pentru păr aparținând brand-ului Alikay Naturals.

Benton Natural HysteriaAm planificat să vă povestesc despre fiecare produs în parte în articole separate, astfel că astăzi îmi voi concentra atenția asupra serului de la Benton.

Benton – Ser de față ușor și hidratant

Despre mine știți deja că sunt o snoabă a ambalajelor, astfel încât acesta este primul aspect despre care vă voi vorbi. De altfel, ambalajul este cel care de cele mai multe ori îmi influențează decizia de cumpărare. Și sunt conștientă că este oarecum nedrept cum procedez, însă uneori mi se întâmplă.

Serul de față ușor și hidratant de la Benton este ambalat într-o cutie din carton calitativ într-o plăcută nuanță de roz-nude. Recipientul în care este îmbuteliat produsul este confecționat dintr-un plastic dur și dispune de pipetă pentru dozarea acestuia.

Mă așteptam ca produsul să dispună de un recipient din sticlă, însă bag de seamă că s-a optat pentru minimalism. Nu s-a investit foarte mult în calitatea ambalajului, însă conținutul propriu-zis este cel care contează cu adevărat.

Benton Natural HysteriaBeneficiile ingredientelor

Serul de față ușor și hidratant de la Benton are în compoziție un complex brevetat numit MultiEx BSASM Plus. Acesta este compus din șapte ingrediente protectoare provenite din plante, care îmbunătățesc bariera naturală a pielii, lăsând-o netedă, elastică și radiantă.

Cele șapte plante din complexul MultiEx BSASM Plus sunt:

  • Centella Asiatica – are proprietăți antiinflamatoare, de vindecare a rănilor și efect notabil în tratarea dermatitei;
  • Lateliflora baicalensis (Scutellaria chineză) – bogată în flavonoide, are efect antioxidant, antiinflamator și protector;
  • Polygonum Cuspidatum (pulbere de Resveratrol) – este un compus fenolice cu un puternic efect antioxidant, antiîmbătrânire, care protejează împotriva radiațiilor UV nocive;
  • Licorice (lemn dulce) – are proprietăți antiseptice, antiinflamatorii, estompează petele și uniformizează nuanța tenului;
  • Camellia sinensis (ceai verde) – este antioxidant, are efect antiage și antiinflamator, protejează tenul împotriva radiațiilor solare, previne cu succes cancerul de piele, ține la distanță radicalii liberi și îmbunătățește aspectul tenului acneic;
  • Chamomilla (mușețel) – conține chamazulene, apigenină și bisabolol și are rol antibacterian, dezinfectant, antiinflamator, emolient, decongestiv și antialergic;
  • Rosmarinus Officinalis (rozmarin) – bogat în vitamine și antioxidanți, ajută la diminuarea capilarelor de la suprafața pielii, luptă împotriva îmbătrânirii, are proprietăți oxidative, antiinflamatoare și antimicrobiene.

Alte trei ingrediente care fac din serul Benton un produs senzațional sunt următoarele:

  • mineralele din extractul de cacao – mai exact magneziu, calciu, fier, cupru și potasiu, au proprietăți exfoliante, hidratante și tonifiante, inhibă acneea și grăbesc accelerarea rănilor de dimensiuni mici;
  • extractele din Madecassoside (derivat din Centella Asiatica) – adică acizi grași, asiaticoside, madecassoside, brahmoside, brahminoside, campesterol, stigmasterol și sitosterol, cu efect antirid (atât preventiv, cât și curativ), regenerator, antiinflamator, tonic, refermizant, stimulează sinteza de colagen și formarea de fibroblaste;
  • acidul hialuronic – contribuie la menținerea hidratării pielii, îi crește elasticitatea și rezistența, îi îmbunătățește fermitatea și are efect regenerator, accelerând procesul de cicatrizare și calmare al acesteia.

Benton Natural HysteriaDe asemenea, lista completă a ingredientelor este disponibilă pe site și poate fi consultată în pagina produsului.

Experiența de testare

Serul are o consistență semi-fluidă, în sensul în care nu este nici prea subțire, dar nici prea vâscos. Este transparent și inodor, ceea ce îmi indică absența parfumului și a alcoolului din compoziție. Nu știu de ce mă așteptam să miroasă a cacao, dar absența acestuia mă face tare bucuroasă. Asta deoarece s-a demonstrat că cele două ingrediente au în timp efect nociv asupra tenului.

Textura serului este cumva asemănătoare apei, cam atât este de ușor. Cu toate acestea, este emolient, se întinde bine pe piele și se absoarbe cu ușurință. Nu lasă peliculă grasă la suprafața tenului și nici nu rămâne lipicios. După absorbția completă a acestuia tenul se simte foarte hidratat și foarte catifelat la atingere.

Dacă este folosit cu regularitate, acest ser de față ușor și hidratant contribuie la vizibila îmbunătățire a aspectului tenului. Aplicarea acestuia atât dimineața, cât și seara mi l-a făcut mai luminos, mai uniform, iar liniile fine sunt vizibil atenuate. Și chiar nu exagerez cu nimic dacă spun că radiază de sănătate. Ce îmi place la acest produs este că mă pot bucura de beneficiile acestuia fără să îmi simt tenul încărcat.

Per total, sunt foarte încântată de beneficiile pe care serul de față ușor și hidratant le-a adus tenului meu. Mi-am dat seama că este acel produs pe care îl căutam de foarte multă vreme. Îmi doream un produs pentru îngrijirea feței cât mai light, dar care să-mi rezolve problemele tenului și iată că în sfârșit l-am găsit! Îl recomand cu toată încrederea tuturor celor care își doresc un ten vizibil hidratat, uniform și luminos. Sunt convinsă că veți fi la fel de încântatăe de el ca și mine.

Cu toate că știu că nu este un produs foarte popular, sunt totuși curioasă: este cineva care deja l-a încercat?



15 thoughts on “Benton – Ser de față ușor și hidratant”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.