Albirea dinților acasă cu BetterSmile

Albirea dinților acasă cu BetterSmile

Albirea dinților este cu siguranță un subiect de care suntem cu toții preocupați, indiferent de vârstă sau de sex. Nuanța dentiției noastre este (de cele mai multe ori) moștenită genetic. Însă în mare parte din cazuri aceasta este afectată și de diverși factori externi precum consumul regulat de cafea sau fumatul. Raportându-ne la vedetele de talie națională sau internațională, ne dorim și noi dinți albi precum ai lor. Numai că omitem faptul că majoritatea au recurs la fațete dentare și ne dorim rezultate precum ale lor. Categoric, metodele tradiționale de albire nu pot concura cu fațetele dentare, însă eu am totuși o sugestie pentru voi. Este vorba despre un produs pentru albirea dinților acasă de la BetterSmile, mult mai accesibil și cu rezultate imediate.

Ce este BetterSmile?

Tocmai pentru că mă preocupă subiectul, v-am mai scris de-a lungul timpului despre albirea dinților acasă. Întotdeauna vă vorbesc din experiență, vă vând ponturi care în cazul meu au dat rezultate foarte bune. Este și cazul produsului care face subiectul articolului de astăzi, pudra din cărbune activ pentru albirea dinților de la BetterSmile.

BetterSmileBetterSmile este o pudră organică din cărbune activ, un produs non-toxic 100% natural obținut din coajă de nucă de cocos organică. Aceasta nu are în compoziție fluor, peroxizi de hidrogen sau alți aditivi periculoși, fiind astfel indicată oricui își dorește deschiderea nuanței dinților. Mai mult, BetterSmile nu doar că îndepărtează petele de pe dinți, dar înlătură și respirația urât mirositoare prin dezinfectarea limbii.

Recomandare

BetterSmile nu este un substituent al pastei de dinți, ci un produs de albire recomandat a se folosi înaintea periajului regulat cu pastă de dinți.

Pentru rezultate rapide, specialiștii BetterSmile vă recomandă folosirea pudrei 1 dată pe zi timp de 14 zile consecutiv. Apoi o puteți folosi ori de câte ori simțiți nevoia.

Kit-ul de albire BetterSmile este compus din recipientul cu pudră din cărbune activ + periuță de dinți din bambus. Aceasta din urmă este special concepută pentru acest tip de periaj dentar.

BetterSmile

Cum se folosește?

Pudra din cărbune activ BetterSmile se folosește în 3 pași simpli. Tot ce trebuie să faceți pentru a vă bucura de beneficiile acesteia este să:

  1. umeziți periuța de dinți și să o introduceți în pudra din cărbune activ;
  2. periați bine dinții pentru 2-4 minute;
  3. clătiți bine gura cu apă și bucurați-vă de un zâmbet strălucitor.

Experiența mea

Recunosc faptul că la prima vedere m-a intimidat culoarea pudrei din cărbune activ BetterSmile. Nu mă gândeam decât că îmi va păta dinții și gingiile, ceea ce s-a și întâmplat la prima utilizare. Spațiile interdentare nu s-au dat curățate, până când nu mi-a venit o idee. Aveam senzația că dacă voi clăti gura energic, pudra din cărbune se va îndepărta cu ușurință. Însă în cazul meu nu a fost așa, dar am găsit cea mai bună variantă pentru mine.

După fiecare utilizare a pudrei BetterSmile, am periat și cu pastă de dinți și astfel am obținut rezultatele scontate. Dinții și gingiile s-au curățat foarte bine, întreaga dentiție fiind mult mai curată și mai albă decât înainte.

Concluzii

Regretul meu este acela că nu am făcut poză înainte, pentru a vă putea face un before&after. Dar știți și voi cum vă entuziasmați când descoperiți câte un produs nou! Îl testați direct, uitând complet și de alte aspecte precum acesta. Poate veți spune că aș fi putut face totuși o poză pe care să o folosesc în acest sens. Numai că, ce credeți? Rezultatele au fost vizibile încă de la primul periaj cu pudra din cărbune activ BetterSmile! Știu că poate părea surprinzător, însă acest produs chiar funcționează de minune dacă este folosit cu regularitate.

BetterSmileEu folosesc BetterSmile din vară și abia de curând am consumat recipientul. Mi-am creat un obicei din a folosi această pudră din cărbune activ de 2-3 ori pe săptămână și mă declar mulțumită. Nu mi-a agresat deloc smalțul dinților și nu mi-a sensibilizat în vreun fel dantura. Cu siguranță voi reachiziționa produsul pentru a mă bucura de un zâmbet alb cât mai mult timp cu putință.

În încheiere…

Îl recomand cu încredere tuturor celor care-și doresc un aspect vizibil îmbunătățit al dinților. Mai ales că BetterSmile vă acordă 30 de zile de garanție. Astfel că în cazul în care produsul vă nemulțumește sau este sub așteptările voastre, îl puteți returna. BetterSmile vă returnează 100% din suma plătită, fără probleme.

Voi ați încercat pudra din cărbune activ BetterSmile? Ați fost mulțumite de ea?

 



19 thoughts on “Albirea dinților acasă cu BetterSmile”

Dă-i un răspuns lui Almona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.