#LookBook – inspirație pentru Ziua Femeii | Medelin.ro

#LookBook – inspirație pentru Ziua Femeii | Medelin.ro

Astăzi este 1 martie – oficial, prima zi de primăvară din calendar. În această perioadă a anului în atmosferă se simte un zumzet ceva mai intens decât de obicei și nu, nu e despre mărțișoare. Este despre faptul că începe numărătoarea inversă, AMR-ul până la petrecerea de Ziua Femeii, pentru care reprezentantele sexului frumos au nevoie de o ținută nouă. Goana după rochia perfectă poate fi extrem de extenuantă și o spun din experiență, tocmai de aceea am soluția salvatoare. Achiziționarea întregului outfit de pe un site complet, unde le găsiți pe toate: atât rochia, cât și pantofii și accesoriile. Anul acesta eu m-am reorientat către site-ul Medelin.ro unde am văzut câteva articole cu care îmi pot crea ținuta perfectă. Haideți să vă arăt la ce m-am gândit!

Rochie PrettyGirl + pantofi Alio | Medelin.ro

Probabil ați observat că eu de foarte multe ori optez pentru rochii pe gât sau cât mai la baza gâtului. Nu știu de ce, dar mi se pare mie că mă avantajează modelul acesta, de aceea îl aleg foarte des. La începutul primăverii cel mai adesea aleg să port rochii cu mâneci lungi, precum cea din imaginea de mai jos.

Medelin.roFaptul că este multicoloră o face să fie foarte permisivă, versatilă, astfel că nu trebuie să mă stresez prea mult cu nuanța pantofilor. Aceștia pot fi, spre exemplu, în oricare nuanță de pe rochie, iar eu am ales galbenul.

Medelin.roModelul acestor pantofi este genial, varful ascuțit inspiră eleganță, iar tocul gros este incredibil de comod. Singurul aspect de care ar trebui ținut cont este acela că bareta scurtează piciorul. Așadar, persoanele mignone ar trebui să evite pantofii cu baretă, dar se pot reorienta lejer către unii fără.

Eu percep această ținută ca fiind una potrivită unei petreceri pe timp de zi, voi ce spuneți? Dacă vă tentează acest #LookBook și vă vedeți purtându-l, rochia poate fi comandată de aici, iar pantofii de aici.

Rochie petrecută + pantofi Soso | Medelin.ro

Dacă aveți rezervare la o petrecere de seară, atunci și ținuta trebuie să fie una pe măsură. Eu aș opta pentru o rochie petrecută într-o superbă nuanță de albastru regal. Modelul ales de mine reunește în sine două dintre trend-urile acestui an, respectiv fronseurile și lucrătura parte-peste-parte.

Medelin.roDesign-ul acestei rochii este unul foarte flatant deoarece talia este marcată, iar fronseurile adaugă un plus de volum acolo unde lipsește natural. Per ansamblu, se obține silueta clepsidră atât de mult râvnită de către femei.

Consider că pantofii negri sau nude ar fi prea mainstream, așa că aș vedea această rochie purtată cu unii leopard print.

Medelin.roPrint-ul leopard este destul de sensibil, însă cel mai bine arată cel de mărimea din imagine. Dimensiunea acestuia combinat cu vârful ascuțit și cu tocul gros îi fac să pară scumpi, chiar dacă nu sunt. Nu vă speriați de înălțimea tocului, vă spun din experiență că este cât se poate de comod.

Vă place această ținută? Păi, zic să vă las trimitere către aceste două articole, pentru a le putea comanda: rochia aici, iar pantofii aici.

Rochie cu croi larg + pantofi Destor | Medelin.ro

Sunteți graviduțe dornice de a petrece 8 martie într-un cadru festiv și nu aveți ținuta potrivită? Am o sugestie pentru voi, pe site găsiți și rochii cu croieli ideale pentru perioada de maternitate.

Medelin.roMânecile acestei rochii sunt de mare efect, iar lungimea este mai mult decât decentă. Fiind lucrată larg în partea de jos, aceasta poate fi purtată chiar și în lună mare de sarcină.

În ceea ce privește încălțămintea, puteți fi elegante și dacă optați pentru tocuri mici, așa cum este și indicat în această perioadă. Iată la ce model de pantofi m-am gândit.

Medelin.roAcești pantofi roșii creează un contrast genial cu rochia, sunt eleganți, feminini și comozi. Dat fiind faptul că rochia nu prea poate fi accesorizată decât cu cercei opulenți, accesoriul de pe pantofi adaugă un plus de stil întregii ținute.

Desigur, puteți concepe ținuta aceasta și în contrast invers. Pe site este disponibilă și varianta roșie a rochiei, respectiv neagră a pantofilor. Iată de unde le puteți achiziționa: rochia neagră aici, iar pantofii roșii aici.

Cercei Medelin.ro

Dacă în ceea ce privește rochia, o purtăm de regulă la un singur eveniment, accesoriile își dovedesc utilitatea în timp. Și pentru că tot am vorbit despre cercei opulenți, zic să vă arăt ce model versatil am găsit pe site. Este o pereche de cercei Mango care poate fi purtată la toate cele trei ținute de mai sus.

Medelin.roCerceii sunt confecționați dintr-un metal foarte calitativ și sunt disponibili atât pe auriu, cât și pe argintiu. Conform gusturilor mele, în cazul primei și celei de-a doua ținute aș opta pentru varianta pe auriu. Însă pentru ultimul outfit cel mai bine s-ar preta modelul acesta de cercei pe argintiu. Dacă vă vedeți purtându-i, de aici îi puteți comanda.

Geantă plic Medelin.ro

Și ca să păstrez aceeași notă minimalistă la capitolul accesorii, vă propun tot o singură variantă de geantă plic. La fel ca și în cazul cerceilor, plicul aici de față se potrivește fiecăreia dintre cele trei ținute de mai sus.

Medelin.roAre o nuanță plăcută de auriu-șampanie, iar dimensiunile sunt mai mult decât perfecte. Este ideală pentru a purta în ea strictul necesar precum telefon, șervețele, ruj, chei și ceva cash. Poate fi purtată atât în mână cât și pe umăr, deoarece dispune de baretă de tip lanț. Așa e că vă place? Comandați-o de aici și adăugați-o colecției voastre.

Concluzii

Iată, deci, cât de mult puteți să simplificați căutarea ținutei perfecte pentru petrecerea de 8 martie. Și practic, achiziționând-o online nu riscați să aveți articole vestimentare sau accesorii identice cu ale unei alte femei.

Pe site-ul Medelin.ro găsiți o mulțime de modele de rochii și de pantofi, așa că aveți de unde alege. Cu puțină imaginație puteți crea niște outfit-uri de invidiat, chiar și cu un buget restrâns. Pentru că da, pe acest site prețurile sunt pentru orice buzunar. Și nu doar că economisiți bani, ci și timp – această resursă irecuperabilă atât de importantă.

Acum spuneți-mi, care dintre cele trei ținute vă place cel mai mult? Care se potrivește cel mai bine stilului vostru vestimentar?



14 thoughts on “#LookBook – inspirație pentru Ziua Femeii | Medelin.ro”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: