Îndulcitori pe bază de xylitol | XLEAR România

Îndulcitori pe bază de xylitol | XLEAR România

În decembrie anul trecut s-au împlinit 5 ani de când am pornit pe drumul unui stil de viață sănătos. Rând pe rând am început să renunț la anumite băuturi sau alimente nocive, precum sucuri sau chips-uri. Am redus drastic consumul de pâine, lucru care a venit în mod natural și n-am mai mâncat junk food decât ocazional. A urmat reducerea cantității de sare din mâncare, deoarece am observat că mă făcea să rețin apă în organism. A fost puțin cam dificil, dar am reușit, iar acum nu mai simt nevoia să mai mănânc la fel de sărat ca odinioară. Și iată că în 2018 a venit rândul zahărului, am renunțat la cel din trestie de zahăr în favoarea celui de cocos. Dar nu mi s-a părut suficient, așa că la începutul acestui an am trecut pe îndulcitori pe bază de xylitol de la XLEAR România.

XLEAR RomâniaCe este xylitolul?

Până să întâlnesc îndulcitorii pe bază de xylitol de la XLEAR România, nu aveam cunoștințe despre existența acestora. Însă mi s-a părut interesantă ideea, așa că am studiat puțin problema înainte de a începe să îi consum.

Definiția cea mai simplă a xylitolului ar fi aceea că este un îndulcitor natural cu multiple beneficii pentru sănătate. De fapt, xylitolul este un alcool de zahăr având o structură cristalină, granulară, cu o capacitate de îndulcire comparabilă cu cea a zahărului obișnuit. Acesta se găsește în mod natural în numeroase fructe și legume, ba chiar este produs și de către organismul nostru.

Xylitolul se extrage din porumb sau din copacii de mesteacăn, preferându-se prima variantă deoarece este mult mai sustenabilă. Având în vedere faptul că se cultivă deja pentru hrană, porumbul este mai eficient din punct de vedere al costurilor. Plus că este și mai prietenos cu mediul, nemaifiind necesară exploatarea copacilor de mesteacăn.

Care sunt beneficile xylitolului?

Xylitolul se folosește ca o alternativă naturală a zahărului, având același raport de îndulcire de 1:1 ca a celui din urmă. Acesta nu are nici un efect asupra nivelului de zahăr din sânge, deci implicit nici asupra insulinei. Totodată, xylitolul are cu 40% mai puține calorii decât zahărul obișnuit, putând fi folosit cu succes și de către cei aflați la dietă. Este de asemenea recomandat și persoanelor care luptă împotriva diabetului.

Un lucru pe care cu siguranță nu îl știați despre xylitol este că este eficient împotriva bacteriilor. Interacțiunea se realizează pe două fronturi:

  • în primul rând, xylitolul nu fermentează – bacteriile nu îl pot folosi în procesele metabolice;
  • în al doilea rând, xylitolul are o calitate anti-aderentă – blocheaza bacteriile să adere la țesuturile celulare.

XLEAR România a folosit xylitolul în multiple produse despre care vă voi povesti pe viitor. Însă astăzi vreau să vă fac cunoștință cu cei doi îndulcitori care mi-au rezolvat adicția de zahăr obișnuit, XyloSweet și Lite&Sweet.

Îndulcitor XyloSweet | XLEAR România

Îndulcitorul XyloSweet este conceput din 100% xylitol, obținut din coceni de porumb și știuleți nemodificați genetic. Oferă același gust dulce ca zahărul, dar cu 40% mai puține calorii decât acesta. Xylitolul are indicele glicemic 7, înlocuind cu succes zahărul din trestie de zahăr.

XLEAR RomâniaIată de ce este recomandat consumul de îndulcitor XyloSweet:

  • ingredientul conținut nu este modificat genetic, fiind verificat din punct de vedere al purității;
  • nu conferă un gust neplăcut alimentelor și băuturilor în care este utilizat;
  • are cu 40% mai puține calorii decât zahărul obișnuit;
  • este ideal pentru diabetici, datorită indicelui glicemic 7 (față de 65-70 cât au majoritatea sortimentelor de zahăr);
  • are aceeași putere de îndulcire ca a zahărului obișnuit;
  • varianta de ambalare la pliculețe de 4gr este foarte convenabilă, mai ales pentru călătorii.

Îndulcitor Lite&Sweet | XLEAR România

Îndulcitorul Lite&Sweet este realizat din două ingrediente, după cum urmează:

  • erythritol – obținut din boabe de porumb nemodificate genetic, folosit ca îndulcitor;
  • xylitol – obținut din coceni de porumb și știuleți nemodificați genetic, folosit ca îndulcitor natural.

În urma amestecului acestor două substanțe a rezultat un produs ce are gust și textură similare zahărului. Are cu 75% mai puține calorii decât zahărul obișnuit și un indice glicemic 3. Este ideal pentru un stil de viață sănătos dar și pentru diabetici.

XLEAR RomâniaIată de ce este recomandat consumul de îndulcitor Lite&Sweet:

  • diminuează riscul apariției disconfortului digestiv (pe care-l poate da xylitolul pur);
  • conține ingrediente nemodificate genetic;
  • are cu 75% mai puține calorii, fiind perfect pentru un stil de viață sănătos;
  • este mai sigur pentru diabetici, având indicele glicemic 3;
  • varianta de ambalare la pliculețe de 4gr este foarte convenabilă, mai ales pentru călătorii.

Părerea mea

Mie mi-a luat foarte puțin timp să mă acomodez cu cele două variante de îndulcitori de la XLEAR România. Prima variantă încercată a fost cea XyloSweet, cu verde. Am asimilat-o foarte bine și nu mi-a conferit vreun disconfort abdominal, nu a avut efect laxativ ori ceva similar. La fel de ok a fost și varianta Lite&Sweet, eu personal nu am vazut vreo diferență între cele două, nici ca textură, nici ca gust. Ambele mi-au îndulcit alimentele și băuturile la fel de bine și mă bucur tare mult că le-am descoperit.

Precis mi-ar fi fost tare greu să renunț la zahărul obișnuit dacă nu aveam înlocuitori cu aceeași putere de îndulcire. După cum bine știți, adicția de zahăr este una dintre cele mai acerbe, multe persoane clachează pe drumul spre renunțare. Însă iată cum totul se simplifică atunci când avem la îndemână îndulcitorii pe bază de xylitol de la XLEAR România! Am mai folosit câteva produse pe bază de xylitol de la acest brand, însă despre ele vă voi povesti într-un alt articol.

Până atunci, spuneți-mi, voi ați încercat îndulcitorii pe bază de xylitol? Cum vi se par? V-ați acomodat repede cu ei sau dimpotrivă?



10 thoughts on “Îndulcitori pe bază de xylitol | XLEAR România”

Dă-i un răspuns lui Cristina Barbieru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.