Uleiuri esențiale Oudh | Oudh Australia

Uleiuri esențiale Oudh | Oudh Australia

Nu am de ce să mă mai ascund, parfumurile sunt marea mea slăbiciune dintotdeauna. Și dacă prin adolescență foloseam diverse parfumuri de pe la firme de tip MLM, s-au făcut 9 ani de când am ridicat ștacheta. ”M-am lovit cu capul” de parfumurile brand-urilor celebre și le-am lăsat să mă subjuge, recunosc. Nu mai spun că anul acesta l-am început cât se poate de bine… Am descoperit parfumeria de nișă și oud-urile și m-am îndrăgostit iremediabil de ele! Să fie vreo un an de zile de când am o înclinație spre cultura orientală. De la articole vestimentare și accesorii, până la parfumuri, toate mă fascinează în egală măsură. Însă, la capitolul parfumuri de inspirație orientală cele care m-au câștigat sunt uleiurile esențiale Oudh Australia. Sunt complet diferite de toate oud-urile încercate de mine până în prezent și vă voi detalia și de ce.

Oudh AustraliaDespre Oudh Australia

Brand-ul Oudh Australia a luat ființă din dorința de a oferi iubitorilor de parfumuri esențe unice, premium, unisex. Parfumierii Oudh Australia au petrecut doi ani experimentând, testând și căutând combinațiile de arome perfecte pentru a crea cinci parfumuri exclusive. Astfel au luat naștere cinci uleiuri esențiale oudh, combinate cu alte uleiuri orientale, menite să ofere experiențe unice și fascinante. Cele cinci uleiuri esențiale Oudh Australia reprezintă fuziunea perfectă dintre influențele orientale, parfumurile florale și esențele lemnoase.

Oudh AustraliaOudh Australia aduce în premieră în țara noastră această colecție de uleiuri esențiale de lux apreciată în întreaga lume. Povestea Oudh își are rădăcinile în tradițiile Antichității, fiind prețuită de Case Regale, aristocrați și parfumieri celebri de-a lungul timpului. De secole, Oudh este cea mai scumpă și mai greu de obținut esență naturală de parfum din lume.

De ce Oudh Australia?

Nu mă voi lungi foarte mult, vă voi da cinci motive pentru care merită să experimentați uleiurile esențiale Oudh Australia:

  1. sunt supranumite ”aur lichid” – deoarece sunt mai scumpe decât aurul, Oudh-ul extrăgându-se manual din lemnul de agar;
  2. sunt 100% naturale și nu conțin alcool – sunt create artizanal, compușii acestora fiind non-toxici, testați dermatologic și certificați ISO;
  3. sunt unisex – de experiența unică, exotică a acestor uleiuri esențiale se pot bucura ambele sexe, deopotrivă;
  4. sunt de patru ori mai persistente – fiind create prin combinarea uleiului esențial, prețios Oudh cu uleiuri esențiale 100% organice, rezistă pe piele de până la patru ori mai mult;
  5. au efect terapeutic și antistres – uleiurile esențiale Oudh Australia au nenumărate efecte benefice pentru organism, calmându-l, relaxându-l și detensionându-l.

Experiența mea cu Oudh Australia

Când am intrat în posesia setului am fost de-a dreptul fascinată în primul rând de ambalaj. Dacă mă întrebați pe mine, ambalajul negru, mat, inscripționat cu auriu mi se pare cea mai faină combinație ever! Ambalajul setului este dintr-un carton calitativ, menit să protejeze cutia propriu-zisă, însă nici acesta nu face rabat de la calitate.

Cutia care găzduiește cele cinci uleiuri esențiale dispune de închidere magnetică, ceea ce o surclasează în seturile de genul. La interior recipientele sunt bine fixate într-un burete calitativ, așa că nici vorbă se se deranjeze în timpul transportului. Au fost livrate prin curier și au ajuns la mine în stare perfectă.

Oudh AustraliaRecipientele ce găzduiesc ”aurul lichid” sunt confecționate din sticlă cu metal și au fiecare câte un cănăfior de inspirație orientală. De asemenea, aplicatorul sub formă de tijă este tot din sticlă și este foarte bine fixat în capac. Totul este la superlativ, gândit până în cele mai mici detalii, pentru ca setul să-și merite pe deplin titulatura de set de lux.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că sunt o norocoasa! Fac parte din infima categorie de oameni care nu-și pierd percepția olfactivă dacă miros mai mult de trei parfumuri într-un timp relativ scurt. Așa că nu am stat prea mult pe gânduri și le-am încercat pe toate, deoarece eram foarte curioasă despre ele.

Ce vă pot spune despre primul contact cu uleiurile esențiale Oudh Australia este că fiecare are personalitatea sa. Toate mi-au plăcut în egală măsură, tocmai pentru că poartă propria semnătură. Ca să vă puteți face o idee despre ele, vă voi povesti despre fiecare ulei în parte. Însă voi opta pentru articole separate din motivul că nu-mi doresc să nu mă lungesc prea mult cu acesta.

Așadar, până la următorul articol, vă las aici link direct către setul de uleiuri esențiale Oudh Australia. Nu de alta, dar poate că nu mai aveți răbdare și vreți să vă satisfaceți curiozitatea mai repede.

Pont

Pentru o foarte scurtă perioadă de timp la achiziționarea unui set primiți CADOU un ulei esențial Oudh Australia de 5 ml. De asemeni, dacă nu sunteți dispuse să vă asumați un blind buy, aceștia vă oferă posibilitatea de a intra în posesia unor testere, cu condiția să achitați contravaloarea transportului.

Acum spuneți-mi, vouă cum vi se par oud-urile, în general? Vă reprezintă? Vă vedeți purtându-le?

 

 



15 thoughts on “Uleiuri esențiale Oudh | Oudh Australia”

  • wow… pretul setului e maricel tare… nu cred ca m-as incumeta sa dau banii pe el, sincer. si imi dau seama ca-s foarte puternice… ma mai gandesc. e mai complicat

    • Poti incerca varianta cu mostrele, insa cu conditia sa platesti tu transportul. Sunt tare interesante, fiecare in parte are ceva al lui, insa categoric nu sunt pentru oricine.

  • Nu am auzit pana acum de ei, dar ma incanta faptul ca persista mirosul. Mi-am luat multe parfumuri de-a lungul timpului dar la capitolul persistenta nu a excel at nici unul

  • Aromele arabesti/orientale sunt tare puternice si persistente, trebuie sa iti placa sa folosesti ceva atipic. Eu am un parfum din Dubai si e diferit de tot ce am avut pana acum.

  • nu pot zice ca au un pret prea accesibil, dar fiind vorba de produse naturale cu o persistenta asa indelungata, eu nu pot spune decat DA acestor uleiuri esentiale oudh. Plus ca-mi place maxim modul de prezentare.

  • Imi place totul: ambalajul, povestea din spate si abia astept sa vad, de fapt sa aflu daca o sa-mi placa si mirosul, dar cum sunt inebunita dupa parfumurile orientale nu cred ca astea vor face exceptie, mai ales ca au in compozitie uleiuri esentiale pe care eu am inceput sa le folosesc de vreo 3 ani incoace.

  • Super mi se pare ambalajul produselor! Merita toti banii!
    Si mie imi place cam tot ce este un pic altfel. Asa ca nu vad de ce n-as incerca si aceste minunatii parfumate. Am si comandat, să știi! 😀

  • Descrierea ta mă duce cu gândul la parfumurile arăbești care sunt mult mai puternice decât restul. Setul arată bine, ca niște bijuterii, cred că mi-ar plăcea dacă le-aș primi cadou 🙂

  • Din fericire, detin si eu acest set. Cel mai mult imi place Oudh Musk si Oudh Sampa, ma reprezinta mai bine. Imi place sa le privesc cum stau cuminti fiecare in lacasul ei, ca niste printese.

  • Modul de prezentare a parfumurilor mi se pare absolut minunat. Par total diferite fata de tot ce am incercat eu, din ce povestesti tu. Totusi, cred ca mi-ar placea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.