Trend-ul anului 2019 – fusta cloche | RohBoutique

Trend-ul anului 2019 – fusta cloche | RohBoutique

Că sunt pasionată de modă și că îmi place să fiu la curent cu toate tendințele, nu mai este un secret. Știți deja că sunt puțin cam… shopaholică atunci când vine vorba despre îmbrăcăminte și accesorii. Însă făcându-mi curățenie între haine am constatat că am foarte puține fuste, deși ador să le port. Fusta mi se pare cel mai feminin articol vestimentar (după rochie, desigur). Am aflat că unul dintre modelele mele preferate de fuste – cel cloche – este la mare căutare anul acesta. Și pentru că eu nu aveam decât câteva în garderobă mi-am spus că ar fi cazul să reglez situația. Am ”răsfoit” internetul în lung și în lat în căutarea fustelor cloche perfecte pentru mine. Și iată că am și găsit una într-o nuanță îndrăzneață de roșu-cireașă pe site-ul RohBoutique pe care l-am descoperit recent.

Despre RohBoutique

RohBoutique este un site românesc de articole vestimentare de damă ceva mai aparte. O mare varietate de rochii, fuste, salopete, pantaloni, pulovere și jachete, etc așteaptă să fie descoperite și iubite. Îmi place că nu și-au concentrat atenția asupra unui singur stil vestimentar. Găsiți deopotrivă rochii de ocazie și îmbrăcăminte casual, așadar indiferent de stilul vostru, găsiți aici tot ceea ce v-ați dori.

Design-ul hainelor comercializate pe site sunt diferite de tot ce am mai văzut, nu sunt modele pe care le vedeți în fiecare zi. Din acest punct de vedere eu le acord o bilă albă, deoarece purtând produsele acestora nu risc să fiu o copie xerox.

RohBoutique

Interfața site-ului este foarte prietenoasă, toate articolele sunt distribuite pe categorii, pentru a le putea găsi cu ușurință. Există, de asemeni, și trei secțiuni cu produse la preț redus, respectiv ”Outlet”, ”Ofertele Roh” și ”Oferte speciale”. Ce-mi mai place la site-ul RohBoutique este că au și ”LookBook” cu outfit-uri create din produse disponibile. O astfel de secțiune este foarte utilă, mai ales atunci când sunteți în pană de idei sau nu știți cu ce să potriviți un anumit articol vestimentar.

Sunteți curioase ce mi-am luat eu de pe site? Nu vă mai țin pe jar, iată despre ce fustă cloche este vorba.

Fustă cloche RohBoutique

Chiar dacă înălțimea nu mă ajută foarte tare, mă atrag mult fustele midi. Dacă mai sunt și cloche, atunci sunt perfecte! Iată că pe site-ul RohBoutique am găsit o astfel de fustă și dintre roșu-cireașă și turcoaz am ales prima variantă.

RohBoutiqueNu mai aveam nicio altă fustă în această nuanță minunată și mă bucur tare mult că am ales-o. Este confecționată dintr-un material foarte asemănător catifelei, însă ceva mai plin, ”cade greu” așa că vântul n-are nicio șansă să mi-o ridice. 🙂

RohBoutiqueMă încântă lucrătura acestei fuste deoarece îmi marchează foarte bine talia și este foarte amplă în partea de jos. Mie personal, mi se pare a fi una dintre cele mai feminine croieli din câte există și o aleg frecvent în defavoarea altora.

RohBoutiqueEste adevărat că nuanța poate fi puțin cam dificil de asortat, însă mie ”mi-a picat cu tronc” varianta din imagine. Mi se pare că în combinație cu negru arată foarte bine și o scoate în evidență.

Ce vă mai pot spune despre ea este că își merită banii și că sunt convinsă că mă veți mai vedea purtând-o. Poate chiar mai des decât mi-aș fi închipuit, pentru că îmi conferă o stare de bine de câte ori o îmbrac.

Vă recomand și vouă să aruncați o privire pe site, cu siguranță veți găsi ceva pe stilul vostru. Mie mi-a ramas gândul la câteva rochii maxi cu ceva imprimeuri exotice, mă gândesc că vor merge de minune la vară.

Vă place fusta aleasă de mine? Vă vedeți purtând-o? Aveți vreo comandă la activ pe acest site?



14 thoughts on “Trend-ul anului 2019 – fusta cloche | RohBoutique”

  • nooo, eu zic ca nu o sa dai gres niciodata in combinatia cu negru. nu mi se pare de ”neasortat”. si tu ai talia subtire, frumos de conturat! imi place mult cum iti sta asa.
    ps: imi place mult noua fata a blogului!

  • Fusta e superba si iti sta minunat cu ea, iar combinata rosu si negru aleasa de tine e castigatoare. Eu nu port prea des fuste sau rochii dar o sa ma uit pe site dupa o jacheta.

  • Foarte frumos modelul, materialul plăcut și chiar în trend pentru că ne spui că este asemănător catifelei și combinația, toate sunt elementele care dau o notă bună outfitului prezentat.
    Dau o fugă pe RohBoutique să văd care sunt opțiunile.

  • Îmi place fusta aleasă, dar articolul meu de îmbrăcăminte preferat e salopeta. Așa că am intrat pe sit, direct la categoria asta și deja am ochit trei salopete care-mi plac destul de mult. Așa că mersi pentru recomandarea site-ului, nu știam de el, însă abia aștept să descopăr mai multe haine cool.

  • Imi place mult cum iti vine fusta. O vazusem si eu pe site dar m-am gandit ca nu ma avantajeaza. Am si eu doua comenzi la activ la ei si am fost incantata de calitate de fiecare data.

  • Imi place tare mult cum se aseara fusta, cum cade si culoarea aleasa de tine/ Nu cred ca puteai face o alegere mai buna ca asta

Dă-i un răspuns lui Lucia Mihaela Curea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.