CeraVe Skincare Routine

CeraVe Skincare Routine

Faptul că mama natură m-a înzestrat cu o piele uscată m-a făcut să îi acord o mai mare atenție. Încă de când am reușit să identific corect tipul pielii mele am încercat să folosesc produse corespunzătoare acesteia. În jurul vârstei de 13-14 ani am realizat că efectiv mi se fac cojițe pe piele în special pe șolduri. Intern mă hidratam destul de bine, însă extern deloc. Așa că mi-am dat seama c-ar fi bine să încep de undeva. Pe atunci prea multe variante de creme hidratante nu aveam. La îndemâna oricui erau cele de pe la brand-urile care vindeau în regim MLM. Pe undeva, la momentul respectiv au fost ok, însă odată cu trecerea timpului nevoile pielii mele s-au intensificat. În ultimii 16-17 ani de zile am tot folosit diverse creme/loțiuni, însă mare parte dintre ele mi-au oferit o îngrijire superficială. Asta până am descoperit brand-ul CeraVe, care mi-a schimbat cu totul percepția despre produsele de skincare.

Despre CeraVe

CeraVe a luat naștere în 2006 din mâinile unor medici dermatologi care au dezvoltat o gamă de produse pentru îngrijirea pielii. Acestea se bazau pe ceramide similare pielii și pe Tehnologia MVE – Emulsie Multiveziculară pentru a stimula refacerea funcției de barieră a pielii. Practic, produsele își propun să confere hidratare pe termen lung, doar după o singură aplicare.

Emulsia Multiveziculară este un sistem patentat multifazic de emulsie ulei-în-apă. Acesta consta într-o serie de sfere concentrice de ulei și apă dispuse pe mai multe straturi. Ingredientele cu efect de umectare, precum acidul hialuronic, încep să hidrateze pielea instantaneu. Ceramidele CeraVe, colesterolul și acizii grași sunt ingrediente eliberate treptat pentru a ajuta la protejarea și restabilirea funcției de barieră a pielii. Prin intermediul acestei tehnologii ingredientele cheie din produsele CeraVe oferă o hidratare prelungită pe durata întregii zile.

De la CeraVe am avut ocazia de a încerca patru produse, două full size și două travelsize. Este vorba despre un Gel de spălare hidratant (236ml), o Cremă hidratantă pentru față și corp (340g), un Gel de curățare spumant (20ml) și o Loțiune hidratantă (20ml).

CeraVeGel de spălare hidratant | CeraVe

Ambalajul gelului de spălare hidratant de la CeraVe este unul minimalist, însă produsul își merită toți banii. Mă încântă foarte tare și faptul că recipientul are pompiță în dotare, deoarece îl pot doza foarte bine.

Este un gel non-spumant care curăță și în același timp hidratează eficient pielea, fără să perturbe bariera de protecție a pielii. Îndepărtează foarte delicat impuritățile și sebumul de pe piele, conferindu-i hidratare încă de la prima utilizare. Are în compoziție trei ceramide (1, 3 și 6-II) și acid hialuronic, având o formulă fără parfum, perfectă pentru pielea sensibilă.

CeraVeGelul de spălare CeraVe a apărut în viața mea tocmai în momentul în care îmi recidivase acneea. Aveam nevoie să folosesc un produs pentru spălarea tenului care să nu-mi afecteze cu nimic pielea deja sensibilizată de coșuri. Așa că l-am folosit și încă îl mai folosesc numai pe față. Îmi place tare mult textura fină și faptul că pur și simplu nu mai simt nevoia să-mi aplic o cremă hidratantă.

Cremă hidratantă pentru față și corp | CeraVe

Crema hidratantă pentru față și corp are un ambalaj clasic, dar care mie îmi place la nebunie. De regulă, adooor să mă servesc direct din recipient, să iau o singură dată cantitatea pe care o consider necesară. Aceasta nu doar că hidratează eficient pielea, ci îi și restabilește bariera de protecție a pielii. Conține trei ceramide (1, 3, și 6-II), acid hialuronic și acizi grași, complex care asigră pielii hidratarea optimă pe tot parcursul zilei.

CeraVeTextura fină a acestei creme pentru față și corp m-a uimit și mi-a întrecut toate așteptările! Se absoarbe instantaneu în piele și nici vorbă să lase film gras la suprafața acesteia. Eu am folosit-o atât pe față, cât și pe corp și mă declar foarte mulțumită. Și dacă din reflex pe ten aplic cremă zilnic, pe corp nu am simțit nevoia să procedez la fel. Pielea corpului și-a menținut hidratarea și câte 3-4 zile la rând.

Produse travel size | CeraVe

Nu știu dacă v-am mai vreodată spus cât de mult ador recipientele travel size. Pur și simpku, mi se par cea mai bună invenție ever! Pentru mine era un chin să car după mine geanta cu cosmetice full size în călătorii. Însă acumam scăpat de această grijă.

Ce voiam să vă mai spun este că am în dotare și două produse travel size de la Cerave, după cum urmează:

  • un Gel de curățare spumant

CeraVe

  • o Loțiune hidratantă

CeraVePe acestea două le-am testat doar o singură dată, deoarece mi-am dorit să le păstrez în trusa pentru călătorii. La prima vedere, par să-mi placă la fel de mult ca celelalte două produse CeraVe folosite. oricum, promit să revin cu later edit după ce le testez temeinic.

Concluzii

Produsele CeraVe au reprezentat, de departe, salvarea mea iarna aceasta! Mai mult ca niciodată, mi s-au uscat tenul și pielea corpului și nu reușeam să rezolv nicicum problema. Însă de când mi-am creat această rutină de îngrijire a tenului cu cele două produse sunt mult mai ok. Îmi sunt de un real folos și cu siguranță le voi recumpăra.

Vi le recomand și vouă cu toată încrederea, dacă vă știți cu pielea sensibilă-uscată. Produsele Despre care v-am povestit sunt special create pentru a satisface acest segment de clienți.

Voi ați încercat vreun produs CeraVe? Ce îmi mai puteți recomanda de la ei? Acum că i-am descoperit, parcă aș vrea să mai încerc și altceva.



19 thoughts on “CeraVe Skincare Routine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.