Melkior Professional susține Centenarul Marii Uniri

Melkior Professional susține Centenarul Marii Uniri

Melkior Professional nu mai are nevoie de nicio prezentare, cunoașteți acest brand de produse de înfrumusețare. Despre acesta v-am povestit în nenumărate articole de pe blog, vă spuneam cât de încântată sunt de tot ce am încercat. Că a fost vorba despre produse de machiaj, ori despre lacuri de unghii, nimic nu m-a dezamăgit, dimpotrivă. Toate produsele sunt de calitate superioară, profesionale, însă la prețuri foarte accesibile. Fardurile sunt neașteptat de pigmentate, iar lacurile de unghii acoperă perfect dintr-o singură aplicare. Vă reamintesc faptul că datorită tratamentului de unghii al acestora am reușit să-mi las unghiile să crească.

Inițiative Melkior Professional

Apreciez la Melkior Professional nu numai faptul că au produse de calitate, ci și implicarea acestora în diverse campanii. Spre exemplu, cu ocazia campaniei de prevenire a cancerului la sân, aceștia au lansat un kit în nuanțe de roz. Pink Manicure se numea și despre acela v-am povestit în acest articol.

De data aceasta, Melkior a susținut Centenarul Marii Uniri prin crearea unei game de lacuri de unghii și farduri tricolore. Avantajul acestor două game de produse este că se pot folosi și ori de câte ori are meci naționala României. Evident, nu este neapărat, ci doar dacă vă știți microbiste de fel.

Lacuri de unghii tricolore Melkior Professional

Întâmplarea a făcut ca eu să intru în posesia lacurilor de unghii tricolore, însă recunosc că nici fardurile nu mi-ar fi displăcut! Nuanțele sunt lucioase, intense, foarte pigmentate și cu o acoperire foarte bună. Eu din obișnuință aplic două straturi pe unghii, însă arată tare bine și doar cu unul singur.

Melkior Professional Un alt lucru cu care mă surprinde plăcut Melkior Professional sunt oglinzile de poșetă. Cu fiecare ocazie, aceștia creează câte o oglindă cu design unic, așa cum nu mai întâlnim pe nicăieri. Am o întreagă colecție de astfel de oglinzi, de la Dragobete, 8 martie, Pink Manicure, etc și toate îmi plac în egală măsură. Uneori încerc să anticipez ce are să mai urmeze la capitolul oglinzi, însă la aceasta cu Miss Mândră chiar nu m-am așteptat. Așadar, încă o surpriză plăcută din partea Melkior Professional, de data aceasta cu ocazia Centenarului Marii Uniri!

Voi ce produse Melkior ați încercat și ce îmi mai puteți recomanda?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.