Pirin Hill – șosete sofisticate pentru persoane excentrice

Pirin Hill – șosete sofisticate pentru persoane excentrice

Am tot vorbit despre modă în ultima perioadă referindu-mă în mare parte la articolele vestimentare aflate ”la vedere”. Însă niciodată nu am tratat subiectul unor articole mai puțin văzute, dar indispensabile precum șosetele. Nu știu voi cum sunteți, însă eu sunt dependentă de acestea, până și vara stau încălțată prin casă cu șosete. Din cauză că am circulația periferică destul de deficitară, imediat mi se răcesc picioarele. Și pentru a evita neplăcuții cârcei, mă văd nevoită să port șosete tot timpul, chiar și când dorm. Dată fiind importanța acestora pentru mine, caut mereu ce-i mai bun pentru picioarele mele, șosete din fibre cât mai naturale. Multă vreme am purtat din bumbac, însă recent m-am reprofilat pe unele din bambus. Este vorba despre șosetele Pirin Hill pe care eram curioasă să le încerc mai ales și pentru că au un design inedit.

Cine este Pirin Hill?

Pirin Hill este un brand bulgăresc, o afacere de familie care produce șosete de înaltă calitate ca alternativă avantajoasă a:

  • produselor asiatice ieftine, slab calitative și uniforme;
  • produselor mărcilor internaționale cu prețuri exagerat de mari.

Toate șosetele Pirin Hill sunt realizate în fabrica din orașul Ruse (care se află pe malul Dunării, la 60 de km de București). Acestea sunt rezultatul unei vaste experiențe acumulate în timpul anilor lucrați cu mărcile din Marea Britanie, Franța și Germania. Pirin Hill propune consumatorilor produse de înaltă calitate, pentru întreaga familie, cu design atractiv și la prețuri rezonabile.

Pirin HillȘi pentru că frigul și-a intrat deja serios în drepturi, este necesar să schimbăm șosetele, să trecem la unele mai groase, mai călduroase. Iată de ce modele ne bucurăm eu și jumătatea mea în prezent.

Pirin HillÎn primă fază șosetele Pirin Hill atrag prin design-ul lor sofisticat ce se potrivește de minune în special persoanelor excentrice. Modelele colorate, unice, îți iau ochii și te îmbie să le porți și să le lași cumva la vedere. Sunt genul de șosete pentru care riști să fii invidiat.

BOX 3 Comfort Feet – damă | Pirin Hill

Această cutie elegantă conține trei perechi de șosete pentru femei, din 78% bambus, 21% poliamidă, 1% elastan. Sunt foarte catifelate la atingere, elastice și comode, genul de șosete pe care nici nu simți că le ai în picioare. Cu siguranță acest lucru se datorează cusăturii plate care asigură un maxim de confort.

Pirin HillModelul cu floricele le face să fie extrem de feminine și le scot din banal, purtarea acestora fiind o reală plăcere. Mie îmi place să le port la ținute uni, îndeosebi cu pantaloni de lungime 7/8 tocmai pentru a le lăsa la vedere. Ar fi și păcat să nu le arăt, print-ul fiind punctul forte al acestora și motivul pentru care m-au atras. Se întrețin foarte bine și arată impecabil chiar și după nenumărate purtări, așa că merită fiecare bănuț.

Pirin HillMă gândesc că o astfel de cutie cu șosete Pirin Hill ar putea reprezenta o foarte bună idee de cadou. Cel puțin mie mi-ar plăcea să primesc astfel de cutii cu șosete, toate modelele disponibile dacă s-ar putea. Pe acestea dar și multe alte modele de șosete din bambus găsiți aici.

BOX 3 Comfort Feet – bărbați | Pirin Hill

Și pentru că există destul de mulți bărbați excentrici care preferă șosete mai altfel, Pirin Hill s-a gândit și la aceștia. Există și pentru ei varianta de cutii cu trei perechi de șosete din 78% bambus, 21% poliamidă, 1% elastan și cu diverse print-uri. În imaginea de mai jos puteți vedea un model cu imprimeu aztec, unul dintre preferatele mele. Fie vorba între noi, dacă nu-mi erau mari, le purtam tot eu.

Pirin HillCa și în cazul șosetelor de damă, și cele pentru bărbați au călcâiul și vârful întărit și sunt, de asemeni, antibacteriene. Posesorul acestor șosete afirmă că se simte foarte bine în ele toată ziua și se declară vizibil încântat de ele.

Pirin HillȘosetele din bambus pentru bărbați sunt disponibile pe mai multe modele, puteți alege print-ul preferat de aici. Cu siguranță sunt printre cele mai originale idei de cadouri!

Remarcă

În timpul purtării șosetelor cu 78% bambus în compoziție am experimentat o altfel de senzație la nivelul picioarelor. În primul rând că această fibră absoarbe foarte bine transpirația acestora, dar o și evaporă în același timp… Cumva nu îmi simt picioarele umede niciodată, e un feeling aparte, comparativ cu șosetele pe care le-am mai folosit până acum. Apoi, picioarele parcă mi se încălzesc mai repede decât cu alte tipuri de șosete, aș îndrăzni să spun că sunt cumva termice. Categoric, este o experiență nouă pentru mine, dar una realmente plăcută. Și mă întreb cum de nu am descoperit genul acesta de șosete mai devreme, însă niciodată nu este prea târziu.

MERINO BOX – șosete și fular | Pirin Hill

Pe site-ul Pirin Hill nu se găsesc numai șosete, ci și seturi călduroase compuse din fular + șosete confecționate din lână merino. Mai exact, compoziția șosetelor este 41% lână merino, 41% acril, 17% poliamidă, 1% elastan. Acestea au cusătură englezească de tip ”ribs” care duce la o compresie foarte scăzută. Datorită ei sunt potrivite și pentru persoanele cu picioare sensibile. Cât despre fular, el este realizat din 50% lână merino și 50% acril. Ambele articole au protecție antibacteriană.

Pirin HillDupă cum puteți observa, până și ambalajul este unul inedit, aparte, nu doar produsele în sine. Atât fularul, cât și șosetele sunt modele clasice, ceea ce înseamnă că nu se vor demoda niciodată. După părerea mea, un astfel de set reprezintă cadoul perfect pentru o persoană friguroasă ca mine.

Pirin HillMerino este un tip de lână extrem de fin și izolant. În combinație cu volumul și moliciunea pe care le oferă acrilul, șosetele și eșarfele Merino Warm devin accesoriile perfecte pentru zilele reci de iarnă. Aici puteți răsfoi după acest set, dar și după alte modele sau culori.

Concluzii

Pirin Hill a apărut în viața mea cu noutăți care mi-au schimbat complet percepția despre purtarea șosetelor în general. Am înțeles că acestea nu trebuie să fie neapărat banale și că pot contribui la alcătuirea unui outfit cool. Purtând șosetele lor nu numai că am experimentat confortul absolut al picioarelor, dar am observat cum îmi pot scoate ținutele din anonimat. Șosetele Pirin Hill nu sunt numai niște articole vestimentare indispensabile, ci au devenit realmente niște accesorii.

În momentul de față vă recomand cu căldură să încercați și voi produsele acestora, deoarece își merită fiecare bănuț. Garantat, mai apoi, veți deveni fanul acestora și nu vă veți mai dezice de ei, pentru că sunt altfel. Cumva printurile lor lucrează și la psihic, spre exemplu pot însenina ziua și aduce zâmbetul pe buze într-o zi mohorâtă de toamnă. Experiența de purtare a șosetelor Pirin Hill este net superioară și creează dependență. Dar este o dependență de care cu siguranță nu veți dori să vă vindecați, pentru că… cui nu-i place să se simtă răsfățat?

Și pentru că-mi sunteți dragi, v-am pregătit o surpriză pe care o veți descoperi curând pe pagina de Facebook a blogului. Rămâneți aproape și veți afla despre ce e vorba.

Vouă vă plac șosetele de genul acesta, cu imprimeuri sofisticate, diferite? Ați purtat șosete Pirin Hill?



14 thoughts on “Pirin Hill – șosete sofisticate pentru persoane excentrice”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.