Vidal – gel de duș cu ulei de argan

Vidal – gel de duș cu ulei de argan

După cum bine știți, una dintre nevoile primare ale oricărei persoane este îngrijirea corporală. A avea grijă de corpul nostru este un lucru care vine absolut natural, nu se învață din cărți. Una dintre activitățile cu care o persoană ia contact încă de la naștere este îmbăierea. Prin îmbăiere îndepărtăm de pe piele toate reziduurile, sebumul și celulele moarte, de la suprafața acesteia. Însă îmbăierea nu este completă dacă este efectuată numai apă, așadar avem nevoie de un produs auxiliar. Despre asta vom povesti astazi, mai exact despre gelul de duș Vidal.

”Răsfoind” printre amintirile din copilărie realizez cât de mult a evoluat cosmetologia de-a lungul timpului. Spun asta pentru că, uite, de pe vremea când eram micuță, până prin adolescență nu existau geluri de duș. Pe piață se găseau doar săpunuri solide, dar nu o mare varietate, ci doar câteva sortimente.

Odată ce țara noastră a ”adoptat” afacerile de tip MLM, am luat și noi contact cu săpunurile lichide și cu gelurile de duș. Îmi amintesc cât de contrariați priveam acele geluri de duș și că ne întrebam cum se folosesc. Cumva descoperirea gelurilor de duș a fost similară cu descoperirea Americii, și nu exagerez, cam așa de mare fusese mirarea.

Pe măsură ce a trecut timpul, brand-urile de produse de îngrijire s-au întrecut în a lansa geluri de duș. După ce aproape că au epuizat variantele de mirosuri, au trecut la a se juca cu texturile, spre bucuria noastră. Astfel, de la gelul de duș s-a trecut la crema de duș, care era cumva mai consistentă, mai groasă.

În fond, scopul produselor de genul acesta era acela de a ne ajuta să ne curățăm cât mai bine pielea. Spuneam anterior că îmbăierea doar cu apă nu este suficientă. Da, pentru că spre exemplu gelurile de duș, prin intermediul ingredientelor sale, în contact cu apa dizolvă efectiv tot ce este pe piele. Practic, ele ne fac munca mult mai ușoară, doar masându-le cu blândețe pe aceasta.

Vidal – gel de duș cu ulei de argan

Spre rușinea mea, dintre toate mărcile de gel de duș disponibile pe piață, singura pe care nu am încercat-o niciodată a fost Vidal. Asta până când mi-a căzut în mână noua variantă a acestuia, cea cu ulei de argan.

Vidal gel de dusFaptul că gelurile de duș Vidal sunt disponibile în recipiente mari și la un preț foarte accesibil mi-a menținut scepticismul la cote alarmante. Însă odată cu testarea produsului din imagine, mi-am schimbat complet părerea despre această marcă. Și sincer, regret că nu am încercat-o mai devreme.

Gelul de duș Vidal cu ulei de argan miroase deosebit și are o consistență foarte bună, neașteptat de cremoasă. În contact cu apa face foarte multă spumă, curăță bine pielea și se clătește cu ușurință. După folosirea acestui produs pielea rămâne catifelată și frumos parfumată, ba chiar n-am simțit nevoia să-mi aplic o cremă de corp imediat după aceea.

Deci da, pot spune că gelul de duș Vidal cu ulei de argan îndeplinește toate condițiile unui gel de duș de calitate.

Așadar, nu faceți ca mine, nu vă lasați influențate de raportul cantitate-preț, ci încercați gelurile de duș Vidal! Veți fi mai mult decât încântate de acestea.

După experiența de testare a acestui gel de duș am început să le vânez și pe celelalte prin magazine. Încerc să le identific pe cele care mi-ar plăcea în mod deosebit, spre a le lua cu mine acasă.

Voi ați încercat gelurile de duș Vidal? Ce părere aveți despre ele?



12 thoughts on “Vidal – gel de duș cu ulei de argan”

  • Sinceră să fiu, este prima dată când citesc despre această marcă. Mi se pare că am văzut pe undeva produsele, încă nu am nici cea mai mică idee pe unde 😀 Cred că voi fi puțin mai atentă prin magazine 🙂

  • Uitandu-ma peste articolul tau, am realizat ca am folosit acelasi gel de dus, o singura data, fara sa-l fi cumparat eu. De obicei eu sunt responsabila cu shoppingul de geluri de dus, sampoane, produse de relaxare etc, tot ce tine de rutina din baie, dar acesta a aterizat intr-o zi fara sa-l fi achizitionat eu. Este pur si simplu genial. Are un miros foarte puternic si intens, care ramane pe piele dupa spalare si da o senzatie placuta <3 Merita cumparat!!!

  • Am mai vazut gelul asta de dus undeva dar nu-mi amintesc unde. Oricum am baia plina cu geluri de dus incepute asa ca il pun pe lista de asteptare, chiar daca cunosc beneficiile uleiului de argan.

  • Dacă mi-ar fi spus cineva despre gelul Vidal, aș fi spus că este o eroare sau o glumă.
    Gelurile de duș nu sunt niciodată suficiente pentru mine, plus că sunt deschisă la provocări 🙂
    în concluzie, mi-ar plăcea să-l testez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.