Beauty

B.U. – produse parfumate preferate

Parfumurile m-au atras de mică, desigur, ca pe orice reprezentantă a sexului frumos. Nu cred că există femeie căreia să nu îi placă să se parfumeze. Cu siguranță nu există femeie căreia să nu-i placă să-și învăluie trupul în miresmele ei preferate. Sunt de părere că dacă n-ar fi existat cerere, această industrie a parfumurilor nu ar mai fi luat o asemenea amploare.

În ceea ce mă privește, am avut primul meu parfum în jurul vârstei de 12 ani. Nu știu dacă e timpuriu sau nu, însă pentru mine a fost un progres. Dat fiind faptul că până atunci atentam la parfumurile mamei, care nu erau neapărat pe gustul meu, a fost o realizare. O numesc realizare deoarece de atunci am început să-mi exprim personalitatea prin intermediul parfumului. Mi-am putut cumpăra parfumuri cu care să mă identific, care să mă reprezinte.

Primul contact cu parfumurile B.U.

E drept că am început timid cu parfumuri aparținând firmelor care lucrează în regim MLM. Îmi era mai comod deoarece puteam să le miros înainte de a le cumpăra. Însă la un moment dat, când mi-am propus să mai încerc și altceva, mi-am făcut curajul de a-mi achiziționa B.U.

Îl numesc curaj deoarece nu aveam nici cea mai mică idee despre cum va mirosi, însă mi-am cumpărat primul B.U. mizând pe culoare. Galben alesesem și-mi amintesc că tare mi-a mai plăcut, n-am regretat nicio clipă alegerea. Apoi am mai încercat și alte variante, unele îmi plăcuseră mai mult, altele mai puțin. De-a lungul anilor m-am mai reîntors la B.U. doarece eram curioasă despre noile lansări. Asta s-a întâmplat și recent, mi-am dorit să văd cum sunt antiperspirantele acestora. Și a rezultat asta:

B.U.Spre rușinea mea, despre antiperspirantele B.U. am aflat relativ târziu. Dar mă bucur că totuși am avut ocazia de a le încerca. Am folosit atât deodorantul, cât și roll-on-ul din gama Action.

B.U. Action

Recipientele celor două produse sunt simpluțe și minimaliste, fapt care mie îmi inspiră curățenie și încredere. Din prima clipă m-a atras ca un magnet mențiunea 0% alcool! Mi-am zis că este foarte bine, deoarece eu am o chestie cu acesta… Îmi dă senzație de mâncărime locală și este neplăcut. Dar să vedem cât sunt de eficiente, pentru că vă interesează acest aspect, cu siguranță.

B.U.Atât deodorantul cât și roll-on-ul au un miros proaspăt, discret și plăcut, care persistă peste zi. Astfel, pot masca cu succes mirosurile neplăcute din zonele unde sunt aplicate. Spun asta deoarece eu nu le-am folosit numai în zona axilei, ci și pe tălpi. Pentru că da, vara îmi transpiră tălpile într-o veselie! (Not!)

Îmi place că promisiunea de a nu păta hainele nu este doar o vorbă în vânt. Chiar nu am observat vreo urmă albă pe niciuna dintre articolele vestimentare purtate pe parcursul utilizării acestor antiperspirante.

Revenind la scopul pentru care au fost create aceste două produse, răspunsul este da, sunt eficiente! M-au protejat împotriva transpirației și a mirosurilor neplăcute întreaga zi și n-a fost nevoie de reaplicare. Precis le voi reachiziționa pe viitor pentru că au fost o surpriză plăcută pentru mine.

B.U. Passion

Când vine vorba despre parfumurile B.U., dintre toate am totuși un preferat pe care l-ar recumpăra oricând. Este vorba despre cel din imaginea de mai jos.

B.U.Dacă ar fi să numesc un parfum B.U. care pur și simplu vorbește pentru mine, acela ar fi cu siguranță Passion. Este o combinație interesantă de miresme floral-fructate-orientale care m-a cucerit de la prima pulverizare! Mirosul său agreabil îl face să fie un parfum pretabil pentru orice moment al zilei și nu trece neobservat.

Cât despre persistență, aceasta este destul de mulțumitoare, dat fiind faptul că este o apă de toaletă. Chiar este foarte ok și îl recomand cu încredere femeilor puternice și dinamice. Mie îmi place mult și cu siguranță va rămâne printre parfumurile mele preferate din toate timpurile.

Precis și voi ați folosit produse ale acestui brand, asa că spuneți-mi care sunt preferatele voastre?

 

16 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Citește Politica de confidențialitate!

*

Sunt de acord!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: