Într-o lume în care poluarea nu mai este doar un cuvânt din dicționar, majoritatea persoanelor încearcă să se întoarcă la origini. Desigur, tendința aceasta nu se manifestă pe toate planurile, ci mai cu seamă în domeniul alimentației și al cosmetologiei. Oamenii își doresc să-și însușească o alimentație cât mai sănătoasă și să folosească produse cosmetice cât mai naturale. Așa a luat ființă cosmetica BIO, organică. S-a născut din dorința acestora de a folosi produse cât mai curate din punct de vedere al ingredientelor. Un site unde veți putea găsi produse de genul acesta este cel despre care vă voi povesti astăzi, numit BioAleea.ro.
Despre BioAleea
BioAleea a luat ființă din dorința fondatorilor de a oferi semenilor săi produse de calitate superioară, de o transparență totală în ceea ce privește ingredientele acestora. Niciunul dintre produsele BioAleea nu conține sulfați, parabeni, silicon și sunt testate de nichel și dermatologic.
Deoarece mă număr printre persoanele de tipul celor menționate anterior, mereu mă aflu în căutarea unor astfel de produse. Iată că în căutările mele am descoperit acest site și bineînțeles că am fost curioasă să încerc câteva produse. Îmi doream să văd dacă există compatibilitate între mine și produsele acestora. Asta pentru că se mai întâmplă uneori ca anumite produse să nu mi se potrivească din diverse motive. Am introdus în rutina mea produsele din imaginea de mai jos și după o testare temeinică, iată-mă povestind despre ele.
De fapt, ce vedeți în imagine sunt trei produse pentru îngrijire corporală și unul pentru casă. Am folosit un gel de duș, un gel intim, o loțiune pentru corp și un odorizant pentru cameră. Dar haideți să vă povestesc în câteva cuvinte experiența de testare a fiecărui produs în parte.
Gel de duș bio Velvet Skin | BioAleea
Gelul de duș bio Velvet Skin face parte din gama INNOVATTIVE Officina Naturae. Primul lucru care m-a atras la acest produs a fost ambalajul minimalist, dar elegant și ușor de folosit. Deși are un sistem de eliberare a produsului care în general nu mă încântă, cu acesta m-am descurcat de minune.
Produsul este certificat bio și este îmbogățit cu extracte organice de vanilie și strugurele ursului. Parfumul acestuia este unul foarte discret, floral, care persistă pe piele după utilizare.
Este transparent, are o consistență subțire, face o spumă fină, light, curăță foarte bine pielea și se clătește cu ușurință. După utilizarea gelului de duș pielea rămâne suplă și catifelată, semn că nu usucă deloc pielea.
Gelul de duș Velvet Skin este creat spre a putea fi folosit de către toate tipurile de piele. Acest lucru este posibil tocmai datorită ingredientelor atent selecționate.
Așa de mult mi-a plăcut încât îmi doresc să mi-l reachiziționez de pe site-ul acestora, de aici.
Gel intim bio delicat | BioAleea
Recunosc, sunt o împătimită a produselor pentru igienă intimă și am obiceiul de a încerca tot ce apare nou. Bineînțeles că nu puteam trece indiferentă pe lângă categoria produselor de genul, așa că l-am ales pe acesta din imagine. Aparține aceleiași game INNOVATTIVE de la Officina Naturae și are ambalajul identic cu cel al gelului de duș. Singura diferență între ele este la nivel de etichetă, pentru a fi mai ușor deosebite.
Aflându-mă într-o perioadă cu ceva schimbări la nivelul pH-ului zonei intime, acest produs a venit ca o alinare. De altfel, este creat tocmai pentru a deservi femeile care se confruntă cu o sensibilitate ridicată în zona cu pricina. Extractele organice de mușețel, nalbă și gălbenele au un efect calmant și emolient asupra zonei intime.
La fel ca și în cazul gelului de duș, consistența produsului este una subțire, însă fină. Face spumă delicată, exact atât cât să curețe și să reîmprospăteze zona intimă, restabilindu-i pH-ul și conferindu-i o senzație reconfortantă.
Pentru că mi-a plăcut așa de mult, vă recomand și vouă să îl încercați, se găsește aici.
Loțiune de corp organică cu ceai verde și lime | BioAleea
Unul dintre produsele nelipsite din rutina de îngrijire a corpului meu este loțiunea de corp. Deoarece mă știu cu o piele destul de uscată, încerc să nu-mi lipsească din ritualul meu zilnic.
Loțiunea aleasă de mine aparține brand-ului Essentiq, ambalajul fiind pe cât de simplu, pe atât de practic.
Din multitudinea de loțiuni de corp disponibilă pe site eu mi-am ales-o pe aceasta cu ceai verde și lime. Asta deoarece am considerat că această combinație revigorantă se pliază perfect pe vară. Aceasta are în compoziție apă de lavandă, uleiuri esențiale de lime, macadamia, avocado, floarea soarelui, unt de shea, vitamina E, alantoină și pantenol.
Consistența este una fină, plăcută, iar mirosul este discret, reconfortant și persistă câteva ore în piele. Este foarte emolientă, se absoarbe cu ușurință în piele, lăsând-o perfect hidratată radiind de sănătate. Îmi place mult luciul pe care această loțiune îl conferă pielii, am devenit dependentă de el! Pielea arată și se simte foarte bine după fiecare aplicare.
Iată, deci, un al treilea produs pe care mi-l doresc din nou, tocmai pentru că a satisfăcut nevoile pielii mele. Dacă și vouă v-ar trebui un astfel de produs, aici îl găsiți de cumpărat.
Odorizant de cameră natural Lime & Pară | One Day Butterfly
”Răsfoind” categoriile site-ului BioAleea.ro mi-a atras atenția secțiunea odorizantelor de cameră deoarece arătau altfel. Recipientele acestora sunt confecționate din sticlă, foarte elegante, luxuriante și dispun și de cutii de carton. Văzându-le, mi-am spus că dacă sunt si calitative, clar m-au câștigat de client pe viață! Doar vă spuneam într-un articol trecut că fără să vreau am devenit snoaba ambalajelor…
Odorizantul aparține aceluiași brand Essentiq și împletește bine-cunoscutele miresme revigorante de lime și pară. Combinația aceasta este perfectă pentru a crea în casă o atmosferă estivală din punct de vedere olfactiv.
Pot rezuma experiența de testare a acestui odorizant într-un singur cuvânt și acela ar fi ”WOW”! Asta deoarece este singurul produs de genul acesta pe care l-am simțit că persistă ore întregi în casă, fără reaplicare! Practic, nu numai că nu maschează ci elimină cu totul mirosurile neplăcute, dar mai și persistă.
Am rămas plăcut impresionată de acesta, chiar este un produs foarte bun. L-am pulverizat dimineață înainte de a pleca de acasă și la întoarcere (orele 16-17) încă se simțea în casă. Deci, ce mi-aș putea dori mai mult de la un odorizant de cameră?
Acum nu-mi doresc decât să mai încerc și alte variante de mirosuri, însă dacă vă tentează aceasta, aici îl găsiți.
Mostre BioAleea
Ca orice firmă care își respectă clienții și care știe cum să-și creeze lobby pentru viitor, BioAleea dăruiește clienților mostre. Însă nu oricum, ci foarte frumos și atrăgător ambalate.
După cum se poate vedea, cutiuța conține diverse mostre de produse Essentiq. Acesta este un bun prilej de a încerca și altceva din portofoliul acestora. Ce se afla în setul meu de mostre vă arăt în imaginea de mai jos.
Mostrele sunt în format travel size, fiind astfel mai mult decât suficiente pentru a-mi crea o părere pertinentă despre ele. Testând o mostră de genul acesta îmi pot da seama dacă mi-ar plăcea să am produsul full size. Așadar, pe mine categoric m-au câștigat de client!
Concluzii
Pe site-ul BioAleea.ro chiar se găsesc produse bio și organice în fața cărora pot să-mi scot pălăria! Deja am patru produse încercate la activ și despre toate mi-am format o părere foarte bună. Cireașa de pe tort a fost odorizantul de cameră, sincer, nu mă așteptam să fie într-atât de bun! Vă recomand și vouă, cu dragă inimă, să aruncați o privire pe site, să vedeți ce vi s-ar potrivi. Tot ce trebuie să știți este că produsele comercializate acolo își merită fiecare bănuț și chiar fac diferența.
Totuși, este cineva care deja a încercat produse BioAleea? Ce sugestii mai aveți pentru mine?
Eu nu le+am încercat, inca. Dar cred ca le voi trece pe lista de cumpărături.
Nu am incercat aceste produse, tare drăguțe is ambalajele lor, chiar am sa,ma uit dupa ele.
Bag seama ca sunt foarte mute branduri de care habar nu am. Sa fie ele prea multe sau sa fiu eu prea in urma cu noutatile. Cred ca ambele. Nu am auzit de ele dar m-ai facut curioasa, mi-as dori o loțiune de corp organică cu ceai verde și lime de la Essentiq pentru inceput
ce misto e setul de mostre!! profi! si parfumul de camera arata intr-un mare fel, asta chiar mi-ar trebui, la bloc mai sunt probleme, mai ales de pe la scurgeri!
Nu le-am incercat inca dar ma tenteaza gelul intim si odorizantul de camera.
Am si eu lotiunea pentru corp si imi place mult de tot. Consistenta cremoasa ce intra rapid in piele si miros tare fresh.
Deoarece atat eu cat si pielea mea iubesc produsele organice, cele recenzate de tine sigur ma vor incanta.
Mi se par foarte bune aceste produse. Trebuie sa le incerc si eu. Gelul intim ma atrage
Odorizantul ala de camera mi-a atras si mie atentia si mi-ar placea sa il incerc. Am sa il caut si prin magazinele de la noi.
N-am stiut de aceste produse, cred ca o sa ma duc pe site putin 😀
Eu folosesc o crema de ochi de la ei care este tare buna! Imi plac produsele lor si chiar imi doresc sa incerc cat mai multe
Imi place cum arata recipientele acestor produse si cromatica. Sunt elegante, te imbie sa le cumperi.
Inca nu am incercat BioAleea, desi imi doresc. Ah, am atatea produse pe wishlist. 😀
Imi plac produsele cosmetcie organice.Pe acestea nu le cunosteam , dar este bine ca ni le-ai adus in prim-plan!
Din cate ne spui tu sunt produse ce merita sa le punem pe lista cumparaturile. O sa tin cont de recomandarile tale :*