Golden Rose: trei produse preferate

Golden Rose: trei produse preferate

Machiajul m-a preocupat încă de mic copil, am amintiri foarte amuzante legate de rujul verde al mamei. Acel ruj care în ciuda culorii sale se transforma într-un roz bombom intens, foarte persistent. Una dintre ele ar fi de pe la vârsta de 4 ani. Folosisem rujul cu pricina nu numai în scopul lui primar, ci și pe post de fard de pleoape și de blush. Rezultatul a fost, evident, dezastruos, iar sora mea a avut mult de muncă în a mă curăța.

Anii au trecut, iar în jurul vârstei de 14 ani am început timid să mă machiez. Mi-am procurat prima mea mascara, primul creion khol și primul luciu de buze. Cam atât foloseam eu în preadolescență, însă nici industria produselor de machiaj nu era foarte ofertantă.

Îmi amintesc faptul că printre brand-urile de produse de machiaj din modestul meu portfard predominant era Golden Rose. În perioada aceea era una dintre cele mai cunoscute și mai calitative mărci de produse de machiaj.

Aș putea spune că am crescut odată cu Golden Rose și că i-am urmărit ascensiunea care a fost una fulminantă! Specialiștii din spatele acestui brand chiar au ținut pasul cu vremurile și au întrecut așteptările tuturor cu produsele realizate. Odinioară Golden Rose însemna doar câteva palete de farduri, rujuri baton, oje și câteva tipuri de mascara. Acum însă, portofoliul acestora s-a îmbogățit cu toată gama de produse necesare realizării unui make-up complet.

De-a lungul timpului am încercat mai multe produse de la ei, însă astăzi vreau să vă povestesc despre preferatele mele. Este vorba despre două rujuri și de un lac de unghii.

Golden RosePoate că produsele din imagine vă sunt cunoscute, poate că nu, însă oricum vă voi detalia despre ele mai jos.

Ruj Golden Rose Longstay Kissproof

De când am constatat faptul că mi se potrivesc mănușă rujurile mate, am încercat nenumărate brand-uri. Totuși, ori de câte ori eram în pană de idei, mă întorceam la acest Longstay Kissproof de la Golden Rose.

Golden RoseDespre acest ruj v-am mai povestit pe blog și cu o altă ocazie, cred că i-am încercat aproape toate nuanțele. Unele mi s-au potrivit, altele mai puțin, însă nuanța pe care o port cu drag în orice anotimp este 09. Este cea mai faină nuanță de roșu din toate câte am încercat și mi se potrivește de minune!

Rămân la ideea mea, anume că rujul Longstay de la Golden Rose este unul dintre cele mai bune rujuri mate. Are o pigmentație foarte bună, nuanța se uniformizează dintr-o singură aplicare, se matifiază instantaneu și nu usucă buzele. Persistența sa este una de vis, mie cel puțin îmi rezistă cu brio fără reaplicare cel puțin 10 ore. Asta în condițiile în care mănânc, beau, vorbesc mult, ș.a.m.d.

Deși mi-e greu să cred că ar fi persoane care însă n-au încercat acest ruj, vă las aici link către el. Este disponibil într-o mulțime de nuanțe și e imposibil să nu găsiți una care să vi se potrivească.

Ruj Golden Rose Metals

Așa cum vă spuneam mai sus, Golden Rose a ținut pasul cu evoluția artei machiajului. Anul 2018 este de departe anul rujurilor mate – metalice. Așa că era imperios necesar ca aceștia să aivă în portofoliul lor și o gamă de rujuri mate – metalice.

Golden RoseEram tare curioasă să văd cum se prezintă pe buze această nouă gamă de rujuri. Mă interesa în special dacă este la fel de bună precum Longstay. Nuanța care mie mi se potrivește de minune (mai ales pe pielea bronzată) este 57 – Ruby, un burgund metalizat genial.

Și acesta are o pigmentație foarte bună, nu-mi trebuie mai mult de o aplicare pentru a-l uniformiza. N-am timp să-mi dau seama când se usucă, dar se face mat-metalic, exact așa cum promite. M-am bucurat să văd că nici acesta nu-mi usucă buzele și că are o persistență la fel de bună precum celălalt.

Sinceră să fiu, chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult rujul mat – metalic (în general). Aveam senzația că textura aceea metalizată va arăta inestetic pe buzele mele, dar nici vorbă. Este foarte fain și-l folosesc destul de des în ultima perioadă.

Despre acest ruj nu sunt convinsă că ați aflat încă. Așadar, vă las aici trimitere către cele opt nuanțe în care este disponibil.

Lac de unghii Golden Rose Color Expert

Recunosc, nu mai folosisem oje Golden Rose de câțiva ani de zile, dar îmi amintesc faptul că erau foarte calitative. O pedichiură realizată cu ojă aparținând acestora îmi rezista cu brio și o lună de zile.

Golden RoseMereu m-am întrebat câte nuanțe de ojă roșie pot exista și mi-am dat seama că sunt foarte multe. De regulă, mă orientam spre nuanțe de roșu-burgund sau spre o vișină putredă. De data aceasta m-a atras acest roșu-corai, mai ales pentru că nu am mai folosit o ojă în această nuanță. Dacă vă întrebați, nuanța nu poartă niciun nume, dar are numărul 24.

Ce-mi place în primul rând la ojele Golden Rose este că au un aplicator generos care ușurează mult aplicarea. Când vine vorma despre manichiură, pot spune că am două mâini stângi. Cu ojele acestora nu am ”reușit” niciodată să-mi pătez cuticulele, ba chiar le aplic destul de curat și de repede.

Pigmentația acestei oje este una foarte bună, arată foarte bine și opacă chiar și dintr-un singur strat. Finish-ul acesteia este unui ca de gel și arată intact pe unghiile mele preț de aproximativ 3-4 zile. Apoi, uzura își spune cuvântul și începe să se șteargă câte puțin de la vârfuri, însă nu sare inestetic. Chiar mi-a întrecut așteptările, așa că am mai trecut pe lista de cumpărături câteva nuanțe care mi-au făcut cu ochiul.

Pentru prețul pe care-l au ojele Golden Rose Color Expert, se merită să vă luați toată paleta coloristică. De aici vă puteți alege nuanțele preferate.

Și ca să vă faceți o idee asupra nuanțelor produselor prezentate, vă las mai jos și un swatch ale acestora.

Golden RoseVouă ce produse vă plac de la Golden Rose? Ați încercat rujurile mate-metalice?



11 thoughts on “Golden Rose: trei produse preferate”

Dă-i un răspuns lui Lamiita Petre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.