Îngrijirea tenului cu produse Bioderma

Îngrijirea tenului cu produse Bioderma

Cred că toate reprezentantele sexului frumos sunt preocupate de îngrijirea tenului din toate punctele de vedere. Astfel, m-am gândit să vă povestesc despre experiența mea de testare a două produse Bioderma.

BiodermaCând vine vorba despre îngrijirea tenului, doi pași pe care eu îi am bine fixați în minte sunt:

  • demachierea;
  • hidratarea.

Ambii sunt la fel de importanți, fiecare dintre ei aducând cu sine o serie de beneficii tenului nostru.

Demachierea tenului

Demachierea este absolut vitală, fie că ne machiem sau nu, deoarece este procedeul prin care ne îndepărtăm toate impuritățile tenului. Se recomandă să ne demachiem tenul cu produse potrivite acestuia atât dimineața cât și seara.

Majoritatea dintre noi se demachiază numai seara, pentru a îndepărta fie machiajul, fie impuritățile acumulate pe parcursul zilei. Însă demachierea de dimineață este la fel de importantă. În timpul nopții tenul intră într-un proces de regenerare și are loc exfolierea celulelor moarte de la suprafața tenului. De aceea este imperios necesară îndepărtarea acestora înainte de a aplica din nou machiaj pe ten.

Piața abundă în produse pentru demachiere:

  • loțiune micelară;
  • lapte demachiant:
  • balsam demachiant;
  • gel demachiant;
  • șervețele demachiante, etc.

Astfel de produse se găsesc de cumpărat de la magazinul din colțul străzii, până la magazine drugstore sau farmacii. În ceea ce mă privește, având tenul destul de capricios, prefer să-mi achiziționez produsele pentru demachiere din farmacii. Asta deoarece îmi inspiră mult mai multă încredere, sunt convinsă că trebuie să-și merite locul pe rafturile acestora. Despre un astfel de produs pentru demachiere vă voi vorbi în momentele care urmează.

Soluție micelară demachiantă Hydrabio H2O | Bioderma

Această soluție micelară demachiantă este destinată tenului sensibil și/sau deshidratat și se poate folosi și pentru față, și pentru ochi. Nu numai că demachiază/îndepărtează machiajul și impuritățile tenului, ci îi și echilibrează nivelul de hidratare.

Soluția micelară demachiantă Hydrabio H2O este prima cu AQUAGENIUM, un brevet dezvoltat de către Bioderma. AQUAGENIUM ajută pielea să-și recapete biologic hidratarea și capacitatea de a reține apa, esențiale pentru un echilibru sănătos. Totodată, acesta crește pragul de toleranță al pielii.

BiodermaRecipientul este din plastic, foarte practic, orificiul de evacuare are dimensiunea potrivită cât să nu faceți risipă de produs.

Trebuie să recunosc faptul că această soluție micelară m-a uimit cu eficacitatea sa. Nu mă așteptam să-mi îndepărteze fără probleme chiar și machiajul rezistent la apă.

Pur și simplu am îmbibat cotonetele în aceasta și le-am presat ușor peste ten, iar machiajul s-a dizolvat. După demachiere nu am simțit nevoia nici să mă spăl pe față, nici să folosesc o cremă hidratantă.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu este comedogenică, nu mi-au apărut coșuri pe parcursul folosirii acesteia. Acesta este un aspect foarte important pentru mine, mai ales că o bună perioadă m-a urmărit acneea.

Dintr-un astfel de recipient de 500 ml eu m-am demachiat cam două luni de zile, deci își merită toți bani. O recomand cu încredere tuturor celor care se știu cu ten sensibil și/sau deshidratat. Nu numai că vă va demachia blând tenul, dar vă va restabili și nivelul de hidratare al acestuia.

Dacă nu ați încercat-o și vă doriți să o achiziționați, o găsiți în orice farmacie la raftul cu produse Bioderma.

Hidratarea tenului

După cum discutam anterior, un alt pas foarte important este hidratarea tenului. Este greșit să credem că tenul are nevoie de hidratare numai în anotimpurile reci. Complet fals, toamna și iarna ne este necesară o cremă și mai hidratantă decât de obicei. Să nu mai spun că în cazul unui ten uscat, hidratarea acestuia este vitală. În sensul acesta vă pot face o sugestie.

Cremă hidratantă Hydrabio Perfecteur SPF30 | Bioderma

Crema hidratantă Hydrabio Perfecteur este special concepută pentru hidratarea tenului sensibil și/sau deshidratat. Include, de asemeni, brevetul AQUAGENIUM care echilibrează nevoia de hidratare a tenului, crescându-i totodată toleranța. Mai mult decât atât, este îmbogățită cu SPF30, ceea ce o face să fie o cremă foarte dezirabilă în orice anotimp.

BiodermaRecipientul este confecționat din plastic și dispune de o pompiță de evacuare a produsului. Recunosc, este prima cremă de față la care am văzut un astfel de sistem de dozare. Însă mă bucură, deoarece am garanția că produsul își va păstra proprietățile de-a lungul timpului. Datorită pompiței, ingredientele nu vor oxida prin contact direct cu aerul.

Crema este incredibil de fină, emolientă, se absoarbe repede și nu lasă film gras la suprafața pielii. Este necesară aplicarea unui strat subțire pentru ca tenul să-și recapete hidratarea de care are nevoie.

Sunt încântată de faptul că reprezintă o foarte bună bază de machiaj, fondul de ten aderă foarte bine la aceasta. Pentru mine e foarte importantă baza de machiaj pentru că are o contribuție la rezultatul final al machiajului propriu-zis.

Ce am mai observat la această cremă de față este că e foarte spornică. Folosesc din ea de două luni de zile și încă mai am cam jumătate de recipient. Pot spune cu mâna pe inimă că merită investiția, chiar este o cremă de față de calitate. Sincer, nu prea pot s-o compar cu nimic din ce am mai folosit până acum, este diferită și net superioară.

La fel ca și în cazul soluției micelare demachiante, se găsește de cumpărat tot în farmacii, la raftul dedicat Bioderma.

Concluzii

Experiența de testare a acestor două produse Bioderma a fost una de vis! Sunt primele produse aparținând acestui brand pe care le-am încercat și mă declar impresionată! Tenul meu mi-a mulțumit că i-am oferit ocazia de a le folosi și de a se bucura de ele!

Mai mult decât atât, așa de mulțumită am fost de ele încât mi-am făcut un wishlist cu alte produse Bioderma. Acum că m-am convins de calitatea produselor și de faptul că mi se potrivesc, îmi doresc să încerc și altceva.

Vă recomand și vouă să aruncați o privire peste portofoliul lor, cu siguranță veți găsi ceva pentru voi. Asupra calității produselor Bioderma să nu aveți nici cel mai mic dubiu, vă garantez eu care sunt o #skincareaddict! Am încercat suficiente produse de genul de-a lungul timpului încât să pot spune că acestea le-au detronat pe multe.

Spuneți-mi ați încercat aceste două produse? Ce altceva ați mai folosit de la Bioderma și-mi puteți recomanda mie, care am tenul mixt?



17 thoughts on “Îngrijirea tenului cu produse Bioderma”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.