Reborn Fusion Power Foundation Serum este un produs Flormar căreia îi dedic articolul de astăzi. Sunt foarte surprinsă și încântată de evoluția fulminantă a acestui brand. Îmi amintesc faptul că el există pe piața produselor de make-up de mulți ani, încă din perioada adolescenței mele. Doar că pe atunci nu aveau un portofoliu de produse atât de generos ca acum.
Produse Flormar am folosit multe în cei 15 ani de când am început să mă machiez. Fondul de ten este nelipsit din rutina mea de machiaj, pentru că mai tot timpul am fost urmărită de acnee. Micii inamici ori semnele post-acneice se cereau acoperite într-un fel sau altul, astfel că fondul de ten a fost soluția.
De-a lungul timpului am testat numeroase fonduri de ten de tip drugstore, însă pe acesta îl consider No 1. Mi se pare că Flormar s-a depășit pe sine însuși când a creat acest produs cumva 2 în 1. De ce spun asta vă voi detalia în cele ce urmează.
Flormar Reborn Fusion Power Foundation Serum
La o privire de ansamblu asupra magazinului Flormar aș spune că acest produs are de departe cel mai luxuriant ambalaj. Recipientul din sticlă arsă este prevăzut cu pipetă și mai apoi introdus într-o cutie din carton argintiu. Toate acestea îmi indică faptul că s-a acordat o deosebită atenție modalității de prezentare a acestui fond de ten. Mie mi se pare o dovadă clară de respect față de cliente.
În ultimul an de zile am observat un trend în a îmbutelia produsele în recipiente cu pompiță. Bineînțeles, este și cazul acestui fond de ten Reborn Fusion Power Serum. Numai că aici nu e doar de fiță, ci se datorează și texturii acestui fond de ten care este fluidă. Este o textură cu totul nouă și diferită de celelalte fonduri de ten de la Flormar încercate de mine. Consider că aceasta este cea mai potrivită modalitate de dozare pentru textura sa.
Reborn Fusion Power Foundation Serum este infuzat cu extracte vegetale (alge, smochină, bumbac, in) și are SPF 20. Lucrul acesta în face perfect pentru vară, când protecția solară este musai a fi folosită.
Yey or Nay?
La primul contact cu acest fond de ten am fost descurajată de textura lichidă a acestuia. Asta pentru că mi se scurgea printre degete și făceam risipă de produs. Astfel, m-am văzut nevoită să apelez la o pensulă deasă gen kabuki pentru a arăta decent pe tenul meu. Cu pensula m-am descurta de minune și mi-a plăcut mult mai mult și finish-ul obținut.
Reborn Fusion Power Foundation Serum are putere de acoperire mică spre medie. Pe lângă faptul că acoperă imperfecțiunile tenului și schimbă nuanța acestuia, acționează și ca un produs de îngrijire. De aceea vă spuneam mai sus că îmi pare a fi 2 în 1.
Îmi place că se adaptează nuanței tenului meu, îl netezește, îl revitalizează și îl face să arate foarte natural. Menține hidratarea tenului și conferă acestuia un aspect ușor pudrat-satinat dar în același timp dewy.
De la mine are o altă bilă albă și pentru faptul că nu îmi încarcă tenul. Nu simt că aș purta un fond de ten și nu am observat să se fi strâns în liniile fine.
Are o consistență ușoară și un miros discret și plăcut, specific serurilor pentru îngrijirea feței. Conferă tenului o luminozitate plăcută, făcându-l să radieze de sănătate.
Cât despre rezistență, pe tenul meu mixt a făcut față cu brio în jur de 8 ore chiar fără fixare. După aproximativ 8 ore am observat că a început să se cam ”ducă” de pe nas. Fixat cu pudră sunt convinsă că cel puțin în cazul meu ar rezista de dimineața până seara, fără probleme.
Swatch
Deoarece la momentul achiziționării nu erau disponibile testere, am ales nuanța ochiometric. Pot spune că am dat greș, am ales-o puțin cam închisă pentru nuanța tenului meu de astă iarnă.
Chiar și așa, l-am folosit pentru că tare mult mi-a mai plăcut ce i-a făcut tenului meu. Pentru mine folosirea acestui fond de ten a fost un mare wow, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Pe atunci îmi propusesem să-l păstez pentru la vară, însă așa impresionată am fost încât n-am putut sista utilizarea acestuia.
Ar fi totuși și un minus pe care l-am găsit acestui produs. Are legătură cu ambalajul acestuia, mai exact cu pipeta. De pe la jumătatea recipientului mă cam chinuiam sa scot produs din sticluță. Posibil să fi nimerit eu unul cu o pipetă ușor defectă. Însă chiar și așa, l-am consumat în totalitate, nu m-am descurajat.
Concluzii
Mi-a plăcut atât de mult acest produs încât îmi doresc să-l reachiziționez ca să mă bucur de el vara aceasta. Nu mă prea bronzez pe față datorită cremelor cu SPF. Pentru a compensa discrepanța dintre nuanța feței și cea a restului corpului, aș putea apela la acest fond de ten.
Îl recomand tuturor celor care își doresc puțină culoare pentru tenul lor, dar preferă o textură cât mai lejeră. Acesta cu siguranță este fondul de ten potrivit pentru voi. Încercați-l și cu siguranță veți fi încântate de el și veți continua să îl folosiți.
Este cineva care deja l-a încercat? Cum vi se pare?
L-am avut si eu chiar la evenimentul de lansare l-am primit, mi-a placut foarte mult 🙂
Super! Si eu am ramas placut surprinsa de calitatea acestuia si cred ca il voi recumpara.
Ambalajul sau este de nota 10 cu siguranta! Cred ca ar fi perfect pentru aceasta vara, mai ales ca este si lejer.
Intr-adevar, este asa de lejer incat se preteaza perfect pe acest anotimp.
Poti incerca sa folosesti un buretel de tip ou pentru aplicare. Asta am folosit si eu pentru un fond de ten cu o textura mai lejera. Fondul de ten este interesaant si pana acum nu l-am incercat
In cazul in care il voi recumpara voi incerca si aplicarea cu buretelul. Pe atunci inca nu foloseam. :))
L.am avut si eu in trecut dar nuanța era prea închisă pentru mine. Totusi l.am testat si mi.a placut finish.ul tenului după aplicare.
Aceeasi chestie a fost si la mine, insa in cazul meu nu era o diferenta colosala, asa ca l-am folosit. 🙂
Nu l-am testat dar la cum il descrii tu sigur mi-ar placea. Faptul ca e mai lichid pentru mine e super ok. Poate il gasesc si eu pe la noi.
Recunosc, am fost sceptică cu privire la produsele Flormar. Articolul tău, cel puțin în ce privește fondul de ten despre care vorbești, are rolul de a mă face să reconsider opiniile.
Trebuie ținut seama totuși de faptul că este lichid cât și avertizarea ta privind pompița.
Din cate vad si citesc este bunicel. Mi-ar placea sa-l folosesc pentru ca este lejer, iar eu vara nu folosesc fond de ten, ci cc cream, si cred ca mi se potriveste.
Eu nu am gasit inca un fond de ten care sa-mi placa asa ca o sa-l incerc si pe asta mai ales ca are o textura fluida asa cum imi place mie. Sper sa nimeresc nuanta potrivita.
Imi plac produsele Flormar, ma refer la cele pe care le-am folosit eu pana acum. Acest fond de ten nu l-am incercat, dar imi place descrierea lui. Am vazut ca Flormar este si sponsor al unei emisiuni tv. pe care eu o mai urmaresc din cand in cand.
Ambalajul face toti banii!De incercat,nu prea stiu ce sa zic
Nu l-am incercat dar imi place ce am citit despre el.
Văd că Flormar are produse tare bune, trebuie să le incerc si eu.
Cred ca tare greu m-as obisnuit cu dozajul cu pipeta. Cred ca si mie mi-ar curge printre degete. Un buretel pare sa fie solutia minune.
De la Flormar nu am folosit decat niste glossuri si niste farduri dar cred ca in curand il voi testa si pe acesta. Celelalte produse mi-au placut si cine stie ce imi rezerva acest fond de ten 😉
Sunt placut surprinsa de ceea ce ai scris despre produs. Si eu as avea nevoie de un asemenea fond de ten, cred ca se potriveste tenului meu gras , din cate am vazut are in componenta alge , iar eu folosesc masti si creme recomandate cu extract de alge. Flormar intotdeauna ne surprinde.
Desi am testat cateva fonduri de ten de la Flormar , pe acesta inca nu… suna bine descrierea ta, deci poate am sa il cumpar si eu