Rucsacul – cel mai practic accesoriu

Rucsacul – cel mai practic accesoriu

Bărbații ar putea spune că noi femeile ne luăm genți numai așa, de fashion, ca simple accesorii. Dar am impresia că ei nu știu câte obiecte purtăm cu noi, pe principiul ”nu știi niciodată când îți trebuie”. Chiar și eu port cu mine o mică farmacie, dezinfectant, șervețele, portofel, portfard, portcard, portchei, agendă, etc. Mare parte dintre lucruri le iau așa, just in case, nu că mi-ar fi trebuit vreodată în mod special. Pe premisa că ”exact când nu le am, îmi trebuie” mi-am format un obicei de a le lua în geantă. Așadar, rucsacul și-a dovedit utilitatea de-a lungul timpului, iar din punctul meu de vedere este cel mai practic accesoriu. Indiferent cât de multe genți aș avea, când am nevoie de mai multă libertate de mișcare tot la rucsac apelez.

Rucsacul – cel mai practic accesoriu

Cele care sunteți mămici probabil ați observat reorientarea voastră către rucsacuri, în detrimentul genților. În primul rând pentru că sunt mult mai încăpătoare, apoi pentru că vă conferă mai multă mobilitate. Cu rucsacul în spate alergați mai cu spor după cei mici, nu-i așa? Și totodată puteți lua cu voi tot ce i-ar trebui micuțului, de la biberon până la haine de schimb.

Motivul pentru care recent mi-am adăugat la colecție un rucsac este tot datorită libertății de mișcare pe care mi-o conferă. Îl iau cu mine mai ales în vacanțe deoarece îmi place să am mâinile libere, să pot face multe poze. De obicei fac poze din cele mai ciudate unghiuri, iar o geantă de umăr, de exemplu, m-ar cam încomoda. În astfel de cazuri rucsacul este perfect, stă fixat pe spate și nu mă deranjează cu nimic.

În ceea ce privește materialul, cel mai recent rucsac al meu este confecționat din piele naturală. Am mai detaliat și cu alte ocazii care sunt motivele pentru care prefer pielea naturală în defavoarea celei ecologice. Totuși, le voi reliefa din nou pe cele mai importante: prestanța pe care o conferă și durabilitatea materialului. Când mă îndrăgostesc de un rucsac, îmi doresc să mă pot bucura de el cât mai mult timp. Nu mai încap în discuție gențile de un sezon pentru că nu își justfică prețurile.

Cea mai recentă achiziție a mea este de pe bagsy.ro, un site românesc ce comercializează genți și rucsacuri italienești. Site-ul are o mare varietate de genți de umăr, de mână, elegante, dar și multe modele de rucsacuri. Mie mi-a luat o zi întreagă ca să mă hotărăsc asupra unui model. Deși inițial voiam unul negru, am sfârșit prin a comanda unul roz-nude.

Rucsac Patrizia Lucchini

După ce m-am tot gândit și răzgândit asupra modelului de rucsac pe care să-l aleg, m-am oprit asupra acestuia. Deși aparent simplu, fermoarul principal cusut ușor oblic îi schimbă tot aspectul, scoțându-l cumva din anonimat.

bagsy.ro

Alegerea mea s-a bazat pe două considerente:

  • în anotimpurile calde port mai mult genți/rucsacuri în nuanțe deschise;
  • nu mai aveam niciun rucsac în această nuanță.

Rucsacul Patrizia Lucchini este confecționat dintr-o piele naturală groasă și este lucrat cu întărituri, exact pe gustul meu. Astfel, rucsacul își păstrează forma indiferent cât de puține articole am în acesta, ceea ce denotă calitate. Căptușeala interioară este una foarte calitativă și dispune de două buzunare interioare, unul cu fermoar și unul pentru telefonul mobil. Buzunarul exterior este, de asemeni, funcțional iar baretele sunt reglabile.

Trebuie să recunosc faptul că deși consultasem dimensiunile acestuia, rucsacul este mai mare decât mă așteptam. Nuanța aceasta de roz-nude ușor pudrat este mirifică și se pliază de minune pe vremea de afară.

bagsy.ro

De când îl am l-am purtat foarte des, mai ales că se asortează cu acești saboți stiletto din piele naturală. Este foarte practic și pur și simplu nu mă mai pot dezlipi de el. Plus că îl pot integra cu succes în foarte multe idei de outfit-uri smart-casual. Ruscacul Patrizia Lucchini este, de departe, unul dintre cele mai stilish accesorii ale colecției mele.

Până acum am enumerat numai plusuri, însă cu siguranță îmi veți atrage atenția că nuanța e una pretențioasă. Ei bine, nu este chiar atât de greu de întreținut, mai ales că vine în dotare cu săculeț de protecție. Astfel, pentru a evita transferul de culoare țin cont să-l port numai cu îmbrăcăminte deschisă la culoare. Iar după fiecare utilizare îl depozitez în săculețul aferent. Săculețul nu numai că îl ferește de a se lipi de alte genți, dar totodată îl și protejează de praf.

bagsy.ro

Concluzii

Per total, sunt foarte mulțumită de calitatea acestui rucsac, astfel că mă bate gândul să-mi aleg și o geantă casual. Probabil că voi avea nevoie de tot de o zi la dispoziție pentru a o alege. Asta pentru că toate sunt frumoase în felul lor, toate atrag privirea prin câte un detaliu aparte. Vă recomand și vouă să accesați site-ul, mai ales că săptămâna aceasta sunt și ceva reduceri la anumite articole.

Dacă vă place rucsacul ales de mine, să știți că este disponibil și pe alte nuanțe. Sunt conștientă că multe persoane aleg clasicul negru din motive lesne de înțeles. Însă dacă vă atrage acesta pe roz-nude îl puteți examina chiar aici. Și încă ceva, pentru diverse promoții și/sau inspirație de asortare, puteți urmări pagina de Facebook bagsy.ro. Eu intru des pe pagină pentru a mă pune la curent cu noutățile din domeniul marochinăriei din piele naturală.

Voi ce preferați între o geanță și un rucsac? Care vi se pare mai practic?



65 thoughts on “Rucsacul – cel mai practic accesoriu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.