PUPA Professionals Primer Reddened Skin

PUPA Professionals Primer Reddened Skin este un produs esențial în arta machiajului pe care l-am introdus relativ recent în colecție. Vă povestisem mai demult că până odinioară nu aveam habar pentru ce este util un astfel de produs. Totodată, erau destul de dese momentele în care eram nemulțumită de aspectul final al machiajului meu. Situațiile de genul au continuat chiar dacă începusem să folosesc produse de make-up mult mai calitative decât odinioară.

Urmărind persoane mult mai experimentate în această artă a machiajului am putut identifica ”buba”. Nu foloseam un primer, o bază de machiaj, ci mă rezumam doar la a-mi aplica o cremă de față înainte. Am înțeles că fiecare produs are rolul său bine stabilit: crema hidratează tenul, primerul asigură o bază pentru machiaj feței.

Asta se întâmpla acum aproximativ un an de zile, de atunci am început să folosesc un primer. Am avut primere de la diverse branduri, însă cel mai mult mi-a plăcut cel despre care vă scriu astăzi. Mai exact PUPA Professionals Primer Reddened Skin. Anterioarele acestuia nu pot spune că îmi satisfăcuseră în totalitate nevoile, astfel că m-am reorientat către acesta.

Cu brandul PUPA am făcut cunoștință acum câteva luni de zile și de atunci m-am îndrăgostit de el! Știam de multă vreme de existența acestuia, însă nu mă puteam hotărî ce produse să încerc. În final m-am oprit la un blush, un balsam de buze lichid și o mascara, pe care le iubesc! Acesta ar fi, practic, al patrulea produs pe care l-am adăugat colecției mele de make-up, dar este unul realmente esențial.

PUPA Professionals Primer Reddened Skin

Nu sufăr de cuperoză sau rozacee, însă uneori am momente în care experimentez anumite porțiuni înroșite ale feței. Deoarece nu am găsit un corector verde care să-mi neutralizeze perfect zonele roșii, m-am reorientat către acest primer.

PUPA Professionals Primer Reddened SkinPUPA Professionals Primer Reddened Skin se adresează îndeosebi persoanelor care au nevoie de o neutralizare a zonelor roșii. De aici nuanța acestuia de verde. Eram tare curioasă să văd cum este acest primer, mai ales că nu mai văzusem nimic similar.

La prima utilizare a acestuia nu mi-am dat seama cum funcționează, nu mi-a colorat fața așa cum m-aș fi așteptat. Apoi mi-am acordat puțin timp pentru a-mi da seama de ”mecanismul” acestuia. Ce face, de fapt, acest primer? Creează un strat semi-transparent cu o ușoară tentă verzuie care distrage atenția de la porțiunile de piele înroșită. Practic, nu le neutralizează, însă le maschează eficient, pe sub fondul de ten nu se văd absolut deloc.

PUPA Professionals Primer Reddened Skin

Experiența de testare

PUPA Professionals Primer Reddened Skin este foarte emolient și se întinde cu ușurință pe ten prin mișcări circulare. Se recomandă a fi lăsat să acționeze măcar 5 minute înainte de aplicarea celorlalte produse.

Cât despre eficiența acestuia, primerul lasă tenul incredibil de catifelat, foarte fin la atingere și ușor matifiant. Fondul de ten are o aderență foarte bună peste primer, aș putea spune că se lipește efectiv de bază.

De când îl folosesc am remarcat un aspect foarte important. Fondul de ten nu mi se mai adună deloc în liniile fine, ceea ce mi se pare absolut genial!

De când folosesc acest primer fondul de ten se așează mult mai bine și rezistă mult mai mult. Pot afirma cu tărie că nu-mi mai ”fuge” fondul de ten de pe nas (marea mea problemă). Am observat o rezistență a acestuia de până la 16h pe ten și în plus finish-ul este foarte profi.

PUPA Professionals Primer Reddened Skin este de o calitate ireproșabilă, de aceea voi continua să îl folosesc. Îl recomand cu încredere tuturor, mai ales persoanelor care suferă de rozacee sau cuperoză, pentru că-și face bine treaba.

Mă bucur că în al 12-lea ceas am înțeles de ce primerul este esențial pentru un machiaj reușit! Și mă bucur că l-am descoperit pe acesta de la PUPA, care-mi face machiajul ca de revistă!

Eu de aici l-am achiziționat în caz că vă tentează și doriți să-l încercați.

Voi obișnuiți să folosiți primer? Sunteți mulțumite ce cel pe care îl aveți în uz? Dar pe acesta l-ați încercat?

 



27 thoughts on “PUPA Professionals Primer Reddened Skin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.