Diffuserul pentru aromaterapie GreenAir

Difuserul pentru aromaterapie GreenAir este dispozitivul pe care vi-l arătasem zilele trecute pe Instagram și pe Facebook. Am reținut atunci din reacțiile voastre că este absolut hipnotizant. Deoarece am tot fost întrebată de el, iată-mă dedicându-i o postare. Ei bine, acel UFO (Unidentified Flying Object) sau OZN pe limba noastră, era de fapt acest diffuser de la GreenAir. Mi-a venit în minte să-l numesc OZN deoarece forma sa exact în direcția aceea mă duce.

Diffuserul pentru aromaterapie GreenAir este un produs absolut revoluționar, care n-ar trebui să lipsească din nicio casă. Poate părea un moft, însă efectele pe care acesta le generează sunt reale și se simt. Până odinioară nu aveam nici în clin, nici în mânecă cu aromaterapia, nu mi se părea așa o mare chestie. Dar încă o dată viața mi-a demonstrat că nu știi ce efect poate avea asupra ta până nu încerci.

Ce este aromaterapia?

Aromaterapia este o practică ce a luat naștere prin anii ’30 prin chimistul pe nume René-Maurice Gattefoss. Acesta a studiat în detaliu efectele uleiurilor volatile asupra sănătății umane și a tras niște concluzii. A pornit de la ideea că încă din cele mai vechi timpuri femeile purtau cu sine recipiente cu plante aromatice. Le foloseau ori de câte ori experimentau amețeli sau stări emoționale puternice pentru a-și reveni. Astfel, chimistul a notat efectele pe care diverse plante le au asupra oamenilor, inventând o medicină alternativă accesibilă tuturor.

Cum funcționează aromaterapia?

Practic, Gattefoss a demonstrat că uleiurile volatile acționează asupra sistemului nostru nervos prin intermediul simțurilor. Cel mai frecvent implicat în aromaterapie este simțul olfactiv. În funcție de uleiurile utilizate, aromaterapia poate efect energizant sau calmant.

Efectele aromaterapiei se observă în principal la nivelul psihicului, conferind așa-numita stare de bine. Acest lucru este posibil deoarece efectul uleiurilor volatile asupra creierului este similar cu cel al consumului de ciocolată, de exemplu. Cu alte cuvinte, aromaterapia este responsabilă de secretarea hormonului numit serotonină care ne face să ne simțim mai fericiți.

Câte forme de aromaterapie există?

Aromaterapia are patru forme, baiaungerea, masajul și inspirația, ultima fiind cea mai des utilizată de către medicii terapeuți. Însă aceasta poate fi practicată și acasă, folosindu-vă de o sursă de căldură care să favorizeze emanarea de vapori aromați.

Această formă de aromaterapie este utilă în afecțiunile sistemului respirator și se poate efectua în două moduri:

  • fie prin ispirație de la 1-2 metri de sursa de vapori;
  • fie prin inhalare de la 10-20 cm de sursa de vapori.

Aceasta este și forma de aromaterapie pe care eu o folosesc de când am acest diffuser GreenAir. Și cel mai des prefer inhalarea vaporilor aromați.

Despre diffuserul GreenAir

GreenAir dispune de o gamă variată de diffusere, diferite modele și culori. Varietatea este atât de generoasă tocmai pentru a le putea integra perfect în incinta căminului dvs.

Eu mi-am dorit să țin acest diffuser pe masa de machiaj pentru a mă bucura de el cât mai des cu putință. Diffuserul ales de mine este alb deoarece mobilierul din zona mea de confort este în întregime alb. Am o fixație pe această nonculoare deoarece îmi pare că îmi luminează camera.

Diffuser GreenAirDiffuserul GreenAir are o capacitate de max 300 ml de apă, peste care se picură ulei esențial. La prima utilizare am folosit uleiul esențial de lavandă despre care v-am povestit aici. Apoi am găsit la un magazin oarecare un ulei esențial de gardenie care m-a cucerit iremediabil! Are exact acea tentă orientală pe care o căutam.

Diffuserul funcționează pe bază de curent electric (12V), se alimentează la priză și dispune de două butoane. Astfel, prin apăsarea butonului din dreapta îl puteți programa să funcționeze 1h, 3h, 6h sau continuu până la 16h. Prin intermediul senzorului de lichid, diffuserul se oprește automat în momentul în care a consumat toată apa. De asemeni, celălalt buton este pentru acționarea celor 7 lumini diferit colorate, care se schimbă la fiecare câteva secunde. Noaptea este genial și pe post de lampă de veghe.

Diffuser GreenAirMai mult decât atât, intensitatea vaporilor poate fi reglată prin simpla răsucire a capacului. Când este rotit spre dreapta vaporii sunt mai light, iar spre stânga sunt mai denși.

Diffuser GreenAirAcest diffuser de aromaterapie are la bază tehnologia cu ultrasunete care îi permite difuzarea amestecului prin vapori reci. Astfel, proprietățile terapeutice ale uleiurilor esențiale nu sunt afectate în niciun fel. Totodată, pe lângă funcția de difuzare, acesta le îndeplinește cu succes și pe cele de umidificare și purificare a aerului.

Experiența de testare

Acest diffuser de la GreenAir mi se pare genial, am resimțit efectele aromaterapiei încă de la prima utilizare. Am devenit mult mai liniștită, pozitivă și am dormit mult mai bine. Seara obișnuiesc să îl programez să funcționeze pentru o oră și parcă mă odihnesc mai profund decât de obicei.

În plus, rinita mea alergică nu-mi mai crează disconfort, am remarcat că s-a calmat serios de când cu GreenAir.

Seara la culcare picur ulei esențial de lavandă pentru că mă liniștește, iar ziua de gardenie pentru că mă energizează.

Mai mult decât atât, de când îl folosesc nu mai am nevoie de odorizant de cameră. Vaporii emanați de acesta se simt în cameră preț de câteva ore bune.

Vă recomand și vouă să încercați această variantă de aromaterapie, garantându-vă că veți vedea rezultate. Categoric merită investiția și dacă vă permite bugetul n-ar fi rău să aveți câte unul în fiecare cameră.

Al meu este modelul Luna White și menționez că la momentul plasării comenzii era la preț întreg. Reducerile pe care le observ mă determină să iau în serios plasarea unei noi comenzi.

Voi practicați aromaterapia? Care sunt uleiurile voastre esențiale preferate?



18 thoughts on “Diffuserul pentru aromaterapie GreenAir”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.