Uleiurile esențiale în skincare

Uleiurile esențiale se folosesc în skincare de multă vreme. Au fost introduse în produsele cosmetice tocmai datorită numeroaselor beneficii pe care le conferă pielii. Fiecare ulei esențial aduce cu sine o serie de proprietăți surprinzătoare, după părerea mea. Nu m-aș fi așteptat ca un (aparent) banal ulei esențial să poată face atât de multe pentru ten, spre exemplu.

Prima dată când am introdus în rutina mea de îngrijire a tenului acest ulei era în toamna lui 2015. Poate că nu-l încercam, însă citisem că m-ar ajuta în tratarea acneei. Problema s-a rezolvat, iar eu alt ulei de genul nu am mai încercat.

De curând am aprofundat din nou subiectul uleiurilor esențiale în skincare deoarece aveam câteva de la doTerra. Essentials for life mi-a dat ocazia să încerc trei uleiuri esențiale din portofoliul său, de lavandă, lămâie și melaleuca. Pe lângă uleiuri se mai afla și o cremă simplă cu ajutorul căreia să-mi pot crea propriul produs de îngrijire.

uleiurile Essentials for lifeImediat m-am documentat despre fiecare ulei în parte și am aflat în ce scop se folosesc. Vă voi detalia și vouă mai jos, în caz că vă tentează să le încercați.

Uleiul esențial de lavandă

Uleiul esențial de lavandă este cunoscut ca având uimitoare proprietăți de înfrumusețare și vindecare. În afară de înfrumusețarea pielii, acesta ajută la accelerarea vindecării rănilor prin proprietățile sale antifungice.

În general, uleiul esențial de lavandă se folosește pentru:

  • parfumarea cosmeticelor sau în industria parfumieră;
  • calmarea pielii iritate sau inflamate;
  • îmbunătățirea aspectului cicatricilor;
  • regenerarea pielii afectate de diverse plăgi ori arsuri ușoare;
  • calmarea crampelor ori a spasmelor;
  • relaxarea minții, îndepărtarea tensiunilor ori a stărilor de panică.

Uleiul esențial de lavandă se folosește fie aplicat ca atare pe piele, fie în cosmetice diluat în proporție de 0,5-2%. De asemeni, pentru relaxare ori destresare se poate picura în apa de baie sau difuza aerian cu ajutorul unui vaporizator.

Uleiul esențial de lămâie

Uleiul esențial de lămâie este cel mai frecvent distilat și folosit, găsindu-se îndeosebi în industria cosmetică și de parfumerie. Este un puternic antioxidant, bactericid și antiseptic, drept pentru care este foarte folosit în următoarele situații:

  • decolorarea petelor pigmentare;
  • reglarea secreției de sebum la nivelul pielii;
  • cicatrizarea rănilor mici;
  • bactericid, antiseptic, fungicid, imunostimulator;
  • tratarea furunculilor și a negilor;
  • tonic pentru sistemul nervos;
  • reducerea stresului;
  • îmbunătățirea capacității de concentrare.

Uleiul esențial de lămâie se utilizează fie în stare pură, fie distilat 1:1 cu un alt ulei. Acesta este compatibil cu uleiuri precum ylang-ylang, ghimbir, cardamon, levănțică, tămâie, neroli, trandafir, santal, eucalipt, patchouli, mentă, ș.a. În afară de industria cosmetică, se mai poate folosi și pentru masaj, aromaterapie sau băi.

Uleiul esențial de melaleuca

Uleiul esențial de melaleuca nu este altceva decât uleiul de arbore de ceai despre care v-am mai povestit. Este un ulei ce nu ar trebui să lipsească din casa nimănui, deoarece are multiple proprietăți. Este un puternic antibacterian, antifungic, antiviral și antiseptic neiritant.

Uleiul esențial de melaleuca se folosește la:

  • îngrijirea tenului gras ori acneic;
  • curățarea și purificarea tenului;
  • tratarea acneei și a rozaceei;
  • tratarea herpesului ori a eczemelor;
  • calmarea erupțiilor cutanate;
  • vindecarea aftelor bucale;
  • înlăturarea mătreții.

Chiar dacă este neiritant, uleiul de melaleuca nu este recomandat a fi aplicat direct pe piele. Pentru amestecarea acestuia în preparatele cosmetice se folosește diluat în proporție de 0,5-2%. Singurul scop în care se recomandă aplicarea locală nediluată este în accelerarea vindecării coșurilor.

Uleiurile esențiale doTerra – experiența de testare

Ce am făcut cu produsele din imaginea de mai sus? Ei bine, uleiul esențial de lămâie l-am amestecat cu crema și mi-am făcut un preparat pentru decolorarea petelor post-acneice. A funcționat de minune și chiar regret că nu mi-am făcut poze înainte și după ca să vedeți rezultatul. Uleiul esențial de melaleuca l-am folosit ca atare pe coșurile care încercau să-mi apară și le ”îngheța” evoluția cu succes. L-am mai folosit și în trecut în acest scop, așa că de atunci știu că este cu adevărat eficient. Uleiul esențial de lavandă îl folosesc în aromaterapie și vă voi arăta cât de curând ce dispenser/vaporizator folosesc. Deși nu suportam deloc mirosul de lavandă, acum m-am obișnuit cu el și îl consider relaxant.

Toate cele trei uleiuri îmi plac foarte mult și mă bucur că am avut ocazia de a le testa. Cu siguranță le voi cumpăra ca să mă pot bucura de ele și pe viitor, mai ales că dau rezultate.

Testasem două produse de skincare doTerra despre care v-am povestit aici și îmi doream și uleiurile acestora. Citisem numai păreri pozitive despre ele și chiar devenisem curioasă. Iată că după ce le-am testat și m-am convins de calitatea acestora, vi le pot recomanda cu toată încrederea!

Voi ați folosit uleiurile esențiale doTerra? În cazul în care nu ați avut ocazia dar vă doriți să cumpărați aceste uleiuri de aici o puteți face.

 



46 thoughts on “Uleiurile esențiale în skincare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.