Reinventarea ținutelor de ocazie reprezintă un subiect de interes mai ales în cazul reprezentantelor sexului frumos. După sărbătorile pascale a început oficial sezonul nunților, botezurilor, banchetelor și odată cu ele și isteria ținutelor de ocazie. Există o problemă majoră cu care se confruntă femeile când vine vorba despre ținutele de ocazie. Mai exact aceea că nu pot fi văzute de două ori cu aceeași ținută.
Partea neplăcută este că de regulă ținutele de ocazie au prețuri mai măricele. Justificarea este aceea că sunt confecționate din materiale fine, calitative, pentru ca rezultatul să fie unul deosebit. Altfel arată pe piele o dantelă din bumbac față de una chinezească din care ies firicele de la prima purtare. Părerea mea este că alegând o ținută vizibil calitativă arăți cât te respecți pe tine însuți.
Recunosc, și eu am avut astfel de frământări de-a lungul timpului. Îmi doream să am o prezență de revistă la un eveniment, însă mă intriga faptul că port ținuta numai atunci. Din fire sunt persoana care caută soluții la orice problemă, așa că nici aceasta nu a rămas nerezolvată.
Cât privește rochiile, le aleg pe cele versatile, nu foarte pretențioase, care merg atât de zi cât și de seară. Chiar dacă nu port aceeași rochie la două evenimente distincte, o integrez în ținutele de zi cu zi. Rochiile fluide merg foarte bine cu o geacă de blug pe deasupra și cu niște sandale gladiator. Sau îi adaug o vestă casual, niște sneakerși și am obținut o cu totul altă ținută.
În ceea ce privește fustele, am făcut o fixație pentru cele cloche, ample, de lungime medie. M-am orientat către ele deoarece mi-am dat seama că nu-s doar de o purtare. După evenimentul cu pricina pot obține noi ținute în care ele să fie în centrul atenției.
Cea mai recentă achiziție o reprezintă o fustă cu imprimeu floral pe care am remarcat-o pe site-ul InPuff.ro.
Fusta este croită cu talie înaltă și închidere cu fermoar la spate, dintr-o tafta calitativă care îi conferă prestanță. Are căptușeală și dispune de buzunare laterale. Taftaua este un material care ”cade greu” astfel că sunt slabe șansele să o poată ridica vântul. Îmi place mult acea bată lată deoarece marchează foarte bine talia și maschează colăcelul de pe abdomen (dacă îl aveți).
Înainte de a o achiziționa, vă recomand să luați în calcul dacă lungimea acesteia de 66 cm vă avantajează. De regulă, fustele midi scurtează picioarele și vă arată mai scunde decât sunteți de fapt.
Reinventarea fustei cloche cu imprimeu floral
Pentru o ocazie specială aleg să combin această fustă cloche cu un top uni, simplu, confecționat din mătase sau voal. Ca să se potrivească perfect, topul trebuie să fie neapărat negru sau într-una dintre nuanțele imprimeului floral. Astfel, pot crea o ținută de ocazie optând fie pentru negru, fie pentru turcoaz deschis, lila sau roz pal.
Atunci când vreau să o integrez într-o ținută de zi aleg tot un top simplu dar dintr-un alt material. Ziua se pretează mai bine bumbacul elastic sau lycra.
Pentru aceste poze am ales să port această minunăție de fustă cu:
- top DIVIDED by H&M
- sandale New Look
Despre alte accesorii nici nu poate fi vorba pentru că ar fi deja prea mult. Printul și modelul fustei fac tot outfitul.
Este o fustă cu adevărat deosebită care vă scoate din anonimat și vă ajută să debordați de feminitate. Mie îmi place foarte mult și intenționez să îmi mai achiziționez astfel de fuste. Simt că mă reprezintă și de aceea îmi doresc să adaug fuste cu croială cloche în garderobă. Pe site-ul InPuff am mai văzut câteva astfel de modele, pe alte combinații de nuanțe care mă încântă. Cât de curând voi mai plasa o comandă pentru că sunt prea frumoase ca să le ratez.
Dacă vă atrage și sunteți dornice de a o purta la unul dintre evenimentele viitoare, o puteți comanda de aici.
Sugestii de reinventare a ținutelor
Răsfoind site-ul am putut observa că nișa acestuia ar fi aceea a articolelor de ocazie – office – casual. Au articole din fiecare stil în proporții relativ egale. Așadar, dacă vă regăsiți într-unul dintre stilurile menționate anterior, InPuff.ro este pentru voi.
Mă gândesc că în această perioadă cu siguranță sunteți în căutare de ținute de ocazie. În sprijinul vostru, pentru a vă facilita căutările, vă arăt mai jos ce rochii mi-au atras atenția pe site. Și tototdată cum le-ați putea reinventa după eveniment pentru a le purta și în alte contexte.
De exemplu, eu nu văd această rochie doar ca pe una pretabilă unei cununii civile sau unui botez la biserică. Aș purta-o cu o geacă de blug pe deasupra, încălțată cu teneși albi și accesorizată cu o geantă maro-camel.
Precis când vedeți această rochie vă gândiți automat că este ”de restaurant”, dar priviți puțin dincolo de ea. Adăugați-i imaginar pe deasupra o cămașă uni legată neglijent în talie, niște sandale cu talpă joasă și un rucsac. Așa-i că acum este o ținută numai bună de ieșit la plimbare, poate chiar seara pe malul mării?
Aș putea să vă arăt zeci de astfel de combinații, însă mă opresc pentru moment. Dar vă provoc și pe voi să vizitați site-ul și să încercați să recreați ținute având la bază același articol. Genul acesta de exerciții stimulează mult imaginația și ajută și la bugetul familiei, vă spun din experiență.
Una peste alta, site-ul InPuff.ro chiar are articole unice, superbe, deosebite și ce credeți? Sunt confecționate în țara noastră, deci cumpărând de la ei susțineți antreprenoriatul românesc și aveți și garanția calității. Pe mine m-au convins să mai revin, fusta aleasă este lucrată ireproșabil și îmi vine perfect! Acum mă aflu în ipostaza clientului fericit și mulțumit de achiziția făcută, astfel că îi pot recomanda cu toată încrederea!
Vă place fusta aleasă de mine? Vă vedeți purtând o fustă precum aceasta?
au produse frumoase pe site, iar fusta este exact ceea ce port si eu si cam cum port si eu 🙂
Super! Ma bucur mult de tot! 😀
Foarte frumoase rochițele și îmi place cum ai gândit să le combini.🙂
Multumesc frumos! Ma bucur ca te incanta alegerile mele. 😀
Imi plac alegerile tale si gustul in a le combina cu diverse alte piese de imbracaminte si accesorii.
Multumesc mult pentru aprecieri! 😀
omg fustita neagra cu floricele este geniala, este tare frumusica <3
Multumesc mult! :*
Ma bucur ca iti place si tie. 😀
Chiar putin mai devreme cautam un anumit model de rochie de seara pe site-ul lor, ce coincidenta. Intr-adevar, au articole foarte frumoase.
Da, si nici nu sunt scumpe! Au preturi chiar decente.
Fustele ample si lungi imi plac si mie iar modelul celei alese de tine este unul cu totul deosebit! sa o porti cu drag!
Ma bucur mult ca iti place! Multumesc pt apreciere! 😀
Fusta este minunată, imi place tare mult și te prinde foarte bine.
Multumesc mult! Ma bucur ca iti place! 🙂
Foarte frumoasă fusta ta. Îmi place modelul floral.
Si pe mine m-a atras ca un magnet! 🙂
Îmi place mult fustița ta! Întâmplarea face sa am și eu una asemănătoare doar ca este cu pisici! Cunosc site-ul inpuffsi mu-am luat și eu niște rochii superbe de la ei
Wau, cu pisici? Trebuie sa fie tare interesanta! 😀
Ce outfit minunat ai creat. Imi place foarte mult fusta. iar poele tale sunt de vis 🙂
Multumesc mult pentru aprecieri, ma bucur mult ca iti place fusta! 🙂
Imi place mult ultima rochie. Le prefer pe cele lungi, de obicei.
Au inceput sa imi placa si mie rochiile lungi. Inainte le evitam pt ca nu sunt tocmai inalta, dar acum nu mai tin cont de inaltime. :))
Imi place cum iti vine aceast tinuta! Si rochitele prezentate de tine imi plac! 🙂
Multumesc mult! :*