ELEMIS Pro Collagen este o gamă de skincare de lux pe care am descoperit-o recent. Am fost cucerită de brandul ELEMIS încă de la primul contact, când am folosit gama Frangipani Monoi. Pasionată fiind de Egiptul Antic, gama Frangipani Monoi m-a atras ca un magnet cu mirosul său oriental.
De curând am avut ocazia să introduc ELEMIS din nou în rutina mea de îngrijire, acestea fiind produsele în uz:
Loțiune de corp ELEMIS Frangipani Monoi
Despre loțiunea de corp Frangipani Monoi v-am povestit aici și vă spuneam că este genială și că-mi place la nebunie.
Pentru a o avea cât mai mult timp am folosit-o pe post de cremă de mâini. Îmi place mult cât de bine îmi hidratează și catifelează mâinile, plus că mirosul persistă în piele câteva ore bune. Din primul recipient mai am și acum cam jumătate din conținut, iar acesta va avea fix aceeași destinație ca primul.
Dacă v-am făcut curioasă despre aceasta, o puteți achiziționa în variantă full size de aici.
Gama ELEMIS Pro Collagen
Eram foarte curioasă să încerc și ceva produse pentru ten și iată că ”mi-a căzut în mână” gama Pro Collagen. Bine, nu în variantă full size, ci trei mostre de 2 respectiv 1 ml. Mostrarul arată cam așa, mi se pare foarte luxuriant, este din carton calitativ și e făcut să se închidă:
Iar la interior conține o mostră de cremă de zi anti-rid, cremă de noapte anti-rid și cremă de ochi anti-rid:
Fiecare mostră mi-a ajuns pentru două aplicări, dar ce credeți? Am avut parte de rezultate vizibile încă de la prima utilizare, fără nicio exagerare!
Toate cele trei creme s-au absorbit instantaneu în piele și nu au lăsat un film gras la suprafața acesteia. Crema de față mi-a hidratat foarte bine pielea și mi-a minimizat porii. Crema de ochi mi-a catifelat pielea subțire din jurul acestora și mi-a servit drept o bună bază de machiaj. Un plus ar fi și acela că după absorbție nu m-au usturat ochii, precum în cazul altor creme. Crema de noapte este absolut magnifică! Dimineața m-am trezit cu un ten mai luminos, matifiat, cu pori vizibil micșorați. Mirosul produselor nu e unul tocmai pe gustul meu, dar nici nu mai contează, pentru că se văd rezultate.
Cam atât am putut observa în urma utilizării mostrelor, iar dacă doriți să încercați variantele full size le găsiți aici.
ELEMIS Life Elixirs
ELEMIS Life Elixirs este un cartonaș parfumat, creat special pentru a ne reda echilibrul interior la nevoie.
Cartonașul dispune de un plic, astfel că se poate purta fie în portofel, fie în geantă. Eu îl port cu mine oriunde și îl miros atunci când simt nevoia să fiu zen. Mirosul acestuia mă relaxează și mă detașează de energii negative de aceea îmi place foarte mult.
De fapt aceste cartonașe reprezintă mostrarele elixirelor de baie din gama Life Elixirs pe care le puteți cumpăra de aici.
Ei bine, tot ce am încercat până acum de la ELEMIS mi-a plăcut foarte mult! Și nu e snobism, nu e pentru că sunt produse de lux, ci pentru că realmente am văzut rezultate. Genial este că am putut vedea îmbunătățiri încă de la prima utilizare a produselor. Acest lucru mă convinge să le cumpăr și în variante full size pentru a mă bucura în continuare de ele. Și, desigur, să vi le recomand și vouă cu toată încrederea.
Voi ați încercat produse marca ELEMIS? Ce anume ați folosit și cum vi s-a părut?
Încă nu le-am încercat, dar cu prima ocazie când le văd, le și bibilesc 😊
Super, sa ne tii la curent! 🙂
Foarte interesant acest produs, cu siguranta il voi incerca.
Si cu siguranta vei fi multumita de el! 🙂
Nu le-am incercat dar am citit ca sunt produse de lux si sigur ca mi-as dori si eu macar cateva mostre sa vad cum sunt si ce fac.
E fain ca unele mostre sunt mai mult niste travel size-uri si chiar iti poti forma o idee despre produse.
E important să alegem creme cu colagen, mai ales dacă trecem de 30 de ani.
Apoi… Mult nu mai am nici eu! :)))
Pare faină crema aceasta! 😘 Am mai avut produse cu collagen. Am testat și eu ceva de la Elemis și mi-a plăcut!
Daaa… Si eu am fost incantata de tot ce am testat pana acum de la ei.
Nu am mai incercat produse de la ei dar ma tentează! O sa arunc un ochi pe site! Pupici! 🙂
Ma bucur mult! 🙂
Nu am mai incercat produse de ingrijire de lux dar acestea par promitatoare 👍🏼💙
Mie mi-au facut foarte bine.
De mult timp tot vreau să încerc ceva de la ei.. sper să o pot face curând.. Sunt foarte lăudate produsele lor
Chiar isi merita banutii.
Am mai auzit de acest brand, dar nu am incercat inca nimic de la ei. Mi se pare interesanta crema de fata.
Este faina tare de tot! 🙂
abia astept sa le folosesc si eu
Sa ne spui cum ti s-au parut.
Sunt tare dragute aceste produse. Elemis s-a remarcat mereu prin calitate si nici nu ma asteptam la altceva
Nu am incercat nimic de la acest brand, dar mi ar placea foarte mult . Chiar par interesante produsele.
Daaa.. Chiar sunt geniale (cele pe care am apucat sa le incerc pana in prezent).
Mi s-a intamplat si mie sa obtin rezultate de la o crema chiar de la prima utilizare si am fost impresionata, asa ca eu cred ca se poate. Nu am incercat produsele dar cred ca sunt faine, am vazut pareri bune
Ma bucur ca suntem in asentiment! 🙂
Am și eu ceva mostre, dar nu le-am încercat încă 😊
Chiar merita incercate! Cred ca si tu vei fi surprinsa! 😀
Crema Elemis este fenomenala, imi place foarte mult.
Si mie! Sper ca intr-o zi sa mi-o pot permite full size! 😀
Si mie imi plac produsele Elemis 😀 Acum vreau sa incerc gama lor Superfood, si mai ales uleiul pentru fata 😀
Uleiul acela imi pare geniaaal! Si eu il vreau!
M am indragostit de gelul de dus, e diviiin, iar cremele de fata sunt super.
Si mie imi plac tare produsele cu mirosul acela specific gamei Frangipani Monoi. 😀
Arata foarte bine si cred ca sunt produse de calitate. N-am vazut in cosmetica produse scumpe si proaste, chiar niciodata.
Adevarul este ca dai un ban dar stai in fata, ca sa folosesc un limbaj colocvial! :))
Le-am incercat acum ceva timp, nu le-am reachizitionat dar cred ca ar fi trebuit pentru ca mi-au placut destul de mult la acea vreme 🙂
Adevarul este ca sunt destul de costisitoare. Dar cred ca isi merita banii deoarece dau rezultate inca de la prima utilizare.
Chiar merita investitia! 😀
Am avut gelul de dus cu monoi, dar nu m.a dat pe spate…crema de fata pro collagen mi se pare super!
Nu am incercat gelul de dus, nu am idee cum este, dar in ce priveste crema de fata, sunt total de acord. 😀
Crema de corp miroase demential. De 2 zile am inceput si eu sa o folosesc si sunt maxim de incantata.
Same here! 😀
Pe mine nu m.a dat pe spate lotiunea de corp. Miroase ok dar nu pot spune ca sunt cucerira.😁
Mie imi face bine. 😀